Declanșăm Povești … și o invitație la concurs
“O fotografie face cât o mie de cuvinte” – acest slogan îl auzim de fiecare dată când ne dorim să exprimăm, prin intermediul unei singure imagini, mai multe sentimente şi trăiri. Şi totuşi, mesajul fotografiei nu ar fi complet dacă povestea din spatele ei ar rămâne pierdută pe undeva, nespusă.
Nu ne putem imagina o călătorie fără aparatul de fotografiat alături. Memoria stochează imagini de neuitat ce ne revin necontenit, de fiecare dată când gândul ne zboară pe acele meleaguri. Dar ele sunt doar amintiri, nu le putem împărtăşi vizual prietenilor. Amintirile le transformăm în istorisiri însă orice poveste vei spune celorlalţi, oricât de meşter ai fi, nu vei ajunge să spui totul. Lentila aparatului foto chiar asta face. Prin intermediul ei, povestea ta devine realitate. O poveste despre locuri, despre oameni, despre tradiţii.
Avem câteva zeci de mii de fotografii din călătorii, fiecare cu povestea ei iar unele din ele chiar merită a fi spuse. Nu întâmplător am grupat câteva articole de-a lungul timpului într-o categorie aparte, foto flash. Am ales o fotografie şi am creat în jurul ei o poveste simplă, o scurtă exprimare a trăirilor noastre din acel moment. Așa aţi aflat de povestea lui Cuţulache, de cea a pisicii ciacâre din Istanbul, de rockerul din Sydney sau de răsăritul din Murighiol.
Când îşi dau întâlnire, într-un cadru natural de vis, împătimiţi ai călătoriilor cu cei care spun mai mult de o mie de cuvinte într-o singură fotografie, rezultatul este clar: ies la iveală poveştile. Prin lentila unui profesionst, ele capătă şi mai multă valoare. Dar cum ar fi dacă tu însuţi ai crea propria poveste, alături de unul din cei mai cunoscuţi fotografi de călătorie de la noi din ţară?
Mihai Moiceanu este un colecţionar de poveşti. Un mare iubitor de natură, împătimit montaniard şi un inegalabil magician al aparatului foto. L-am cunoscut la o întâlnire a pasionaţilor de călătorii şi am aflat atunci de workshop-urile şi phototour-urile pe care le organizează, atât în ţară cât şi în afara ei. În cadrul acestor evenimente eşti invitat să vezi lumea altfel, să descoperi lucruri noi, să-ţi perfecţionezi stilul, să-ţi creezi propriile poveşti. Sub atenta sa îndrumare, Mihai îţi propune o serie de experienţe de neuitat, de la frumuseţea sălbatică a Deltei Dunării la peisajul selenar al Islandei, de la simplitatea naturală a sătenilor din Bucovina la sofisicatele canioane din America de Nord. Pe situl PhotoTOUR vei putea afla toate detaliile iar dacă vei intra pe blogul său vei citi depre poveştile sale, despre viaţa localnicilor, depre tradiţiile şi îndeletnicirile lor. Privind însă fotografiile lui Mihai îţi vei dori un loc în unul din phototour-urile sale.
În perioada 06-09.06.2013, prietenii noştri de la Explore Travel (cei care ne-au plimbat fără reproş prin Nepal) organizează, împreună cu Mihai Moiceanu, un workshop foto la Peştera, dedicat bloggerilor de călătorie, numit Declanşăm Poveşti. Așadar, fotografie şi poveşti la pachet. Vor fi trei zile de plimbări, pline de sesiuni foto în care vor fi abordate diverse teme. În mare parte, programul va fi următorul:
Joi 06 iunie: sosire în Poiana Braşov şi cazare. După amiaza, discuţii despre fotografie alături de Mihai Moiceanu. Seara plecăm spre Braşov pentru o primă sesiune foto în oraş şi cină la Bistro de l’Arte. Cazare în Poiana Braşov la Ana Hotels.
Vineri 07 iunie: sesiune foto în Braşov având ca teme fotografia urbană şi fotografia clădirilor, atât exterior cât şi interior. Prânz în Braşov şi deplasare spre satul Peştera unde vom avea cazare la Casa Boierească. Cină şi discuţii despre ziua din Braşov. Încheiem seara cu proiecţia filmului Poveşti din Himalaya, realizat în Nepal de Mihai Moiceanu.
