Noroiul se revarsă neobosit, conturând de jur-împrejur un relief unic, aproape selenar. Așteptăm în tăcere să plece ultimii exploratori de weekend, în timp ce căutăm din priviri cele mai bune puncte de stație. Gata cu selfiurile, e timpul pentru cadre serioase. Nu e timp de pierdut, e deja trecut de ora 21 și soarele o ia ușor către culcuș. În ultimele sale zvâcniri, aruncă furios pe cer flăcări roșiatice, contribuind din plin la spectacolul creat de Mama Natură. Cerul și pământul își dispută supremația, înainte ca negura nopții să le înghită pe amândouă. Totul se petrece atât de rapid încât abia avem răgaz să prindem câteva cadre. Trepiedul e înțepenit în nămolul uscat, telecomanda e indispensabilă, obiectivul wide încearcă să prindă cât poate el de mult. Facem calculele rapid iar pentru un efect wow … asta e, sacrific hainele și bag un culcat în mocirlă, ca în vremurile bune din armată. Capacul obiectivului îmi zboară din buzunar, îngropându-se pe jumătate în noroiul proaspăt dar nu-i dau atenție pentru că sunt ultimele momente de lumină. Timpul de expunere crește de la o declanșare la alta, până când dâra roșiatică de pe cer dispare complet.