Offroad Mehedinți – cu Părăgușul pe coclauri
“Nimic bun nu ți se întâmplă dacă stai acasă”
Doru Panaitescu – ornitolog, fotograf, speolog, offroader, gurmand … și așa mai departe.
Când pleci la drum cu un tip precum Doru, vei fi absolut sigur că prea ușor nu îți va fi, mai ales când urci în namila aia turbo de 3 litri, cu 4 roți imense, 6 proiectoare și troliu, botezată Părăgușul. La fel de sigur este faptul că la final vei ajunge acasă sleit, muci de oboseală, plin de jeg, afumat la propriu (câteodată și la figurat) dar fără doar și poate fericit. Indiferent de vreme, o tură cu Patrolul 4×4 este o experiență în sine. Un chiolhan cu miel la ceaun, stropit cu vin roșu și stins cu o dușcă de țuică de soc, asta e demență. O cântare la cabană și un somn pe priciuri … încă o experiență. Când le ai pe toate în aceeași zi …
Să începem cu începutul. Vineri seară, ora 23, reușim într-un final să evadăm din oraș, după o pană rezolvată la un service nonstop. Până în Mehedinți e ceva de mers așa că nu ne gândim decât că ne vom opri undeva pe drum la odihnă. Ți-ai găsit … la 4 dimineața lăsăm Dunărea pe stânga la Drobeta-Turnu Severin și o luăm pe niște drumuri secundare, pline de hățișuri învăluite în ceață. Ai zice că am ajuns la capătul lumii, unde civilizația s-a oprit undeva mai în spate. Din când în când apar semne răzlețe – un cătun, o adunătură de case, o cotârlă fără somn. Ajungem la destinație – satul Jupânești din Mehedinți. Suntem bine primiți de Tudor – gazda noastră ne așteaptă cu plăcinte moldovenești, ce încă sfârâie în cuptor. În cabană este cald, focul arde într-un godin. Vinul roșu apare pe masă … poftim, du-te de te culcă, dacă mai poți! După alte trei ore, toată lumea cade lată.
Somn scurt, n-avem timp de pierdut. La 10 încep să vină prietenii lui Doru, offroaderii. N-am văzut în viața noastră așa adunătură de pofticioși. Dă-i cu țuică, dă-i cu vin, crapă mielul în patru, scoate-i măruntaiele, azvîrle o parte în ceaun, toarnă legume peste el … băi, da’ noi nu mai mergem la offroad, că e deja prânzul?!? Cinci SUV-uri așteaptă afară, aliniate frumos într-o mocirlă demnă de hazna, prevestind marea aventură. Dragoș nu mai are răbdare și basculează direct din ceaun. Într-un final, când măruntaiele mielului dispar pe mațe iar felul doi este gata pentru mai târziu, se sună îmbarcarea. Afară începe să burnițeze, vremea e numai bună de ieșit în natură pentru drifturi în noroaie și zloată. Dar tocmai aici e farmecul unui offroad. Derapajele sunt la ordinea zilei. Se stabilește traseul. Suntem undeva prin Podișul Mehedinți, la câțiva kilometri sud-est de Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Șoferii ochesc un deal ce promite senzații tari și fără prea multe discuții, hop pe el. Mașinile astea sunt adevărate bestii, urcă panta fără nici cel mai mic efort. Mai spre vârf, când unghiul se mărește, începe departajarea. Pe unde nu a reușit Jimny (după mai multe încercări), Părăgușul trece fără probleme. Sesiunea foto e în toi, suntem împroșcați cu noroi dar nu contează. La final, toată lumea ajunge în vârf, la releu. Câinii lui Tudor dau dovadă de un real devotament – aleargă și urcă dealul cot la cot cu mașinile. Ceața densă ne împiedică să vedem până departe.
Traseul nu s-a terminat. După ce coboară dealul, caravana se aliniază și o ia pe o vale, de-a dreptul pe cursul unui râu. În porțiunile adânci coborâm să imortalizăm momentul. Vitara aproape că se scufundă, apa îi ajunge la jumătatea parbrizului dar rezistă și iese teafără pe malul celălalt. Părăgușul se avântă în albia râului, umflată de ploile din ultima vreme. De pe mal, tragem rafale și stocăm neobosit pe card. Am ajuns la peșteră.
Mehedințiul este plin de astfel de formațiuni carstice. Echipați corespunzător cu frontale, coborâm. Este una din multele peșteri protejate din acest ținut. Doru se lansează în explicații despre orogeneză, climă și habitat (peștera era populată de lilieci). Spre deosebire de tura prin Meziad, aici nu plătim bilet, nu suntem în grabă. Totuși, după un timp se anunță plecarea. Mielul ne așteaptă, offroaderii sunt deja lihniți. Datul huța pe coclauri creează senzații tari și o foame de lup. Ne întoarcem la cabană, se încinge focul, se suflecă mâinile și pornește chiolhanul. Apare chitara iar Tudor și Doru îi dau de jale și de dor, de pe vârful munților. Cântece de cabană, miel la ceaun, miel la cuptor, pește la grătar … stop joc!
Cam asta a fost povestea unei ieșiri altfel decât am fost obișnuiți. De remarcat că, pe drumul de întoarcere, Părăgușul a dat dovadă de solidaritate în trafic și a scos din șant un bezmetic înfipt într-un copac. Aproape de Pitești ne-am delectat cu o ciorbă de porumbel, aleasă dintr-o listă de mai bine de douăzeci. Bună, dar incomparabilă cu mielul la ceaun 🙂