Sâmbătă 08 iunie: vom avea o zi întreagă de plimbare prin zona satului Peştera, având ca teme fotografia de peisaj şi fotografia de portret. Prânz (picnic). Seara, poze la apus şi încheiem cu cină la Casa Boierească şi discuţii despre ziua precedentă.
Duminică 09 iunie: dimineaţa ne trezim devreme să fotografiem răsăritul, apoi discutăm despre procesarea fotografiilor şi editarea lor. Workshop-ul se încheie cu un cadou surpriză oferit de Mihai Moiceanu fiecărui participant.
Iar acum, că aţi aflat programul şi v-am stârnit interesul, e timpul sa lansăm concursul: Organizatorii oferă două locuri în tabăra foto de la Peştera. Un loc va fi acordat pe situl PhotoTOUR, al doilea prin intermediul blogurilor participante şi cel al Explore Travel. Pot participa toţi pasionaţii de călătorie şi fotografie ce îşi doresc o ieşire în natură alături de unul din marii fotografi ai României. Cum trebuie să procedaţi?
– trimiteţi pe adresa badger(at)travelbadgers.com o fotografie proprie cu tema Locuri care spun Poveşti, în format Landscape, rezoluție minim 1200 pixeli (pe latura cea mai mică), cu titlu şi o scurtă descriere (povestea fotografiei voastre);
– concursul se desfăşoară în perioada 21-28.05.2013, perioadă în care sperăm să primim cât mai multe fotografii;
– vom selecta fotografia cea mai originală, însoţită evident de povestea cea mai interesantă;
– fotografia & povestea norocoasă de pe TravelBadgers intră în finală, alături de cele ale celorlalte bloguri participante – dintre acestea, pe data de 30.05.2013, Mihai Moiceanu o va alege pe cea câştigătoare, iar deţinătorul ei ne va însoţi în workshop-ul foto de la Peştera.
Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultaţi regulamentul pe blogul Explore Travel, pe care îl vom afişa şi noi în subsolul articolului, la comentarii. Vă rugăm să participaţi cu creaţii proprii, eventual să prezentaţi la cerere EXIF-ul fotografiei. Ţinând cont că unul din sponsori va fi Nikon, care ne va pune la dispoziție mare parte din echipament, ne aşteptăm la un eveniment extrem de interesant.
O fotografie face cât o mie de cuvinte … o poveste într-o singură fotografie … de ce nu? Spuneţi povestea voastră şi haideți alături de noi şi Mihai Moiceanu într-o lume de … poveste!
UPDATE – Fotografii şi poveşti intrate în concurs (dimensiunile au fost micşorate pentru o mai bună vizibilitate)
Anca Argeșiu – Păzind eternitatea
“Pare că sfinxul roşu e acolo de când lumea. Şi eu aş vrea să fiu acolo de când lumea şi poate sunt. În spatele sfinxului, cu marea în faţă, având în dreapta pantele capreze, mi se pare că sunt la fel de eternă ca străjerul roşu. Căci el e sigur etern, puternic şi misterios aşa cum se cade unui sfinx adevărat. Îmi vine să-l ating dar ceva îmi reţine palma şi mă opresc tăcută, mă sprijin ca şi data trecută de marmura albă şi rămân acolo să străjuiesc o vreme lângă el.
Am sperat că fascinaţia se va mai toci după prima vizită. Nu cred că se va întâmpla vreodată. La fel ca Axel Munthe, mă simt iremediabil legată de locul ăsta şi îmi doresc să fi fost eu cea care a ridicat vila şi a visat la sfinxul a cărei poveste a rămas poveste, mister şi vis. Şi mi se pare că aşa şi trebuie să rămână. Chiar şi imaginea pe care am furat-o cu sfială are darul de a mă aduce mai aproape de cer în fiecare zi. Pun la locul lui orice fişier salvat pe desktop doar pentru a lăsa sfinxul neatins de cele lumeşti.” Capri, Italia
Laurenţiu Căpățână – Navagio, povestea unei nave
“Bucata de fier pe care o vedeţi în fotografii, oare, vă întrebaţi vreodată ce transmite acea epavă? Care este povestea navei auncată pe o plajă sau cine ştie pe ce recif? Nu prea ştiu cum să încep, nu ştiu cum să vă descriu viaţa unei nave dintr-o fotografie.
