Corespondenţă din Dublin
Cairde, a chara, Beannachtaí ó thailte Cheilteach! Sau, dacă traducem din irlandeză, “dragi prieteni, salutări din ţara celţilor!” Un gând bun vă transmitem, acum cât suntem încă în stare, dintr-un pub, înconjuraţi de zeci de halbe de Guinness. Ei, glumim …! Bun venit în Dublin!
Că am ajuns în Dublin, asta nu este glumă, suntem încă aici. Că va trebui să plecăm curând, e crudul adevăr. De trei zile bătem străzile într-un citybreak prelungit, fentând cu dibăcie norii (acum plouă zdravăn, dar cui îi mai pasă?) şi combinând activităţile culturale cu cele indoor cum ar fi mersul prin puburi. Parafrazând celebra reclamă românească Nici o masă fără peşte, am spune că în capitala irlandeză nu există masă fără … Guinness. În Dublin berea curge în valuri, mai ales că înainte de sărbători există o tradiţie printre adolescenţi care spune că dacă mai sunt X zile până la Crăciun, atunci în seara respectivă trebuie să petreacă în X puburi. Dau pe gât o bere şi trec mai departe.
Poate că momentul ales nu este cel mai inspirat, oraşul ar fi mult mai interesant în toiul verii, dar indiferent de anotimp, Dublin este cu siguranţă un oraş al petrecăreţilor. Trebuie spus însă că dacă vă hotărâţi să ajungeţi aici ar fi bine să aveţi puşculiţa plină pentru că este unul din cele mai scumpe oraşe din câte ne-a fost dat să vedem. Poate că trăim încă sub efectul preţurilor din Nepal, însă categoric, Dublin este mai scump decât Londra sau Tokyo. Intrările la obiectivele turistice îţi fac o serioasă gaură în buzunar, iar restaurantele se întrec în oferte “generoase” de minim 10 € pe porţie. Ca idee, intrarea la Trinity College (doar în celebra The Book of Kells) este 9 €, la Old Jameson Distillery 13 €, la Guinness Storehouse 14,40 €, la Muzeul Dublinia 7,5 €. O intrare într-o catedrală cum ar fi cea a sfântului Patrick este “doar” 5 €, ceva mai decentă este cea în Castelul din Dublin: 4,50 €. Trageţi linie şi adunaţi. Transportul este şi el demn de speriat – un bilet de tramvai porneşte de la 1,50 € şi urcă în funcţie de distanţă. Noroc că centrul este compact, ceea ce ne-a scutit de multe incursiuni cu mijloacele de transport.
Evident, acest lucru nu trebuie să descurajeze pe nimeni, pentru că Dublin merită oricând o vizită. Un oraş ordonat, curat, plin de istorie. Primii care au pus bazele unei aşezări pe malul râului Liffey au fost celţii, punându-i numele Áth Cliath. Ceva mai târziu, prin secolul al IV-lea, vikingii veniţi din nordul Danemarcei au denumit-o Dubh Linn (balta neagră). Totuşi, majoritatea istoricilor agrează denumirea irlandeză, Baile Átha Cliath. A devenit capitală după invazia normandă, iar de-a lungul secolelor a cunoscut perioade înfloritoare sau nefaste. Azi se poate spune că Dublin este un oraş cu o identitate proprie, iar locuitorii săi sunt mândri de acest lucru. Stema sa (trei turnuri medievale aşezate în triunghi), alături de culoarea verde şi numele sfântului Patrick au ajuns simboluri naţionale.
-
- Guinness Storehouse
-
- Howth
-
- Samuel Beckett Bridge
-
- Uşă georgiană
E greu să cunoşti un loc în doar trei zile, însă în acest interval am ajuns să luăm pulsul străzii, am făcut cunoştinţă cu ospitalitatea irlandeză (după întrebarea Where are you from? urma automat un zâmbet şi inevitabilul You’re welcome, plus un cuvânt în română) şi, fără doar şi poate, am băut multă bere. Dacă Praga are pe Staropramen, Copenhaga pe Carlsberg iar Amsterdam pe Amstel, ei bine, irlandezii din Dublin sunt mândrii posesori ai celebrei Guinness. Marca este omniprezentă şi nu există pub în oraş care să nu servească licoarea amăruie de culoarea cafelei, obţinută datorită prăjirii orzului, după o reţetă creată de Arthur Guinness în 1759 şi respectată până în zilele noastre. Harpa, unul din simbolurile celtice, a ajuns marcă înregistrată a companiei.
Ca orice berărie care se respectă, Guinness are şi muzeu. Amatori fiind de astfel de locuri pline de tradiţie, am dat o fugă şi am vizitat Guinness Storehouse, aşezată la doi paşi de fabrică, pe locul unde odinioară se producea bere la capacitate maximă. Sunt multe elemente care trădează acest fapt, cum ar fi şinele de tramvai cu care erau transportate butoaiele sau ansamblul de pompe din angrenajul procesului de producţie. Clădirea este un mix între nou şi vechi. Lăsând la o parte preţul piperat şi faptul că am primit doar o bere la degustare, o tură la Guinness este o experienţă plăcută, o incursiune în lumea fascinantă a berarilor, o întoarcere în timp şi nu în ultimul rând o panoramă asupra Dublinului, de la înălţimea barului Gravity, unde am savurat un Guinness acasă la mama lui.
