Pariaţi pe campion – curse de cai în Happy Valley
Ce loto, ce bingo …? Ce case de pariuri …? Sunteţi un împătimit al jocurilor de noroc şi în acelaşi timp un călător înrăit? Vreţi să simţiţi cu adevărat adrenalina unei curse de cai, cum frige biletul în mâini pe ultima turnantă? Mergeţi în Hong Kong, la hipodromul din Happy Valley!
Chinezii par a fi cea mai disperată naţie de pariori. Oriunde şi oricând sunt gata să susţină un pariu, de orice fel. Microbul jocurilor de noroc este ţinut însă departe de chinezul de rând prin măsuri restrictive. În ţara lui Mao sunt interzise astfel de practici, nu şi în Macao (devenit de curând noul paradis al cazinourilor, surclasând mai celebrul Las Vegas). La o aruncătură de băţ, nenea chinez amator de îmbogăţire rapidă mai are o ocazie de a-şi face praf chenzina: la cursele de cai din Hong Kong. Fobia jocurilor de noroc există de multă vreme în zonă. Muncitorii din provincia Guangdong, acolo unde se află concentrate o mare parte din fabricile “Made in China”, vin în Macao şi Hong Kong cu suta de dolari să o joace la ruletă sau la curse, atraşi de mirajul unui câştig fabulos. Majoritatea sunt “totally addicted”, pierduţi iremediabil în ghearele nemiloase ale demonului pariurilor, asemeni drogaţilor.
Happy Valley este menţionată chiar de James Clavell în celebrul său roman Taipan, în vremurile în care legendarul Dirk Struan îşi stabilea cartierul general pe insulă, la începuturile coloniale ale Hong Kong-ului. Primele generaţii de britanici sosiţi în Hong Kong au exploatat acest păcat al localnicilor. În acest sens, în anul 1845 a luat naştere aici primul hipodrom, într-o vale mlăştinoasă dar plată, numai bună pentru curse. Guvernul a interzis atunci orice activitate de plantare a orezului, iar prima cursă a avut loc în 1846. Noua activitate a început să atragă rapid din ce în ce mai mulţi localnici, astfel încât azi vorbim de un adevărat fenomen.
Cu scopul de a promova cursele de cai, în 1884 se înfiinţează Hong Kong Jockey Club, sub forma unei organizaţii non profit. Astăzi este una din cele mai influente instituţii din Hong Kong, cel mai mare contribuabil din zonă, dar şi cel mai generos donator în scopuri caritabile. Deţine monopol pe întrecerile de fotbal, cele ecvestre şi în general pe orice formă legală de pariu. Controlează peste 700 de curse de cai pe an, desfăşurate atât pe hipodromul din Happy Valley, cât şi pe cel din Sha Tin. Numărul membrilor depăşeşte 23.000 de membri, majoritatea fiind persoane marcante din înalta societate din Hong Kong.
La hipodromul din Happy Valley se cheltuiesc sume exorbitante, se pierd averi imense. Valoarea încasărilor într-un singur sezon se învârte în jurul sumei de 90 miliarde HK$ (10 dolari hongkonghezi valorând aproximativ un euro). Ca să vă faceţi cât de cât o idee, potul unei singure seri poate echivala cu încasările pe un an întreg al hipodromurilor din Occident. Pariorii iau în serios cursele iar împătimiţii nu ratează niciuna. Sezonul începe în septembrie şi se încheie în iunie anul următor, de regulă cursele au loc miercurea, ocazional sâmbăta şi duminica. Pariul minim este de 10HK$. Tribunele sunt poziţionate pe o parte a arenei, nu înconjoară hipodromul pentru că este mult prea mare. Întreg oraşul este conectat la eveniment, zona se dezvoltă, proprietăţile devin tot mai scumpe iar Hong Kong Jockey Club prosperă pe zi ce trece.