Prima dată urcat pe o navă, ai o cabină unde vei sta pentru câteva luni bune, uneori chiar ani. La primul contact cu nava, “o simţi” , dar şi ea te simte pe tine. Eşti făcut să trăieşti cu ea sau nu. Îţi dai seama din prima clipă dacă eşti printre cei care o plac sau nu. La rândul ei şi ea te acceptă sau nu. Mai târziu ajungi să nu poţi trăi fără acea navă, barcă, vapor. Pe mare sunteţi una şi aceeaşi persoană. Pe mare acea navă are viaţa ei, pentru tot ce ne oferă nouă. Acea bucată de fier este casa noastră, o iubim. Uneori o urâm, dar nu din răutate, poate din acel dor după casa noastră de pe uscat. O iubim pentru că în acea navă ne strângem lucurile cumpărate pentru familie, copii, neveste, cei dragi. În acea navă trăim şi lucrăm, ne ducem existenţa. Poate, o parte dintre noi am ajuns să lucrăm pentru a putea să ne întreţinem familiile sau pentru a face ceva în viaţă, un viitor. Navele, de toate felurile şi dimensiunile au viaţa lor, au un suflet al lor, ştiut sau nu. Acel fier este casa noastră. În câteva concedii prin Grecia am mai văzut câteva bărci abandonate, la mal sau pe uscat.
Cea mai grea senzaţie este atunci când prova se înalţă pe val, la 6-8-10 metri, după care cade liber în mare, simţi că oceanul te înghite. Partea din faţă se ridică pe val, în aer, stă câteva secunde suspendată, simţi elicea care se învarte în gol. Prinde aer, cum spunem noi. Vasul trepidează din toate niturile, îmbinările şi sudurile sale. Simţi acea trepidaţie în tot corpul, după care te aruncă în pereţi, daca nu te ţii bine. Simţi că acea bucată de fier are viaţă şi suflet, simţi că se zbate ca şi tine, să trăiască. În acele momente o navă are viaţa, are sufletul său. După acele câteva secunde o vezi cum se lasă în mare. Simţi acea senzaţie în tălpi cum urcă în tot corpul. Te uiţi pe geam la învolburarea mării, te rogi de mare să termine, că nu ai facut nimic. Te rogi la Dumnezeu şi spui “Tatăl Nostru”, te rogi de mare să te lase, dar nu te lasă, te ţine aşa până spui că te duci dracu’ cu ea de mare şi în primul port te laşi de meserie. Te uiţi pe geam că nu vrea să se oprească, vorbeşte cu tine şi te supune, te face să te simţi că eşti la mila ei. În acele momente eşti la mila mării. Marea vrea să îţi arate că ea este stăpână peste tot ce are viaţă. Simţi că te vrea pe tine, dar tu nu o vrei, o rogi să te ierte şi să te lase în pace. O întrebi în mintea ta, de ce se poartă aşa cu tine, dar ea râde. În acele momente o simţi cum se joacă cu tine, cu viaţa ta, cu viaţa navei. În acele momente suntem jucăriile sale preferate. Te hărţuieşte, te încearcă, te pune să juri că ea este cea mai frumoasă şi eşti îndrăgostit te ea. Dacă nu îi place ce răspuns îi dai pare că te pedepseşte, împreună cu nava ta. Într-un final, interminabil parcă, marea se linişteşte, atunci o simţi cum îţi şopteşte:
‘Şi eu te iubesc, dar tu eşti un simplu muritor, nu eşti de mine’ … şi te lasă în pace.
Dupa ce ieşi din acea mare turbată, din acel joc al mării cu viaţa navei, eşti obosit. Ai cearcăne şi vrei să te odihneşti. Spui că a trecut şi ieşi la o cafea sau pur şi simplu te aşezi în pat şi adormi.
