Megalopolis: Shanghai

I se spune Perla Orientului dar cu siguranță merită și alte supranume. Orașul Viitorului? Nimic exagerat. Una din marile metropole ale planetei, Shanghai crește maiestuos acolo unde marele Yangtze își desăvârșește călătoria, revărsându-se în Marea Chinei de Est.

 

Nici prin gând nu ne-ar fi trecut acum câțiva ani că vom păși vreodată în acest loc incredibil. Un oraș al superlativelor. Motorul economiei chineze, al întregii lumi. Pe o rază de cel puțin 100km față de centru, zona mustește de fabrici. De aici pornesc în toate colțurile planetei miliarde de produse “Made in China”. Iar prosperitatea se vede, se simte. O infrastructură incredibilă: autostrăzi suspendate, poduri, trenuri de mare viteză, construcții ce sfidează legile fizicii. Cel mai mare port container din lume – municipalitatea pregătește un megaproiect de construcție a unei insule artificiale, destinată exclusiv schimbului de mărfuri. Pudongul, acum 20 de ani doar o întindere searbădă de ferme și depozite, se ridică azi pe verticală cu o viteză amețitoare, devenind centrul financiar al unei țări ce privește cu mare încredere spre viitor.

Cum s-a ajuns aici? Shanghai este de mai bine de 1000 de ani un important centru economic al Chinei, dezvoltat de-a lungul mai multor dinastii. În timpul dinastiei Qing, Shanghai deținea unul din cele mai mari porturi, stategic amplasat în zona Deltei lui Yangtze, al treilea fluviu ca mărime din lume. Cu toate acestea, ultimii 150 de ani au fost de-a dreptul incredibili, schimburile economice și deschiderea către lume propulsând orașul în topul marilor metropole, alături de alți tigri asiatici precum Hong Kong ori Singapore. La fel ca și ceilalți, Shanghai a beneficiat din plin de aportul incontestabil al Coroanei Britance. Primul război al opiumului a avut un rol benefic asupra orașului. Trupele britanice de ocupație au permis deschiderea porturilor chinezești lumii întregi. După 1854, prețul imobiliarelor a explodat, pe fondul noilor legi care permiteau achiziționarea de terenuri de către chinezii de rând. Ulterior, japonezii stabiliți aici au creat primele uzine.

A venit însă reversul medaliei. În 1921, în Shanghai (culmea!) a fost fondat Partidul Comunist Chinez, care a avut un rog negativ asupra expansiunii economice. Centralizarea nu a fost pe placul industriașilor, care și-au văzut astfel amenințate afacerile înfloritoare. Drept urmare, marea lor majoritate și-a mutat centrul de interes ceva mai la sud, în Hong Kong, acolo unde beneficiau de protectoratul britanic. În toți acești ani, Shanghaiul a intrat într-un con de umbră, izolându-se treptat de lumea exterioară. Această situație avea să se schimbe în anii ’90, când reformele economice ale președintelui din acea vreme, Deng Xiaoping aveau să readucă Shanghaiul pe harta lumii. Au fost aduși țărani din toată țara și puși să muncească în fabricile nou înființate. China a început să producă nelimitat, în orice domeniu, într-o frenezie debordantă. Portul a fost modernizat, căile de comunicație și infrastructura au răsărit de niciunde. O nouă zonă a fost propusă spre dezvoltare, la nord-est de Huangpu, râul afluent al lui Yangtze. În numai 10, ani, Pudong a crescut cum alte orașe au făcut-o în 100. Privit dinspre Bund, uimitorul skyline din zona Lujiazui din Pudong se schimbă spectaculos de la un an la altul.

Ce este un megalopolis? Termenul a fost folosit pentru prima dată acum un secol și se referă la o rețea urbană ce însumează mai multe orașe, concentrate într-o anumită regiune şi interconectate prin diverse coridoare de transport (rutier, feroviar, naval). Avantajele economice (și nu numai) ale unui megalopolis sunt evidente. Ca să vă faceți o idee, zona Shanghai Megalopolis, grupată în jurul Deltei Yangtze însumează mai mult de 20 de orașe mari (Shanghai, Nanjing, Hangzhou, Ningbo, Suzhou, Jinjiang, Wuxi, Changzhou, Zhenjiang, Yangzhou, Taizhou, Nantong, Huzhou, Jiaxing, Shaoxing, Jiangyin, Haimen, Zhangjiagang, Zhoushan, Ma’anshan), cu o populație ce se ridica (în momentul sosirii noastre) la nu mai puțin de 90 de milioane de suflete, fără a mai pune la socoteală navetiștii, turiștii etc. Mai mult decât toată Germania la un loc, cea mai populată țară europeană, exceptând Rusia. Și nu e cel mai aglomerat megalopolis al lumii.