Dar Dublin nu înseamnă doar bere. Acum mai bine de 200 de ani lua fiinţă aici una din cele mai importante fabrici de whisky. Marca Old Jameson este azi cunoscută în toată lumea prin calitatea produselor sale. Prima distilerie din Dublin a fost deschisă de John Jameson pe Bow Street. Tot aici întâlnim azi muzeul, pentru că între timp fabrica a fost mutată în Cork, în sudul Irlandei. Istoria mărcii şi procesul de fabricaţie ne-au fost prezentate într-un tur destul de comercial, iar la final am primit răsplata, câte un pahar de Jameson. Concluzia – whisky-ul irlandez este la fel de bun ca cel scoţian.
Printre atâtea tururi alcoolice am găsit timp să vizităm şi câteva locuri istorice. Ne-au impresionat interioarele catedralelor Sf.Patrick sau Sf.Augustin, am ascultat clopotele din curtea celui mai cunoscut obiectiv turistic, Christ Church Cathedral, un monument istoric impecabil întreţinut, ţinând cont că a fost ridicat în anul 1030, am parcurs interioarele şi sălile de protocol ale Castelului Dublin, acolo unde sunt puşi în funcţie preşedinţii Irlandei. Interesant este faptul că în subsolurile castelului există un râu subteran care traversează întreg oraşul, iar zidurile vechi ce îl străjuiau în trecut se prezintă azi în condiții foarte bune, datorită liantului folosit la vremea respectivă, ce conţinea coajă şi albuş de ou. Nu în ultimul rând, am admirat în tăcere vechea bibliotecă, The Book of Kells, aflată în incinta celei mai importante universităţi din Irlanda, Trinity College, fondată în anul 1592. Biblioteca seamănă izbitor cu cea din filmele cu Harry Potter şi deţine o impresionantă colecţie de cărţi vechi de istorie, artă sau arhitectură, precum şi acte importante cum ar fi cel de proclamare a Irlandei.
-
- Temple Bar
-
- Old Jameson Distillery
-
- Trinity College
-
- Guinness, băutura națională
Lăsând în urmă cartierul medieval, am ajuns în Temple Bar, locul unde se găsesc restaurantele tradiţionale şi puburile. Aproape orice localnic iese seara să socializeze într-un pub. Muzica irlandeză răzbate din cârciumile pline ochi. Socializarea este o activitate obligatorie printre irlandezi. Grupuri gălăgioase petrec până târziu în noapte, iar dimineaţa pot fi văzute pe străzi femei bete criţă care abia se ţin pe tocuri. Se pare că imaginea fiecăruia contează. În ciuda frigului, majoritatea petrecăreţilor sunt îmbrăcaţi sumar, deşi este clar de la o poştă că dârdâie din toate încheieturile.
Şi pentru că împrejurimile Dublinului sunt extrem de pitoreşti, am făcut în ultima zi o incursiune cu trenul în peninsula Howth, unde se află un mic sat pescăresc devenit azi o suburbie a capitalei. Farmecul său este dat de micul său port şi de focile ce vin la cerşit în apropierea vaselor de pescuit. În drumul nostru către un far aflat în extremitatea sudică a insulei am fost copleşiţi de frumuseţea proprietăţilor (case simple înconjurate de gazon proaspăt tuns), de gardurile vii şi de localnicii care îşi plimbau în linişte câinii pe aleile în pantă. Howth este o destinaţie interesantă şi o recomandăm celor ce petrec câteva zile în Dublin.
E târziu şi ar cam fi timpul să terminăm corespondenţa. Mâine avem avion dis de dimineaţă şi transferul la aeroport durează aproximativ o oră. Afară plouă mocăneşte, dar am scăpat, în cele trei zile au fost puţine momentele în care am deschis umbrela. Am avut în acest fel ocazia de a lua la pas întreg oraşul. Unul modern şi cochet. A fost ultima destinaţie din acest an. Am început cu Paris, am terminat cu Dublin. Aşadar, din capitala celţilor, vă transmitem oíche mhaith, adică noapte bună!
Biblioteca din Harry Potter se afla in Oxford, n-are treaba cu Dublin :-)Hm, proportia paragrafelor in care vorbesti de alcool fata de cele privind atractiile este cam dezechilibrata, sa inteleg ca ati tinut-o din bere in bere? 😛
Ioana, habar n-am unde e biblioteca lui Harry Potter, dar cea din Dublin seamana izbitor. Probabil biblioteca din Dublin seamana cu cea din Oxford… Despre bere, ce altceva poti face la Dublin ? Raspunsul este: sigur, poti face si altceva – whiskey ! Sa inteleg ca ti-e dor de niste bere ? 🙂
Si eu te sfatui sa mergi la Jameson, au un whisky buuuuuun :). In rest, numai amintiri placute mi-ai trezit.
Ioana, posibil să fie cea din Oxford, însă The Book of Kells din Dublin ne-a plăcut foarte mult. Din păcate, fotografiatul este interzis, dar se găsesc poze pe internet, a pus și Imperator pe blog. Despre bere … să fim sinceri, e greu să reziști. După 3 zile de limonadă cu mentă în Doha, la ce te-ai fi așteptat? Guiness este preferata lui Renu de mult timp, iar în Dublin la orice pas dădeai de o reclamă. Am încercat pe cât posibil să experimentăm cât mai multe, sper că în 3 zile am reușit cât de cât … Iar despre whisky … are dreptate Liliana, merită o încercare la Jameson. E buuuuuun 🙂
@Imperator: Mi-ar fi dor de o bere daca mi-ar placea berea 😛 Din pacate nu ma dau in vant nici dupa bere si nici dupa whisky, dar intr-adevar ar merge un Mojito 🙂 Nu ca aici n-as avea unde sa beau unul, nu ma intelegeti gresit…Cat despre librarie, am fost la Oxford, de-acolo stiu 😛 Acum nu m-ar mira sa afirme mai multi ca s-a filmat la ei, n-ar fi prima data 😛