În interiorul acestor nave, noi trăim. În interiorul navei avem viaţa noastră, trăirile noastre, amintirile fiecăruia, frumoase sau mai puţin, după caz. Un vapor ne ţine în interiorul său, ne oferă adăpost pe vreme rea. În interiorul navei este locul unde ne facem planuri pentru o viaţă mai bună. În interiorul navei ne facem prieteni pentru toată viaţa. Viaţa de pe vapor este cu totul alta. În interiorul acelui fier este o viaţă de barcă, viaţa de pe barcă. Este greu de descris şi de înţeles pentru cei care nu au fost sau au lucrat pe navă.
i>Munca este grea, lucrezi pentru a face ceva în viaţă şi te laşi prins în viaţa navei. Porturile şi locurile pe unde ajungi fac parte din viaţa ta, dar şi din viaţa bărcii, ea te-a dus acolo. Locuri unde te relaxezi, locuri pe care nu le mai vezi uneori toată viaţa. Trăieşti acele clipe, zile, ore datorită navei, te bucuri alături de ceilalţi de lângă tine datorită navei. Cunoşti alte persoane şi ajungi să trăieşti alături de ei în interiorul acelei nave. De câte ori văd epave, nave părăsite la docuri, încerc să le inţeleg povestea, nava are sufletul ei. Întodeauna, pe orice mare sau ocean. Uneori, o epavă are povestea ei în mai puţin de o mie de cuvinte.” Zakynthos, Grecia
Alin Anghelovici – Răsărit de soare în Salar de Uyuni
“Este ora 6 dimineaţa şi aştept cu nerăbdare şi înfrigurare primul răsărit de soare în Salarul de Uyuni. Încă de la prima rază îţi dai seama că trezirea de la 4 dimineaţa şi frigul îndurat merită din plin tot efortul depus, peisajul mirific răsplătindu-te aşa cum ştie el mai bine. Sentimentul este copleşitor, iar întinderea imensă de sare îţi dă senzaţia de infinit şi micime în faţa măreţiei naturii. Acum îmi dau seama că Emile Zola avea dreptate întru-totul când spunea că “Nu poţi spune că ai văzut cu adevărat un lucru dacă nu l-ai fotografiat”.” Salar de Uyuni, Bolivia
Dan Atanasiu – Între pământ și Cer – fotografia finalistă
“Am ajuns la Meteora într-o frumoasă după-amiază a lunii septembrie și am fost pe dată luat prin surprindere de “pădurea de stânci” ce se ridica în mijlocul câmpiei (și eu care credeam că GPS-ul îmi joacă din nou feste și mă aflu pe un drum greșit …). De jos, de la baza stâncilor, se disting cu greu urmele unor ziduri, însă o dată ajuns sus, ceea ce ți se descoperă în fața ochilor pare desprins dintr-o poveste, dintr-o lume ireală.
Cu mijloace de subzistență minime, dar cu Dumnezeu în suflet, călugării au făcut din această așezare sălbatică o oază duhovnicească și o puternică atracție pentru mii de pelerini. După Sfântul Munte Athos, Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal al grecilor. E adevărat că astăzi, datorită numărului mare de turiști, puțini călugări își mai duc traiul între zidurile acestor mănăstiri, majoritatea preferând să se retragă în Muntele Athos pentru a se ruga liniștiți. Totuși, Meteora rămâne un simbol al puterii de rugăciune și jertfă al întregii Ortodoxii, loc de meditație adâncă, căință și, de ce nu, reconsiderare a valorilor proprii pentru pelerinii din întreaga lume.
Mănăstirea Sfânta Treime, surprinsă în fotografia mea, a fost zidită în anul 1476 și are formă de cruce, cu turla joasă și două coloane. Înălțându-se deasupra unei foarte abrupte stânci stinghere, pare că tronează, fără a sfida însă împrejurimile. Tradiția spune că au fost necesari 70 de ani pentru a urca pe stâncă materialele pentru construcție și că abia apoi a început zidirea lăcașului. În vechime, asemeni celorlaltor mănăstiri de la Meteora, urcușul se făcea cu scara de sfoară sau cu plasa trasă cu un sistem de roată cu tambur și scripete.” Meteora, Grecia
Dan Birtu – Culori
