Corespondenţă din Doha
Transmitem din Golful Persic, dintr-o mică peninsulă unde petrolul este mai ieftin ca apa iar nivelul de trai este cel mai ridicat din întreaga lume, unde fiii şi nepoţii modeştilor culegători de perle de odinioară se plimbă acum în maşini uriaşe. Dragi prieteni, salutări din Doha, Qatar!
Apariţia petrolului şi a gazelor naturale a însemnat o schimbare totală în viaţa locuitorilor micului stat din Orientul Mijlociu. Iar bunăstarea se vede de la o poştă. De aproape două secole, Qatarul este condus de o familie de emiri, ultimul dintre ei având o largă deschidere către Occident, păstrând în acelaşi timp tradiţiile de secole impuse de legile Islamului. Rezultatul? O naţiune puternică, aflată în plină dezvoltare, având propria sa identitate. Iar asta se datorează în mare parte petrolului. Qatar este al treilea producător mondial de petrol şi primul exportator de gaze naturale din lume.
Concurenţa acerbă cu vecinii din Emiratele Arabe Unite este evidentă, mai ales că ecourile călătoriei noastre de anul trecut în Dubai nu s-au stins. În Doha se construieşte din greu. În timp ce Emiratele au ridicat oraşe şi insule artificiale în timp record iar petrolul s-a cam terminat, generând în ultimii ani o puternică criză imobiliară , Qatarul ridică într-un ritm mai lent dar sigur, pentru că estimările privind rezervele sunt cele mai optimiste. Un întreg City apare pe malul mării, lângă promenada numită Corniche, acolo unde în urmă cu 5 ani nu era decât deşert şi un singur hotel de lux. Am luat la pas acel loc. Întreaga zonă este un mare şantier, clădirile terminate sunt încă pline de praf (sau nisip) pentru că altele şi altele răsar în jur, ca ciupercile după ploaie. Proiecte gigantice, malluri şi clădiri de birouri sunt în plină construcţie. Doha este împânzită de macarale.
În mod plăcut pentru noi, vremea este destul de bună. Deşi căldura din timpul zilei urcă termometrele spre 40 de grade Celsius, atmosfera este plăcută datorită vântului care bate cu putere, îndeosebi în apropierea coastei. Nu e cădura înăbuşitoare din Dubai, iar asta se datorează poziţiei geografice. De la est la vest, peninsula Qatar măsoară doar 80km, favorizând dezvoltarea curenţilor de aer ce vin dinspre mare.
După un zbor de 4 ore din Kathmandu, am schimbat în 5 minute avioanele la Sharjah (primul a avut întârziere) şi am ajuns cu bine în Doha. Un somn de refacere şi iată-ne gata de aventură. Şi ce mai aventură, pentru că ne-am început explorarea oraşului cu un … safari în deşert. Însăşi denumirea turului promitea senzaţii tari – Inland Sea Safari. Cu alte cuvinte, aveam să ne dăm pe dune în apropierea mării. Şi cam aşa a fost, în plus, am avut timp să facem o baie de zile mari în Golful Persic.
Am aflat cu această ocazie cât de diferite pot fi tururile de acest gen. Dacă în urmă cu un an în Dubai ne dădeam huţa pe dune într-un ritm ameţitor, în caravană de 10 jeepuri, de această dată am fost solitari, fiind singuri în deşert. Ocazional apăreau alte maşini, dar fiecare avea traseul ei. Atacarea dunelor s-a făcut mai domol, în schimb am mers mai mult în linie dreaptă, pe porţiuni plate, pe adevărate autostrăzi unde puteai ateriza şi cu un avion de linie. Astfel, atingând viteze de 100km/h, am ajung până în sud, la graniţa cu Arabia Saudită. Peisajul este extraordinar, deşertul aproape că se varsă în mare, formând lagune şi mlaştini înşelătoare care dau bătăi de cap chiar şi şoferilor mai experimentaţi. Din păcate, am văzut în direct o împotmolire într-una din acestea. Maşinile, în marea lor majoritate Land Cruiser, sunt o adevărată forţă, urcă duna cu o dezinvoltură uluitoare, însă chiar şi ele pot capitula în mocirlă.
