Category Archives:
Franța
Arome parisiene
Un mixt subtil între rafinamentul gustului, creativitatea reţetelor, prezentarea interesantă a felurilor de mâncare şi calitatea ingredientelor. Produsele de patiserie şi de brutărie sunt absolut senzaţionale, brânzeturile ne-au fascinat pur şi simplu prin combinaţiile oferite, iar de mezeluri gen şuncă sau cârnaţi semiuscaţi pot spune că ne-am îndrăgostit. Cu greu vom întâlni o altă destinaţie care să atingă standardele aromelor parisiene.
Corespondenţă din Paris (2)
Ne-am continuat plimbarea prin Paris în ultimele două zile, aşa că revenim cu a doua parte a transmisiunii, în direct din camera hotelului unde suntem cantonaţi.
Corespondenţă din Paris (1)
Bonjour, mes amis, transmitem în direct din Paris prima noastră corespondenţă. Până acum o făceam pe mail, dar iată că între timp am intrat în rândul lumii şi ne-am tras blog …
Turnuri din lumea întreagă
Oriunde ne plimbăm prin lumea largă încercăm să cuprindem cât se poate de mult din frumuseţile locului. Cum de fiecare dată timpul este principala problemă, căutăm o imagine de ansamblu a zonei.