“Povestea acestei fotografii începe într-o dimineață în care eu și soția mea am vrut să vedem răsăritul într-un loc mai puțin cunoscut și aglomerat decât Angkor Wat, unde fusesem cu o zi înainte. Cu toate că mă documentasem despre alternative, locul ales nu avea absolut nimic special în acel moment al zilei, așa că am rugat șoferul ce ne dusese acolo să ne ducă într-un loc apropiat, unde crede el de cuviință, pentru a ne bucura de răsărit. Locul ales de el nu putea fi mai bun. Un lac de pe malul căruia puteam admira linistiți răsăritul, împărțind acele clipe cu doar câțiva turiști. Momentele dinaintea răsăritului au adus pe cer niște culori pe cât de frumoase pe atât de neașteptate. Am mai văzut răsărituri în diverse colțuri ale lumii, și bănuiam la ce să mă aștept. Ei bine, așteptările mi-au fost întrecute … Modul în care cerul s-a colorat a creat o atmosferă aparte ce poate stârni emoții în sufletul oricărui privitor, transformând acel loc într-un cadru mirific ce cu greu poate fi descris în cuvinte.” Srah Srang, Angkor Wat, Cambogia
“Ziua, Cusco este un stup de turiști rumegători de frunze de coca, amețiți de cei peste 3 kilometri urcați pe verticală de la plecarea din Lima, artiști ambulanți, bătrâne în straie colorate însoțite de lame ce zâmbesc compătimitoare fotografilor cu pretenții de corespondenți National Geographic, plimbându-se plictisite pe sub zidurile inca, fundație trainică pentru noul oraș al lui Pizarro, străjuit de la Saksaywaman de silueta albă a lui Jesus. Noaptea, totul capătă în ochii și ocularul meu o strălucire aurie. Dalele de piatră devin lingouri, fântâna din mijlocul Plaza de Armas varsă ambra, arcele ce înconjoară piața se transformă în casete de bijuterii. Da, totul îmi pare prețios. Așa cum pare și camera mea pentru câțiva băștinași ce-mi dau târcoale interesați. Asta mă cam scoate din atmosferă, ca și statuia lui Cristo Blanco, care acum atârnă precum un breloc fosforescent la parbrizul întunecat al Cusco-ului. Dar dinspre catedrală se tânguie niște naiuri ce mă țintuiesc pe treptele de piatră, vrăjit de stelele căzute pe culmile ce înconjoară orașul ca o diademă. Mda … de mâine fără mate de coca. Ay, Cusco!” Cusco, Peru
ULTIMA ORĂ – Căştigătorii concursului #DeclansamPovesti:
Horațiu Sultănoiu – Feeling alone this morning – câştigător al concursului organizat de PhotoTOUR – toate fotografiile intrate în competiţie le găsiţi aici
“Decizia finală, de a selecta câştigătorul dintre imaginile votate de public, îmi revine. A fi arbitru nu e tocmai cea mai uşoară sarcină, mai ales că ea va avea o notă de subiectivism, însa “aequo animo” voi încerca să aleg fotografia cea mai nimerită pentru tema propusă: declanşăm poveşti. Fotografia trebuie să fie conectată direct cu călătoria, să sugereze o poveste sau un început de poveste, sa aibă atmosfera locului bine definită, să aibă o notă de originalitate. Toate acestea pe lângă celelalte elemente ştiute care dau consistenţă unei imagini. M-am oprit la fotografia lui Damian Horațiu Sultănoiu. Îl felicit şi-l aştept la Braşov şi Peştera să petrecem 3 zile de fotografie şi călătorie.” – Mihai Moiceanu, fotograf
Palko Szilagy – câştigător al concursului desfăşurat pe blogurile de travel, propus în finală de Imperator Travel – toate fotografiile finaliste le găsiţi aici
“A fost prima mea călătorie în Vietnam, prima mea călătorie în Asia de Sud-Est, în general în Asia (Georgia, Armenia și Republica Nagorno-Karabakh nu se pune). Prima mea călătorie într-un colț al lumii unde totul, chiar totul, este diferit de Europa noastră bătrână, un colț aparte, cu propriile lui ritmuri, mirosuri, priveliști și trăiri.
După trei săptămâni acolo mi s-a cristalizat, încet, gândită, ideea că nimeni nu poate fi pe deplin pregătit pentru primul contact cu sud-estul Asiei, și farmecul Vietnamului nu poate fi încapsulat într-un cuvânt sau într-o dimensiune izolată a acestuia. Un amalgam – tot unitarul experiențelor – poate doar justifica senzația de bogăție aciuită în sufletul meu, de când m-am întors. Diferențele culturale, peisagistice, religioase, de tradiție și personalitate a oamenilor în general, sunt imense și fiecare ar merita un capitol separat. Trebuie să mă limitez însă la un singur capitol, și prin fotografia aleasă la transportul în Vietnam.