Am dori să vă introducem acum în atmosfera unei seri electrizante trăite de noi în urmă cu câţiva ani la hipodromul din Happy Valley. Pe lista obiectivelor de vizitat în Hong Kong era programată negreşit o incursiune la cursele de cai, prima dealtfel din viaţa noastră. Cât timp a existat hipodromul din Ploieşti nici prin gând nu ne-a trecut să dăm o tură, darămite un pariu. V-aţi dat seama cu siguranţă că nu suntem pariori, ceea ce ne-a ajutat mult în acea seară pentru că am putut studia “din afară” acest fenomen de masă. Localizarea pe hartă este uşoară, accesul se face cu unul din tramvaiele vechi din lemn care circulă pe insulă. Costul unui bilet de intrare este de 10HK$ şi, cum am spus mai sus, pariul minim tot atât. Ca să nu pierdem o parte importantă a spectacolului am intrat la prima oră, undeva pe la 19 (nu-mi amintesc exact, dar tocmai se înserase – cursele se desfăşoară pe nocturnă). Tribunele arhipline te copleşesc pur şi simplu. Structurate pe aproximativ 10-12 niveluri, cu loje pentru membri (accesul lor se face pe o poartă specială), luminate ca în plină zi şi cu sute de case de bilete. La nivelurile inferioare, pe bănci din lemn, se află pariorii de rând, printre care ne-am amestecat şi noi. Între tribune şi pistă există un spaţiu generos, accesul este liber, poţi să priveşti cursa chiar de lângă gardul de protecţie. Din loc în loc dai de câte un englez înalt, pus la patru ace, inevitabil cu o bere în mână, semn al trecutului colonial al insulei şi a influenţelor încă ridicate ale coroanei britanice în Hong Kong.
Este probabil momentul premergător primei curse pentru că îşi fac apariţia primii jockei însoţiţi de cai, pentru încălzirea într-un oval mult mai mic, aflat aproape de tribune. Ochii formaţi ai cunoscătorilor studiază astfel îndeaproape concurenţii şi primele cozi apar la casele de bilete. Nu am pariat, dar ne-am ales favoriţii, primii 3 care ar fi terminat ipotetic cursa. O gigantică tabelă de 20mX6m tronează peste drum de pistă, cu numele jockeilor şi al cailor, numerele de concurs, imagini etc. Se inspectează minuţios terenul, nimeni dintre oficiali nu se grăbeşte, spre nerăbdarea publicului a cărui nivel de adrenalină începe să urce. După alte minute de tragere de timp vine momentul cel mult aşteptat: startul. Nervii spectatorilor sunt întinşi la maxim, toate privirile sunt focalizate pe linia de plecare. Caii freamătă în spatele porţilor, jockeilor le este din ce în ce mai greu să-i stăpânească. Tribunele au amuţit, dar explodează odată cu focul se start. A început cursa!!!
Călăreţii pirpirii îşi lovesc de mama focului nărăvaşii patrupezi, în căutarea gloriei de la capătul turului. Spectatorii şi oficialii deopotrivă se ridică de pe scaune, urmărind cu privirile grupul compact care luptă pentru supremaţie. Atmosfera se încălzeşte instant, nivelul decibelilor creşte constant, tribunele încep să fiarbă, iar pe ultima turnantă dau efectiv în clocot. Ne aflăm aproape de linia de sosire, iar calul fruntaş mai are doar câţiva metri, urmat îndeaproape de ceilalţi. Publicul este acum în delir, urlă sacadat încurajându-şi cu ultimile puteri favoritul. Odată cu trecerea de sosire a primului cal, un “Ooooohhh!!!” izbucneşte din zeci de mii de piepturi. Cursa s-a încheiat iar majoritatea, evident, a pierdut. Ca prin minune, toată lumea se calmează la comandă, totul revine la normal, ca şi când absolut nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar procedura se repetă până la următoarea cursă. Sunt câteva pe seară.
Cum să nu iubeşti un asemenea oraş, când îţi oferă un astfel de spectacol? Unde altundeva poţi trăi o cursă la o asemenea intensitate? Nu spun că dacă am fi pariat minimul de 10 hongkonghezi am fi câştigat 200, pentru că am nimerit primii doi clasaţi. Dar nu ne-a părut rău, pentru că am fost răsplătiţi în schimb cu una din cele mai frumoase seri din călătoriile noastre. Şi acum ne uităm cu zâmbetul pe buze şi strivim o mică lacrimă în colţul ochiului când ne uităm pe Travel Channel şi o vedem pe Megan McCormick pariind la cursa de cai din Happy Valley. Dacă aveţi drum prin Hong Kong, rezervaţi-vă 3 ore într-o seară de miercuri. Accesul pentru turiștii străini (se prezintă pașaportul) este gratuit, pentru un spectacol complet. În rest … Live it, Love it, Hong Kong!
O descriere minunata a unei frumoase seri petrecute in lumea pariurilor orientale , despre care nu stiam mai nimic , pana acum cateva minute …Nu sunt pasionat de jocuri dar imi plac la nebunie caii . Nu atat de mult incat sa-mi doresc unul …precum a patit un cunoscut , care s-a trezit cu o martoaga la usa . Un "cadou" facut de amici , de ziua lui . Era un pur-sange care dupa ce a mancat cateva farase de jaratec , a castigat toate grand-prix-urile din Romania …Unde nu da Domnul sa ne creasca si noua un hipodrom …