Maramureş de poveste – În vizită la meşterul Toader Bârsan
Este poate cel mai cunoscut personaj din Maramureş, alături de Fraţii Petreuş. De zeci de ani sculptează în lemn troiţe, porţi, icoane, linguri şi alte minunăţii, păstrând vie tradiţia acestui vechi meşteşug.
Toader Bârsan locuieşte şi are atelierul în satul Bârsana şi am decis ca în ultima zi să-i facem o vizită. Poarta sa este deschisă oricui şi judecând după mărimea şi complexitatea ei, putem spune că ospitalitatea meşterului este pe măsură. Nu nimerim din prima, dar toată lumea îl cunoaşte şi ne îndrumă. Îl găsim trebăluind în curte, printre stivele de lemn, împreună cu fiul cel mic. Tot Toader îl cheamă. Fiul este preot dar a prins meşteşugul de la tatăl său, la fel ca şi fratele Ioan, matematician de profesie. Vor să ducă tradiţia mai departe şi recunoaşte că, deşi a prins bine tainele meseriei, tot tatăl său rămâne maestru de necontestat.Bârsan cel bătrân este şugubăţ. În timp ce noi suntem preluaţi de fiu pentru o vizită la “muzeu”, acesta îl ia deoparte pe Andy şi îl duce în atelierul său, spunându-ne: Pe junior îl iau să-l fac ucenic, plecaţi fără el.
Muzeul este de fapt o căsuţă mică din lemn unde sunt expuse trofeele familiei, fotografii şi sculpuri de toate felurile. La loc de cinste tronează o poză cu meşterul la Washington, alături de înalte oficialităţi, încadraţi de o poartă superbă executată la faţa locului. Toader Bârsan ne povesteşte cum a vizitat Casa Albă şi l-a întâlnit chiar pe Clinton. De politicienii români ce să spună, i-a cunoscut pe majoritatea, fie la târguri sau evenimente, fie în propria-i casă. Se pare că americanilor le plac porţile maramureşene şi dau mii de euro să aibă una sculptată în bătătură. Şi nu numai lor. Majoritatea lucrărilor iau drumul străinătăţii, îndeosebi în Germania şi Austria, ceva mai puțin în România. Meşterii Bârsan au lucrat în toată ţara, iar tânărul Toader îşi aduce aminte de poarta de la mănăstirea Ciolanu, pe care am avut ocazia să o admirăm anul trecut. O lucrare deosebită, executată în doar câteva zile.
În muzeu sunt o grămadă de sculpturi, care mai de care. Mari, mici, simple sau complexe. O biserică maramureşană în miniatură, un urs mai mic pentru distracţia copiilor, care îl pot călări, un urs mai mare expus afară, cutii, păsări şi alte animale. Foarte căutate sunt lanţurile din lemn, opera seniorului, confecţionate dintr-un singur trunchi, cu zalele îmbinate natural, fără tăieturi sau lipeli. Aveam să aflăm mai târziu taina acestei sculpturi de la meşterul Bârsan. Nu toate sunt însă de vânzare. Spre exemplu, pătuțul din lemn în care a fost legănat Toader jr. Am ales din multitudinea de produse un Pecetar pentru colţul nostru de souveniruri. Iată ce am aflat despre el, căutând pe Wikipedia:
Pecetarul este un obiect de cult, confecţionat, de regulă, din lemn (sau marmură), ţinut cu evlavie în lada de zestre, „printre stivele de ţesături înflorate, aromate cu busuioc şi levănţică”, într-un „săculeţ din pânză albă de in”; este utilizat doar de femei, în marcarea pâinilor rituale (a păştilor şi a prescurelor) […]
Pecetarele au o înălţime cuprinsă între 10 şi 20 cm şi sunt compuse din două segmente: partea inferioară este asemănătoare unui postament de formă paralelipipedică sau trunchi de piramidă pe care e incizat un înscris religios – IC-XC-NI-KA sau IS-NS-NI-KA, semnificând „victoria lui Iisus Hristos asupra morţii”; prescurele poartă pecetea literelor sacre, într-un gest ritualic „între rugăciune şi munca sfinţită de bucuria pecetluirii pâinii” (Ion Iuga, 1993); partea superioară se grupează în două tipuri distincte: „cele cu motive ornamentale şi forme legate de ritul creştin” – troiţe sau ideea răstignirii stilizată, pecetare cruciforme – şi „cele cu pronunţat caracter laic” […]
Pecetarele din colecţiile maramureşene nu au o vechime mai mare de câteva decenii, sau, în cazuri rare, câteva secole. Însă ritul „sigilării” prescurilor, utilizate drept ofrandă în cultul morţilor, se practică, cu certitudine, încă din perioada medievală. Pecetarele se disting prin marea capacitate de a sintetiza şi de a îngemăna simbolismul riturilor agrare (grâul, spicul, făina), a artei gastronomice (prescuri), a credinţelor religioase (tema răstignirii şi inscripţia de pe postament) şi a artei prelucrării lemnului.