Traficul este infernal și nu se respectă nici un fel de lege rutieră. Nu se oprește la roșu și mersul pe o trecere pietonală iți crește nivelul adrenalinei. Deși am citit despre aceste lucruri înaintea excursiei, ajuns la fața locului, am rămas buimac. Este un fel de joc de-a “care-i mai tare?”, trecătorul sau cel care conduce scooterul, câteodată cu o viteză deloc de neglijat. Ideea este în felul următor: începi să treci pe trecerea pietonală, verde pentru tine. Sute de scooteriști care trec pe roșu, pe langă tine, nu se opresc, dar te ocolesc la centimetri. Nu ai voie să te oprești, trebuie să mergi hotărât, în ritm constant, ca cei de pe motociclete să-ți poată calcula direcția și să te poată ocoli „în siguranță”. Chiar dacă crezi și simți că unul va intra direct în tine, nu te opri, mergi constant.
Cel mai comun mod de deplasare pe un vehicul în Vietnam este scooterul. Toți conduc scootere și nu rareori se pot vedea chiar femei bătrâne la ghidonul unor asemenea mici vehicule. Un ghid din zona Ninh Binh mi-a mărturisit că “dacă nu ai motocicletă, ești un nimeni”. Pe scootere se poate căra orice: de la scări de patru metri la 12 purcei, de la un bonzai în ghiveci la o întreagă familie de 5 persoane. Toate astea în traficul mai sus amintit, în care nu se respectă nici un semn de circulație decât dacă poliția rutieră stă de strajă, și nici atunci chiar toate.
Doar în Saigon (aka Ho Chi Minh) sunt aproximativ 4 milioane de scootere (cât populația din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Brașov, Ploiești, Oradea, Brăila la un loc!). Agitația, claxoanele non-stop, smogul și căldura aproape te sufocă.
Subiecte pentru amatorii de fotografie sunt la fiecare pas, la fiecare colț de stradă. Ajuns într-o lume total diferită de ceea ce știam, încerc să văd cât mai mult și să surprind pe pelicula (ei, fie, card) cât mai multe momente din ceea ce trăiesc. Acest lucru însă este foarte dificil, mai ales dacă ai la dispoziție doar câteva zile. Ori optezi pentru stat într-o anumită zonă și așteptat lumina ideală, blândă, subiectul ideal, ori încerci să călătorești și să vezi cât mai mult.
Fotografia atașată a fost realizată în Can Tho, centrul economic al Deltei Mekongului, dintr-un restaurant, în timp ce îmi așteptam supa tradițională pho. Am incercat diverse tehnici fotografice pentru a putea aduce acasă, prietenilor, o frântură din agitația de acolo: time lapses, imagini cu DOF mic, cu timp de expunere scurt și lung… Am reușit, cred, prin panning: urmărirea subiectului în mișcare, cu u timp mai lung de expunere.”
“Sunt un fan al cărţilor de călătorii. Romulus Rusan cu a lui “America ogarului cenuşiu” (oare mai există compania de autobuze?) mi-a deschis apetitul în adolescenţă şi am continuat apoi cu aceeaşi fervoare. Mult timp am călătorit cu ajutorul lor, al cărţilor, căci fizic ne era imposibil multora dintre noi. De când se poate, călătoresc cu ochii şi inima deschisă, să absorb cât de mult pot din ceea ce văd. Fotografia mă ajută enorm să descopăr în profunzime lumea prin care trec. De aceea Palko Szilagy m-a convins cu fotografia şi povestea lui că şi el călătoreşte cu ochii larg deschişi. Proaspăt întors din Vietnam am încă în minte traficul haotic din oraşele vietnameze. Până şi localnicii recunosc starea de fapt şi ca atare găseşti la vânzători ambulanţi tricouri imprimate cu “Hanoi Traffic” sau seturi de cărţi poştale cu inimaginabilul inventar de lucruri ce pot fi cărate pe scuter sau motociclete.” – Mihai Moiceanu, fotograf
REGULAMENT CONCURS “DECLANȘĂM POVEȘTI”
Art.1 Condiții generale
Concursul este organizat de agențiile Explore Travel și PhotoTOUR
Concursul constă în primirea, selectarea și premierea de fotografii de la fotografi sau bloggeri amatori.
Premiul constă într-un loc la Tabara Foto “Declanșăm Povești” desfășurată în perioada 6 – 9 iunie 2013, la Brașov.