La finalul turului am fost ospătaţi pe îndelete într-o oază aflată la marginea mării. Spre deosebire de anul trecut, când oaza din Emirate era plină ochi cu aproape 300 de persoane, aici am avut onoarea de a fi singurii clienţi, 6 la număr, ce am intrat într-un singur jeep. Ce poate fi mai romantic decât o cină în faptul serii, stând turceşte pe covor, burduşiţi cu perne, singuri în deşert? După masă ne-am retras pe o dună din apropiere, departe de luminile oazei şi am numărat stelele căzătoare ce ţâşneau din Calea Lactee, culcaţi pe spate pe nisip. O seară de neuitat, la graniţa dintre deşert şi mare, departe de civilizaţie.
Încărcaţi astfel, am pornit a doua zi la pas prin Doha, o metropolă în devenire, imensă ca întindere. Transport public există, dar e destul de dificil de utilizat. Nu este un oraş turistic iar informaţii de acest gen găsim cu greu. Astfel, pentru deplasare am folosit taxiul sau propriile picioare. Pentru că în Doha aproape fiecare muritor are câte o maşină. Benzina costă 1 QAR (Rial qatarez), iar 1 QAR = 0,85 RON, aşa că închipuiţi-vă că plinul este ultima problemă a şoferilor de aici. Taxiul este şi el accesibil, o cursă de 25km (fără ieşire din oraş) valorând aproximativ 35 QAR. Infrastructura este impecabilă, se merge pe distanţe mari, pe autostrăzi largi, de cea mai bună calitate, iar maşinile sunt, vorba românului, de neam prost, adică imense. Dacă nu conduce un 4X4 (predomină un model de Land Cruiser cu 7 locuri, similar celui cu care am fost in deşert), arăbete se dă cu siguranţă în balene de limuzine gen Toyota Camry. Pentru că are bani cu nemiluita şi nu-l doare de consum.
-
- Şoimul qatarez
-
- Frumuseţe qatareză
-
- Neamul Şoimăreştilor
-
- Cu gondola prin Villagio
-
- Citylights Doha
Am luat Cornişa la pas şi am intrat în hăţişul de străzi populate cu zgârie nori neterminaţi. Am schimbat apoi destinaţia la Villagio, un mall aflat în apropierea celei mai înalte clădiri din Qatar, Aspire Tower. Aspire este cea mai cunoscută companie ce promovează sportul în regiunea golfului. Complexul din apropierea mallului are un stadion şi multe alte baze sportive, dotate la cel mai înalt nivel. Turnul nu poate fi urcat, pentru că este în întregime hotel, iar în prima treime de la bază are o piscină exterioară. Mallul are şi el o parte interesantă. Pe lângă faptul că este foarte elegant, te poţi plimba prin interior … cu gondola pe canale. Cu 20 QAR ai parte chiar de un gondolier chinez care, chiar dacă nu îţi va cânta romantic, te va plimba cu dibăcie pe sub podurile miniaturale.
Şi pentru că harta ne indica Grădina Zoologică aproape, am decis să dăm o tură să vedem Oryxul, animalul emblematic al Qatarului, aflat chiar pe coada avioanelor companiei aeriene naţionale. O tanti înfăşurată în abaya ne indică direcţia şi estimează – 15 minute. Poate cu maşina, că pe jos am făcut aproape o oră. Distanţele sunt enorme. Probabil am fost singurii vizitatori sosiţi la Zoo pe jos. Dar a meritat, pentru că am văzut 3 specii de oryx (cam obosite animalele, toate stăteau culcate) şi am avut noroc să prindem un taxi la plecare. Deşi au aparat de taxare, negocierea preţului face parte din cotidian. Ulterior, am descoperit ca solicitarea pornirii aparatului e cea mai ieftină variantă.