Ne mutăm în atelierul lui Toader jr. Vorbeşte non stop, îi place să socializeze dar în acelaşi timp trebuie să muncească, aşa că îşi invită oaspeţii să-l vadă la lucru. Azi sculptează o troiţă, aflată în stadiu destul de înaintat. Imaginea lui Iisus răstignit este schiţată cu creionul, iar Toader înfige cu măiestrie dalta în lemnul deschis la culoare, conturând forma în relief cu o precizie milimetrică. Mai mult, îl invită pe Andy să lucreze alături de el, punându-i sculăria în mână (dalta şi ciocanul). Contrariat, îl întreb dacă e sigur ce face, mai ales că se concentrează chiar asupra feţei Mântuitorului. Ne linişteşte spunându-ne că obişnuieşte să participe la multe ateliere de creaţie şi ştie să lucreze cu copiii. Troiţa este comandă specială, ca dealtfel majoritatea lucrărilor. Îşi aminteşte de primele produse, câteva icoane sculptate într-o doară, pe când era elev într-a şaptea. Le-a vândut unor italieni şi a realizat că poate mai mult, aşa că a decis să-şi urmeze tatăl în această meserie. Are un fiu dar nu ştie dacă-i va da mai departe ştafeta, e încă mic. Îl va lăsa pe el să decidă.
Şi pentru că pe Toader Bârsan-tatăl îl dădusem dispărut de ceva vreme, l-am căutat în atelierul său. Ne-a explicat cum obţine lanţul cu zale neîntrerupte şi ne-a arătat câteva mostre expuse pe perete, laolaltă cu câteva linguri imense din lemn. E vedetă, a dat numeroase interviuri, în presă, la televizor, peste tot. În acest timp au apărut în bătătură o doamnă însoţită de un asiatic – Domnu’ Bârsan, sâmbătă venim cu o televiziune japoneză, ne acordaţi un interviu? Cum să nu, meşterul îi primeşte pe toţi. Are atâtea poveşti să ne spună, toate legate de tradiţia sculptării în lemn. Cu accentul său maramureşan, e pontos şi hazliu încât l-am asculta întreaga zi. Ne spune că se simte adolescent, pentru că s-a născut pe 29 februarie iar ziua sa e o dată la patru ani. Lucrează în grădină, îi place la coasă, îi plac pomii fructiferi.
-
- Gazda noastră e şugubeaţă
-
- Toader Bârsan Jr. explică
-
- Andy devine ucenic
-
- Ograda şi atelierul lui Bârsan
-
- Poarta maramureşană, marca Bârsan
-
- Muzeul
Ne urnim cu greu şi ne luăm rămas bun de la meşterii Bârsan, tată şi fiu, oameni simpli dar deosebiţi. Sculptura în lemn este identitatea Maramureşului iar ei o duc cu mândrie mai departe. Într-un loc în care betoanele iau încet dar sigur locul lemnului, ei rămân fideli acestuia. Dacă ajungeţi prin Maramureş, mergeţi la Bârsana şi nu uitaţi să le faceţi o vizită.. Veţi afla multe poveşti de viaţă.
