Spectacol total – Dubai Fountains

Acolo unde odinioară pustiul era stăpânul absolut iar apa o mare necesitate, arabii au construit o minunăţie. O fântână de milioane, atât la propriu, cât şi la figurat. Seară de seară îi face în ciudă vecinului deşert, unduindu-se în ritmul muzicii, într-o explozie exuberantă de lumini.

 

Cine a trăit emoţiile spectacolului oferit de fântânile Bellagio din Las Vegas, cele de pe insula Sentosa din Singapore sau La Fuente Mágica de Montjuïc din Barcelona nu trebuie să rateze o vizită în Dubai. Oficial, este cel mai mare sistem de fântâni muzicale din lume la acest moment. Pentru edilii noştri, acest lucru poate nu este o invenţie nemaipomenită, comparativ cu marile recorduri mondiale în materie de cârnaţi, ciorbe sau omlete, doborâte pe meleagurile autohtone. Pentru noi ca turişti a fost o încântare să fim acolo într-o seară magică de iunie, privind cu gura căscată un show inimaginabil.

În urmă cu 6 ani traversam zona într-un taxi. În afară de un şantier aflat în fază inițială, unde urma să se ridice cea mai înaltă clădire construită vreodată, totul era pustiu, un ţinut deşertic. Am revenit anul trecut. Burj Khalifa se înălţa semeţ, cu vârful pierdut prin cer, iar la baza sa îşi făcea apariţia un sistem complex de pompe computerizate ce forma un uriaş ansamblu de fântâni. A fost proiectat de aceeaşi firmă care a realizat mai sus numita Bellagio, după principii similare, la o scară ceva mai mare. Toată distracţia i-a costat pe arabi aproximativ 218 milioane de dolari, dar se pare că a meritat. Alături de giganţii din imediata vecinătate (Burj Khalifa şi Dubai Mall), Dubai Fountains atrag ca un magnet turiştii din întreaga lume. În fiecare seară, de la ora 18 până la 23, din jumătate în jumătate de oră, fântânile încântă publicul. Pentru că este nevoie de acumularea unei presiuni imense, spectacolele sunt scurte şi explozive, durata fiecăruia nedepăşind 5 minute.

Fântânile pot arunca în orice moment în aer 83.000 de litri de apă. Mai mult de 6.000 de lumini şi 25 de proiectoare colorate sunt instalate, oferind un show de zile mari. Acestea se desfăşoară pe o lungime de 275m, iar înălţimea maximă a unui jet ajunge la 150m (echivalentul unei clădiri cu 50 de etaje). Lumina proiectoarelor se poate vedea de la o distanţă de 30km. Foarte interesant este spectacolul văzut de pe platforma de observaţie a clădirii Burj Khalifa, de la mai bine de 600m înălţime. În dansul lor frenetic, fântânile sunt acompaniate de muzică. Zgomotul produs de pompele ce aruncă apa în aer este acoperit printr-un sistem de boxe care înconjoară întreaga zonă. Melodiile sunt schimbate la fiecare reprezentaţie, iar fântânile sunt programate să se mişte în ritm. Din repertoriul muzical amintim Sama Dubai, dedicată conducătorului Emiratului, Baba Yetu, o melodie Swahili de pe coloana sonoră a desenului animat “The Lion King” sau cea mai cunoscută, Time to say Goodbye a lui Andrea Bocelli.

Călătorii care ajung în Dubai trebuie să facă un popas în această “oază” artificială aflată la marginea deşertului. Nimic nu poate fi mai plăcut decât să vă relaxaţi în fapt de seară la malul apei, biciuiţi pe faţă de stropii răcoroşi, după o zi de alergat prin oraş pe o căldură infernală. În puţine locuri de pe pământ veţi întâlni aşa ceva. Iar dacă prin cuvinte nu am reuşit să vă conving, vizionaţi filmul din header. Măriţi imaginea pe întreg ecranul şi daţi volumul mai tare. Dacă viteza procesorului vă permite, selectaţi pe HD. Urmează un spectacol total.

 

 

Related posts

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.