Poveștile lui Vlăduț – în cetate la Poenari
“Legenda spune că Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutându-și astfel urmăritorii.”
Dragi prieteni, eu sunt Vlăduț, vampirelul cel simpatic și vă invit să mă însoțiți prin locuri de legendă, pe urmele strămoșilor mei, în căutarea poveștilor cu cavaleri și domnițe, pe calea istoriei clădite în jurul lui Vlad Țepeș. După Castelul Bran, pornim din nou la drum, de această dată pe Transfăgărășan, cu chef de trekking și voința de a prinde în fotografii „cuibul de vulturi al vitejilor de demult”. Surprindem peisajele spectaculoase din Cheile Argeșului, lăsăm în urmă așezările iar la un moment dat cetatea Poenari se ivește pe culmea unui munte, la mare înălțime. Văzută din depărtare, cetatea îți dă o impresie stranie, de duritate, ca umbră a bătăliilor sângeroase din vremurile de altădată … dar steagul României ce flutură deasupra donjonului ne liniștește, aducându-ne aminte că suntem totuși turiști ai anului 2016.
Situată în apropierea comunei Arefu, cetatea Poenari are punctul de pornire chiar lângă hidrocentrală, în aval de barajul Vidraru. De aici încep cele 1480 de trepte din beton prin pădure, trepte ce merg până sus, la cetate. Depinde de rezistența fiecăruia, dar în mod sigur traseul nu se potrivește sedentarilor. Cu toate acestea, turiștii nu lipsesc iar polonezii par a fi cei mai temerari, grupurile urcând în flux continuu, cu mici pauze de respiro și râsete de vacanță. Din loc în loc ești anunțat câte scări mai ai de dovedit, mai mult pentru psihic, cu toate că dorința este de cele mai multe ori câștigătoare. Aproximativ 50.000 de vizitatori au urcat anul trecut aici, în majoritate străini, în căutarea vampirilor și senzațiilor paranormale. Spre deosebire de Bran, Poenariul chiar are legătură cu Vlad Țepeș … aka Dracula cel însetat de sânge.
Cetatea Poenari face corp comun cu muntele în vârful căruia a fost construită. Data întemeierii nu este unanim agreată de istorici, după unii fiind începută pe vremea lui Negru Vodă sau a cavalerilor teutoni (ce au populat Țara Bârsei), fiind reconsolidată în secolul al 14-lea de Vlad Țepeș și transformată în a doua sa reședință, dar și ca punct de observare și apărare împotriva otomanilor. Zidurile masive din piatră și cărămidă te ajută să îți imaginezi fiecare turn, așa cum erau în vremuri de demult, cu toate că cetatea a suferit deteriorări atât în timpul asediului turcilor în 1462 (când a fost bombardată de pe muntele vecin – Pietrăria) cât și a unui cutremur puternic. Deși nu este mare ca suprafață, cetatea are măreția ei, dată și de faptul că dincolo de ziduri pornesc prăpăstiile, pe toate cele patru laturi. Te simți cocoțat ca într-un cuib de vulturi. Peisajele sunt de vis în timp ce munții și pădurile se profilează în depărtări iar șoseaua șerpuiește suspendată.
“Când a fost ziua de Paște, aflându-se toți orășenii la ospețe, iar cei tineri la hore, așa fără veste i-a înconjurat, iar pe cei vârstnici i-a tras în țeapă de a ocolit tot orașul cu ei, iar pe cei tineri cu nevestele lor, așa împodobiți cum erau, pe toți i-au dus la Poenari, de au lucrat la cetate până s-au spart hainele de pe dânșii.”
Locul este plin de istorie și legende ce au legătură cu marele domnitor. Una dintre povești este cea în care Vlad Țepeș a fost ajutat de 7 frați din satul Arefu să scape de urmăritorii otomani, potcovindu-și caii invers pentru a deruta urmele sensului de mers. Ca mulțumire, Vodă le-ar fi dăruit 7 munți din Făgăraș. Un sâmbure de adevăr există în această legendă, mai ales că arefenii au fost împroprietăriți cu 5.000 hectare de pădure de către Vlad Dracul, așa cum este scris pe documentul din piele de iepure păstrat la Muzeul Național de Istorie din București.
La intrarea în cetate ne întâmpină doi “boieri” trași în țeapă – o asociere la modă cu domnitorul valah. Manechinele țepuite nu-și au locul nicidecum la intrarea în cetate dar efectul vizual trebuie să fie maxim, mai ales pentru străinii căutători de fantasmagorii. Puțini știu însă că Vlad a preluat chiar de la turci tragerea în țeapă, întorcând-o împotriva lor și a vânzătorilor de țară. Prima impresie am și avut-o, în deplină legătură cu numeroasele legende despre Dracula, de altfel locul este în topul castelelor bântuite din întreaga lume, fiind vizitat în acest sens atât de cei de la Discovery Channel cât și de la National Geographic. Am urcat la cetate pe zi și pe noapte, în aceeași zi dar fantome tot nu am întâlnit iar singurii vampiri au fost biscuiții lui Vlăduț.
Impunătorul donjon (sau turnul central, prima secțiune construită a cetății), ce își dezvăluie secretele din interior, a fost ridicat din piatră, pe trei nivele despărțile de podele din lemn, ulterior (pe vremea lui Radu cel Frumos – fratele lui Țepeș) fiind ridicat un al patrulea, din cărămidă. Beciul său a fost folosit pe post de închisoare iar frigul și umezeala pecetluiau destinele nefericiților aflați în spatele zidurilor. Iar dacă zidurile ar vorbi …
O dată pe an, la ceas de seară în plină vară, la lună plină, în cetate se adună o mulțime de oameni. S-a dat sfoară în țară că “Dracula Fest” se ține la cetate – a opta ediție. Dacă am avut ceva îndoieli cu privire la spectacol (nu din cauza fantomelor care ar fi apărut), acestea ne-au fost repede risipite de primul recital de muzică medievală susținut de olimpicii Liceului de Arte Dinu Lipatti din Pitești. A urmat apoi un recital de muzică folk și de cântece de munte, în memoria lui Florin Dumitru (artistul ce a susținut mulți ani acest festival), alături de Ion Mircea Bogdan și cunoscutul Tică Lumânare, care ne-a transpus în vremurile de mare succes ale Cenaclului Flacăra. La final am fost trecuți prin foc și cozonac, în amintirea celui care a inspirat evenimentul … nimeni altul decât Vlad Țepeș.
Între zidurile cetății s-au întâlnit trecutul și prezentul, iar atmosfera a fost de poveste … sau mai bine zis de legendă. Pe drumul de întoarcere am fost slujiți de lanternele loiale, care ne-au luminat lungul drum al scărilor prin pădure, asemeni făcliilor ce îl însoțeau pe domnitorul valah acum mai bine de 500 de ani.
Articol susținut de Romanian Art&Craft. Produsele Vlăduț’s Story pot fi cumpărate online sau în magazinele Art&Craft din Sibiu și Târgu-Mureș și în cadrul galeriilor comerciale Best Value din aeroporturile Henri Coandă – Otopeni, Timișoara, Cluj, Craiova și Constanța.