E greu de vizitat o metropolă ca Shanghai în doar câteva zile, mai ales că e destul de greu de ajuns până aici. Dacă restul orașelor din megalopolis nu par să ofere mare lucru din punct de vedere turistic, în Shanghai ai cu adevărat ce vedea. Totul este concentrat în centru: promenada Bund, zgârie norii și inconfundabilul Oriental Pearl Tower (simbolul orașului) din districtul Lujiazui, podurile peste canalul Suzhou și cea mai lungă arteră comercială din lume, Nanjing Road, cu reclamele sale luminoase ce strălucesc în acest loc vibrant ce pulsează de energie, zi și noapte.

Conform traseului bine stabilit încă de acasă, am ajuns în Shanghai cu trenul, după o călătorie de 24 de ore la clasa a treia, sosiți tocmai din Xian. Primul impact a fost pe măsură: West Railway Station și o sală infernală unde speram să găsim bilet de tren spre Hong Kong. N-a fost să fie, așa că ne-am reorientat spre avion. O cazare mai mult decât modestă, dar … ultracentrală, la nici 10 minute de mers pe jos de Bund. Pentru cei ce nu știu, Bund este promenada Shanghaiului, acel loc unde chinezii se adună în fiecare dimineață și dansează sincron într-un stil străvechi numit Tai Chi. Aici veți găsi cea mai bună vedere către Pudong. Se poate ajunge pe malul opus cu metroul sau cu vagoanele din Bund Sightseeing Tunnel (un mare kitch, după părerea noastră, inutil și scump), ambele pe sub râul Huangpu. Odată ajunși în Lujiazui, călătorul trebuie neapărat să vadă un Shanghai impresionant, de la mare înălțime. Din Oriental Pearl Tower? E o variantă. Am preferat să urcăm însă în clădirea Jin Mao, de unde puteam admira, evident, întreaga metropolă cu tot cu simbolul ei. De la înălțimea etajului 88 (cifra 8 este considerată a fi cea mai norocoasă pentru chinezi), Shanghaiul este absolut magnific, mai ales pe timp de noapte. În apropiere de Jin Mao se profilează un alt colos – World Financial Center, “desfăcătorul de bere”, cea mai înaltă clădire din China. Un titlu relativ, în curând revendicat de Shanghai Tower (va fi a doua în lume ca înălțime, după Burj Khalifa), apoi de alte și alte noi construcții.

Nu întâmplător ne-am nimerit în perioada expoziției mondiale, un eveniment ce a avut drept scop demonstraţia de puterea absolută a Chinei în faţa întregii lumi. Am detaliat câteva impresii și date despre ceea ce a însemnat World Expo 2010 la nivel mondial. Dincolo de acest fapt, am descoperit un Shanghai impresionant. Clădirile coloniale de pe Bund, construite acum mai bine de 100 de ani de industriașii britanici dau o notă de eleganță, în total contrast cu coloșii de sticlă și beton de pe malul opus. Incursiunea cu cel mai rapid mijloc de transport terestru, Maglev (levitație magnetică la 431km/h, pe drumul de plecare către Shanghai International Airport) este o experienţă unică. Şi nu în ultimul rând degustarea de dumplings, colțunașii tradiționali ce provin tot din acestă zonă, o alternativă mult mai gustoasă la supa clasică de legume şi tofu întâlnită peste tot în China.

Seara, orașul prinde și mai mult viață. Chinezii ies pe promenadă cu miile, plimbându-și fericiți odraslele. Mallurile și marile firme sclipesc pe celebra stradă Nanjing, hotelurile sofisticate își primesc cum se cuvine clienții. Prețurile sunt mici iar marfa este din abundență. Toți se bucură din plin de statutul de locuitor al celei mai dezvoltate metropole a Chinei. Pentru că, în ciuda progresului economic la nivel național, Shanghai este departe de restul orașelor. Polarizarea atrage necontenit atât valurile de muncitori cât și cele de turiști. Primii, în speranța unei vieți mai bune. Ultimii, cu satisfacția de a vedea “live” un loc incredibil. Aici, în Orașul Viitorului, fiecare își vede visul împlinit.

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.