Wild Cat, I think I want you …!
În urmă cu două săptămâni umblam pe spinarea unui elefant, înaintând prin jungla din Chitwan în speranţa unei întâlniri norocoase, faţă în faţă cu tigrul regal bengalez. Bineînţeles că felina nu s-a arătat, la fel ca în pliantele promoţionale. Ajuns însă acasă, aveam să constat cu surprindere că pe acoperişul clădirii unde lucrez mă aşteptau 5 bengalezi în miniatură.
În Doha există un Souq Waqif unde se vând fel şi fel de animale mici de casă. Arabii se dau în vânt după pets, deşi sunt puţin cam ciudaţi. Au vopsit puii de găină de o zi în fel şi fel de culori, au îmbrăcat iepurii cei mici în rochiţe sau au dezvoltat porumbei imenşi (dubli ca mărime – destul de înfricoşători) şi pisici asemenea (probabil pentru a avea capacitatea de a-i înghiţi pe porumbeii de mai sus).
Îmi plac pisicile, dar nu la mine în casă. Iar cele la care fac referire în continuare reprezintă un caz ideal. Nu-mi pun problema unde să le duc atunci când plecăm în vacanţă, la cine să le duc sau pe cine să deranjez să vină acasă să cureţe după ele. Las în schimb sarcină de servici la colega de birou, să le hrănească în acest timp. Când am chef de o clipă de tandreţe, scot capul pe fereastră, strig Pis pis pis! şi instantaneu, ghemotocul de blană se înfiinţează la mângâiat. Două-trei scărpinături pe sub bărbiţă, periat blăniţă, după care … valea! Au la dispoziţie câteva sute de metri pătraţi de acoperiş pe care, de la înălţimea geamului meu, îl pot vedea ca-n palmă.
Până deunăzi, aveam 2 blănoşi în grijă. De mai bine de un an îi hrănesc sistematic cu cronţonei la pungă (dimineaţa) şi carne la conservă, de-a lor (la prânz). În acest fel, Bismark (motanu’) şi Dita (pisica) au trecut cu succes de iarna trecută şi se pregătesc corespunzător de cea care bate la uşă. Mai mult, Dita s-a împuiat. Cred eu că e deja la al doilea rând, pentru că primul lot nu s-a arătat şi ştiu clar când a fost momentul. Poate că a rămas fără ei. Dar a doua tranşă a fost mai norocoasă pentru că, abia întors de pe tărâm asiatic, am văzut în premieră ieşind din bârlog, tocmai când ne gândeam că nici ei n-au supravieţuit, 5 mieunători. Din câte mi-am dat seama, trei băieţi şi două fete.
Deşi la început au fost mai retraşi, în numai o săptămână au prins suficient tupeu şi dexteritate pentru a se căţăra la geamul meu. În fiecare dimineaţă, mama pisică îşi cheamă odoarele la fereastra de unde ştie ea că vine mâncarea, garantat, zi de zi. E foarte interesant să te vezi aţintit de atâtea perechi de ochi şi tot atâtea urechi. Mieunăturile fac parte din program, aşa că primesc repede ce vor, iar după masa de prânz dispar toţi. Dar treaba se cam complică. Populaţia a crescut ca număr şi, pe zi ce trece, creşte şi ca gabarit, aşa că e timpul să le găsim alt domiciliu. Cam dificil să ţin 7 mâţe pe aici.
-
- Wild Cat, I think I want you …!
-
- Wild Cat, I think I want you …!
-
- Wild Cat, I think I want you …!
-
- Wild Cat, I think I want you …!
-
- Wild Cat, I think I want you …!
Drept urmare, apelez pe canalele media de care dispun pentru a le găsi stăpân. Deja sunt prezenţi pe pagina de Facebook, acum şi pe blog, poate găsim pe cineva. Unul a fost botezat azi, îl cheamă Răzvan. Oameni bun cu suflet bun, nu vreţi să adoptaţi un pisoi şi să mă scăpaţi de ei …? Pe Dita intenţionez să o păstrez, pe Bismark îl voi tolera în continuare, dar ăştia mici o să-mi mănânce urechile. Porţia de conserve s-a dublat (apropo, la fiecare pisoi adoptat ofer o conservă cadou), iar cronţoneii se termină mai repede …
Mustăcioşii au domiciliul în zona Timpuri Noi, Bucureşti. Fiind bagabonţi, e posibil să aibă ceva purici, pentru asta nu garantez, dar pot fi deparazitaţi. La nevoie, ofer şi transport în zona centrală şi de vest. Aştept comentarii şi cereri în subsolul articolului şi la email badger at travelbadgers punct com.
Vă mulţumesc!
Norocul meu ca am o scuza – departarea de casa – altminteri ar fi trebuit sa recunosc in fata tuturor ca sunt mai degraba…"a dog person" 😀