De la Sintra până la ocean mai sunt 18km de mers. Drumul trece prin Parque Natural de Sintra Cascais, o rezervaţie naturală cu păduri dese şi aer tare de munte, deşi ne aflăm aproape de nivelul mării. Ajungem la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Un far veghează de pe dealul din apropiere către un ocean extrem de agitat, ale cărui valuri izbesc fără încetare țărmul înspumat. E imposibil să ajungi la mal, pereții verticali se ridică la peste 100m deasupra mării. În depărtare, spre nord, formațiuni stâncoase ies spectaculos din ocean, ținând cu brio piept valurilor. Spre sud, țărmul pierde treptat din altitudine. Vântul suflă cu o furie de nedescris. Monumentul ridicat la Cabo da Roca, ca mărturie a extremității continentului european, este invadat de turiști. După fotografiile de rigoare părăsim zona, mergând spre sud de-a lungul țărmului. Ajungem la o plajă amenajată de unde câțiva surferi se lansează vioi către ape. Oceanul e în continuare agitat, spre marea lor satisfacție. Nu rezistăm ispitei și ne avântăm la rândul nostru în apă, doar la mal, să ne răcorim puțin. Un val mai nărăvaș îmi cam strică socotelile și-mi umple nădragii de apă. Drept urmare, ajung la următoarea stație ca scoțienii – cu un prosop pe post de kilt. Suntem la Boca do Inferno, lângă Cascais. Aici întâlnim aceiași pereți verticali și același ocean nervos care trimite cu furie valuri către țărm. Asaltul masivelor coloane de apă e spectaculos. Printr-o deschizătură în stâncă, valurile își fac drum în interior cu viteza unui tren expres, de unde rezultă un sunet puternic, asemeni unui cor de războinici ce tocmai își salută victoria. Zgomotul e infernal, de aici și numele locului. Părăsim locul și, trecând val-vârtej prin Cascais, nu ne oprim decât în centrul Lisabonei, pe Rua Augusta, la hostelul unde eram cazați.