N-am ratat expoziţia cu vânzare de şoimi. Toată lumea cunoaşte pasiunea arabilor pentru vânătoarea cu şoimi, devenită sport naţional. Azi, o astfel de practică nu mai are decât valoare simbolică, de aceea şoimii sunt mai degrabă obiecte de colecţie şi ajung să se vândă la preţuri incredibil de mari. Un exemplar de o frumuseţe rară era estimat sub ochii noştri la preţul de 16.000 QAR. Industria şoimăritului este foarte dezvoltată în Qatar. Numeroase accesorii precum mănuşile speciale sau căciulile ce se pun pe capul păsărilor se vând la preţuri destul de mari.
Azi am vizitat Muzeul Artei Islamice, o clădire futuristă, o operă de artă în sine, creată de faimosul arhitect chinez I.M.Pei, cel care a proiectat clădirea Bank of China din Hong Kong sau faimoasa piramidă de la Muzeul Louvre din Paris. Deschis publicului la sfârşitul anului 2008, muzeul impresionează prin arhitectura sa şi prin artefactele expuse. Situat la malul mării, pe o peninsulă, are vedere directă către City din atrium, unde este amenajată o cafenea. Ultimele două etaje nu sunt încă deschise publicului, însă intrarea este liberă. Recomandăm muzeul ca obiectiv important într-o eventuală vizită prin Doha.
Şi nu în ultimul rând, amintim de inima oraşului, locul unde toată lumea întâlneşte pe toată lumea, unde se etalează ultima modă în materie de Jalaba sau Abaya (îmbrăcămintea tradiţională), unde se află cele mai bune mirodenii, alune, fistic, smochine sau migdale. Este Souk Waqif. Cele mai elegante cafenele pot fi găsite aici, unde am degustat delicioasa limonadă cu mentă. Aerul miroase ameţitor de la narghilelele omniprezente. Marea majoritate a localnicilor vin îmbrăcaţi tradiţional, impecabil, de un bun gust rar întâlnit. Există piaţa animalelor de companie, unde am întâlnit porumbei imenşi dar şi pui de găină de o zi … coloraţi. Qatarezii sunt familişti convinşi, au câte 2-3 copii, mari amatori de animale de companie. În plus, am descoperit în apropiere cel mai bun fast food, la botul calului, în plină stradă, unde kebapul se serveşte înfipt în săbii.
-
- Muzeul Artei Islamice
-
- No problem, we have oil …
-
- Puii din Souk Waqif
-
- Centrul Cultural Islamic
-
- Oryx
Sunt încă multe de spus despre Doha, dar e târziu. Mâine este ultima zi a călătoriei noastre, vom merge să vedem The Pearl – o insulă artificială construită pe mare. Imaginaţia arabilor nu are limite, iar qatarezii nu fac excepţie. Sunt pe val şi privesc cu încredere spre viitor. Se pregătesc intens pentru un mare eveniment ce va avea loc abia peste un deceniu – organizarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, de care fiecare qatarez este mândru. Sperăm să ne aflăm la acel moment tot aici, în Doha, să vedem noutăţile, pentru că vor fi, cu siguranţă. Zi de zi, lună de lună, Qatarul se ridică din deşert, conturând pe harta lumii o nouă metropolă – Doha.
Achiesez, ca sa zic asa 😛 Foarte frumoasa descriere si ma bucur mult ca v-a placut! Si dupa cum scriam mai deunazi pe blogul meu, sa ne vedem cu bine…atunci cand va veni vremea!
Trebuie să spunem că blogurile TravelBadgers și printreranduri s-au cumetrit la Doha. Oficializarea s-a parafat la kebăbăria din Souk Waqif, prin încrucișarea săbiilor cu oaie, respectiv pui la cărbuni. Plus iaurt prospăt pe post de aldămaș. Viva Qatar!
:-))))))) N-as fi putut spune asta mai bine. Howgh! (ca in araba nu stiu cum se zice…inca)
Sper sa ajung si eu pe acolo !
Mamaaaaaaaa, ce autentic arati cu basmaua aia pe cap!!! In rest, de exceptie, am aflat o gramada de chestii, evident, despre care nu stiam nik inainte.