Corespondenţă din Izmir
De pe malurile Mării Egee, din locul natal al lui Aristotel Onassis, din capitala Kokoreç – ului (sau cum am spune, a maţelor de oaie fripte), dragi prieteni călători … salutări din IZMIR!!!
Fiind al treilea oraș ca mărime al Turciei, instantaneu ne gândim să-l punem în balanță cu primele două – Istanbul și capitala Ankara. După două zile alocate acestui oraș tânăr (dacă ne gândim la populația sa – media de vârsă nu depășește 34 de ani, iar asta se vede pe străzi), dar vechi din punct de vedere istoric (vechea Smirna), am spune: față de Ankara – da, merită; comparativ cu Istanbul … nu prea, Stambulul rămâne best of. Cu o infrastructură foarte bine pusă la punct, într-o continuă dezvoltare, Izmirul se pregătește intens pentru viitor, iar dacă peste doar două luni va fi ales ca oraș-gazdă al World Expo 2020 (momentan candidează alături de Dubai, Ekaterinburg și Sao Paulo), ne imaginăm ce ritm susținut vor avea investițiile.
Izmir este un oraș al culturii. Dovezi au fost multe în cele două zile. Însuși hotelul în care stăm are ca tematică literatura, fiecare cameră fiind dedicată unui scriitor turc. În lobby poți citi cărți (în engleză și turcă), alături de o cafea oferită cu generozitate de staff. Am întâlnit străzi cu magazine pline de cărți și manuale școlare, multe librării, cafenele unde se poate citi în voie. În partea verde din centrul orașului ne-am plimbat prin Kültürpark, situat între Alsancak și Basmane (două din zonele cele mai importante), într-un loc distrus parțial în marele incendiu din 1922.
-
- Citylights Izmir
-
- Izmir – Kültürpark
-
- Turcul din Izmir
-
- Izmir – Kültürpark
-
- Sacagiu modern
-
- Izmir
Ca majoritatea orașelor turcești, Izmir este un oraș al contrastelor – între forfota și agitația din Kemeraltı (zona bazarului, similar celui din Istanbul) și eleganța magazinelor din Alsancak este ceva diferență, deși sunt separate doar de câteva străzi. Lăsând la o parte banalitatea și slaba calitate a produselor expuse, bazarul are farmecul său. Vânzătorii își cheamă mușterii cu voce tare, în special în zona produselor de pescărie, acolo unde urlă de-a binelea. Micii negustori de ceai umblă cu tăvile pline pe aleile aglomerate cu o dexteritate de neimaginat. Și pentru că am pomenit de ceai, trebuie spus că în Turcia ospitalitatea localnicilor se traduce prin oferirea unui pahar de cafea, ceai sau vin (unde este permis), oriunde și oricând, ca primă dovadă a stabilirii unei relații de dialog. Este bine să nu refuzați acest mic semn al prieteniei lor, chiar dacă nu sunteți băutor. Turcii sunt negustori înnăscuți: prima întrebare este de unde ești. Incredibil, dar la 10 ani de la retragere, Hagi este încă valuta noastră forte, mai ales în Turcia, chiar și printre fanii lui Fenerbahce.
La capitolul păpică, turcii din Izmir stau bine de tot. Nici măcar în Istanbul nu am văzut atâtea cârciumi și cafenele. Majoritatea sunt concentrate la malul mării, atât cele mai populare cât și cele de fițe. Izmirezii nu socializează acasă, în fața calculatorului, ei o fac în oraș. Dacă în miezul zilei se iese pentru masa de prânz, seara toate restaurantele sunt pline ochi. Iskender kebab este la mare căutare, ca să nu mai vorbim de Kokoreç și Gözleme iar pentru un preț foarte bun te poți ospăta cu un Çiğ Köfte sau Kumpir (cartof la cuptor umplut cu diverse bunătăți), alături de o cola sau un ayran. Poate nu am nimerit noi în plin sezon dar Izmirul ni s-a părut prea puțin turistic. În afară de o mare de italieni sosiți la Liman (port) cu un vas de croazieră imens, nu am văzut prea mulți turiști.
-
- Izmir
-
- Turnul cu Ceas, simbolul orașului Izmir
-
- Casele de pe dealuri în Izmir
-
- Steagul și silueta portretului lui Mustafa Kemal Atatürk
-
- Kokoreç
-
- Motanul izmirez
Plimbarea noastră a pornit din Piața Konak, unde poate fi admirat simbolul orașului, Izmir Clock Tower, apoi pe malul mării (Kordon), urmând calea către Alsancak și admirând terasele. Turcii sunt mari amatori de table astfel încât zgomotul produs de babaroase este ceva obișnuit pe la terase. Chiar și tinerele elegante joacă cot la cot cu bărbații. Mâncarea este la ordinea zilei, la orice oră. La fiecare colț de stradă întâlnești tonetele cu Simit (covrigul rotund cu mac), la tot pasul te lovești de mici negustori ambulanți care te îmbie cu un sandwich preparat pe loc, cu apă rece și semințe (clănțăne izmirezul la bomboane agricole, ceva de speriat), cu scoici proaspete și lămâie (midye dolma) ori un suc de rodii sau de portocale, mai ales că am prins o căldură … (Izmirul are peste 300 de zile însorite pe an).
Mâine pornim către Ceșme, un sat de pescari la malul Egeei, devenit între timp stațiune. Este ultimul stop din circuit. Ne vom întoarce în Izmir pentru a decola către casă, cu gând de revenire. Dacă va câștiga competiția pentru organizarea World Expo 2020, întoarcerea va fi o certitudine. Până atunci însă, Izmir merită oricum o vizită. Güle güle, că s-a cam făcut târziu!
Am ajuns in Izmir fara sa plnuiesc ceva inainte 🙂 ..doar gasisem o oferta pe http://www.flysky.ro pentru 2 persoane si am i-am zis prietenului meu …haide :). In Ismir traditiile si obiceiurile vechi au inca viata…este fermecator, iar mancare e cu adevarat deosebita 🙂