Art.2 Locul de desfașurare a concursului
Concursul se va desfașura pe blogurile participanților la tabara foto “Declanșăm Povești” și pe cel al Explore Travel.
Art.3 Calendarul de desfășurare
3.1. Fotografiile însoțite de o scurtă poveste pot fi înscrise pe blogurile menționate mai sus în perioada 21-28 mai 2013.
3.2. Câștigătorul concursului va fi anunțat în data de 30 mai 2013.
Art.4 Mecanismul concursului și criteriile de validare
Cei care doresc să participe la concurs trebuie să trimită o fotografie cu tema “Locuri care spun povești”.
Detalii tehnice: format – landscape
rezoluție: minim 1200 px
Fotografia trebuie să fie însoțită de titlu și o scurtă descriere.
Atât originalitatea fotografiei cât și a poveștii care o însoțește vor fi luate în considerare în selectarea fotografiilor care vor intra la jurizare.
Vor fi acceptate doar fotografiile originale, aparținând persoanelor care le înscriu în concurs. Prin înscrierea în concurs, aceștia declară pe proprie răspundere că au toate drepturile asupra fotografiilor înscrise. Descoperirea unei fraude aduce după sine descalificarea din competiție.
Participanții trebuie să aibă 18 ani împliniți până la data participării în concurs.
Art.5 Procedura de selecție a câștigătorilor
Pe 28 mai fiecare blogger va nominaliza o fotografie care merge mai departe în concurs.
Toate fotografiile nominalizate vor intra în etapa de jurizare. Fotograful Mihai Moiceanu, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură și călătorie din România va alege fotografia câștigătoare, dintre cele nominalizate.
Rezultatul jurizării va fi afișat în data de 30 mai pe blogurile participanților, pe blogul Explore Travel și pe paginile de Facebook și de Twitter ale acestora.
Vor fi evaluate toate înscrierile eligibile in concurs (vezi Art.4)
Decizia asupra câștigătorilor este finală. Explore Travel își rezervă dreptul de a respinge orice participant care nu respectă cerințele regulamentului sau folosește limbaj înjurios în relaționarea cu organizatorul.
De asemenea, în cazul în care câștigătorul nu confirmă participarea până pe 01 Iunie, premiul este oferit următorului clasat în concurs.
Art.6 Premii
Câștigătorul concursului, primește din partea organizatorilor un premiu constând într-un loc în tabăra foto “Declanșăm Povești” desfășurată în Brașov și satul Peștera în perioada 6-9 iunie 2013. Câștigătorului i se oferă 3 nopți de cazare cu demipensiune și participare la workshop-ul foto susținut de fotograful Mihai Moiceanu. Transportul nu este inclus.
Câștigătorul va fi anunțat în data de 30 mai 2013 pe blogurile participante în competiție, pe site-ul Explore Travel și pe site-urile partenerilor proiectului, pe conturile de Facebook și Twitter aferente.
Art.7 Acord de principiu
Participarea la concurs presupune acceptarea în totalitate a condițiilor prezentului regulament.
Participarea la concurs presupune acordul implicit al participantului referitor la faptul că numele acestuia va fi făcut public și folosit în comunicarea online privind concursul.
Dragi prieteni,
Concursul nostru s-a încheiat. Mulțumim celor care au participat și vă invităm pe viitor la alte concursuri.
Ne-am propus să alegem obiectiv fotografia câștigătoare, la pachet cu povestea cea mai interesantă. Chiar dacă au fost puțini participanți nu putem spune că am avut din start un favorit detașat. Ne-am delectat cu o frântură din talentul de povestitor al lui Mihai (autorul seriei Șapte zile în Tibet – o așteptăm pe cea din Peru, ok?), am privit cu jind la răsăritul de soare din Cambogia și la cel din Bolivia, am citit despre viața grea de marinar sau despre sfinxul din Capri … dar ce ne-a plăcut cel mai mult au fost fotografia + povestea Meteorelor, locuri pe care le-am vizitat și noi cu ceva timp în urmă … impresionante, într-adevăr.
Felicitări, Dan Atanasiu! – fotografia “Între pământ și Cer” merge în finală, alături de alte 6 câștigătoare ale celorlalte bloguri. Noi sperăm să fie el cel care ne va însoți în workshopul de la Peștera dar de acum nu mai depinde de noi, ci de alegerea lui Mihai Moiceanu 🙂