Instant Search

Ronda, un pueblo blanco andaluz

This slideshow requires JavaScript.

“He buscado por todas partes la ciudad soñada, y al fin la he encontrado en Ronda” (Am căutat peste tot oraşul viselor mele şi l-am găsit, în cele din urmă, în Ronda) – Rainer Maria Rilke

De veți ajunge la Mediterană, pe țărmurile însorite ale superbei coaste din sudul Spaniei, nu rămâneți nepăsători la malul mării. Avântați-vă o zi sau două sau mai multe în inima Andaluziei, acolo unde veți descoperi lumea plină de farmec și mister a micilor așezări aruncate pe dealuri, ascunse pe văi ori aruncate pe stânci – mai puțin cunoscutele “pueblas blancas”, comunități vechi în care fiecare cunoaște pe fiecare. Văzute din înaltele depărtari, de pe culmile munților ce le înconjoară, acestea par adevărate oaze în hățișul natural al Parcului Sierra de las Nieves, un loc declarat de UNESCO ca fiind rezervație a biosferei. La nici doi pași de marea cea mare, locuitorii săi au fost binecuvântați, pe lângă cadrul natural de vis, cu o comoară inestimabilă: castanii. Majoritatea celor de aici sunt culegători, o veche îndeletnicire a fermierilor andaluzi. Printre ei, crescătorii de oi, producătorii de ulei de măsline și cultivatorii de viță de vie contribuie din plin la dezvoltarea unei zone care devine din ce în ce mai cunoscută în lume, prin deschiderea și includerea sa în circuitele turistice. Iar când vorbim despre turism, trebuie spus că există aici un loc special, cireașa de pe tort, un pueblo numit Ronda.

Așa cum cireașa se află în vârful tortului, Ronda este și ea agățată pe un conglomerat de formațiuni stâncoase prin care și-a făcut drum un firicel de apă, Guadalevin, dând naștere lui El Tajo, un canion spectaculos de 100m înălțime, ce taie micul pueblo în două. Pentru a trece dintr-o parte în alta, vechii locuitori s-au pus pe treabă și au ridicat trei poduri (Puente Romano, Puente Arabe sau Puente Nuevo), ale căror nume amintesc de perioadele de dominație sub care s-a aflat orașul de-a lungul secolelor. Astfel, documentele istorice spun că Ronda a fost ridicată de Scipio Africanul, ca un avanpost militar din secolul III dinainte de Hristos. După ce a căzut pradă popoarelor migratoare a ajuns în mâna arabilor, a căror dominație de sute de ani și-a pus amprenta asupra orașului-cetate, la fel ca în restul așezărilor din întreaga Andaluzie. A urmat o perioadă grea pentru locuitorii săi. Ronda a devenit ascunzătoare pentru bandiții și războinicii de gherilă, iar spre final, în timpul Războiul Civil Spaniol, orașul a fost teatrul multor execuții sângeroase, evenimente relatate de Hemingway în cărțile sale.

Revenind, azi pare că nimic nu amintește de ororile trecutului. Ronda este un oraș fascinant, înțesat de turiști, cu străzi înguste, pietruite, cu localnici zâmbitori. Din Malaga am ajuns aici în două ore de mers cu autocarul, trecând prin ținutul stâncos al parcului național. Ne-a părut rău că nu am rămas peste noapte, dar măcar am prelungit vizita plecând cu ultimul autocar. Pentru că în Ronda merită să stai cel puțin două-trei zile, nu neapărat pentru a avea timp de bifat obiectivele turistice (orașul e mic), ci mai degrabă pentru a intra în atmosfera calmă a unui pueblo andaluz, îndeosebi după amiaza, când soarele nu mai dogorește, hoardele de turiști au dispărut iar savurarea unei cafele la marginea canionului e o adevărată desfătare.

Și cum altfel am putea aprecia un loc ca Ronda decât de la nivelul superior al unei cafenele aflată pe buza prăpastiei, aproape de punctul central, Puente Nuevo, o capodoperă impresionantă ce atârnă deasupra hăului. Privită de jos, dinspre partea vestică, acolo unde roca se termină brusc iar casele, înfipte milimetric în stâncă stau să cadă în abis, imensa structură pare un străjer de neclintit la porțile orașului. Apele Guadalevinului își sfârșesc călătoria prin canionul îngust într-o cascadă formată chiar la baza sa, completând o imagine epică, desprinsă din povești. Podul are însă o istorie tristă – a fost terminat în 1751, după 42 de ani de construcţie, timp în care a luat tribut 50 de vieţi din rândul muncitorilor, însuși șeful de echipă aruncându-se în gol de pe platforma abia ridicată, într-un moment de cumpănă. Dealtfel, în zilele noastre, podul cel nou este un loc preferat de adio pentru sinucigaşi. Dar asta nu umbrește cu nimic farmecul său.

Ridicată pe acele stânci imense, Ronda pare intangibilă. Ne-am putut da seama de acest lucru privind o hartă veche, aflată într-un magazin de souveniruri, în care piesa centrală era, inevitabil, arena de tauri. Dacă ați mai umblat prin alte locuri ale țării și nu numai, ați ajuns sau ați privit îndeaproape alte arene iar în final ați poposit la porțile Plazei de Toros de Ronda, aflați că aici se află cea mai veche construcție de acest gen din Spania. A fost ridicată în 1784 în stil neoclasic de către José Martin de Aldehuela, nimeni altul decât arhitectul care a proiectat Puente Nuevo, aflat la o aruncătură de băț. Deși luptele cu tauri nu sunt o invenție a spaniolilor (ele au fost introduse în arenă de romani în luptele cu gladiatori), în Ronda ele au fost dezvoltate și răspândite ulterior în întreaga peninsulă iberică iar mai târziu în Americă Latină. Un aport substanțial l-a avut familia Romero, care a dat lumii generații de toreadori neînfricați, cel mai faimos fiind Pedro Romero, spaima a mai mult de 5.000 de tauri, a cărui statuie tronează în fața intrării principale. Se pare că tot aici a fost introdusă pentru prima data spada care dă pe final lovitura de grație nevinovatelor cornute.

Am urcat în tribune și am pășit în arena rotundă. În bătaia puternică a soarelui, nisipul roșiatic contrasta puternic cu albastrul șters de pe lemnul mantinelelor, acolo unde încă se mai disting însemnele blazonului familiei Romero. Mai departe, urcând scările către tribunele superioare, am ajuns să ne minunăm cât de bine conservată este arena din Ronda. Coloanele șlefuite și băncile din lemn, cu locurile numerotate amintesc parcă din clipă în clipă de o nouă luptă, tribuna oficială își așteaptă oaspeții de seamă, în zare se disting crestele munților … închid ochii și din toate colțurile arenei aud Ole-uri. Dar acele vremuri s-au dus. Acum, pe Plaza de Toros nu se mai ține decât o singură luptă pe an, Corrida Goyesca, în fapt un eveniment ce promovează mai mult spectacolul costumelor tradiționale. Nimeni nu intră îmbrăcat modern, toată suflarea vine gătită în straie din trecut, inclusiv primarul care dă tonul distracției.

Am mers mai departe pe străzile în pantă, impecabile, ce adăpostesc labirintul de case albe ce dau numele așezărilor andaluze (pueblas blancas) și am ajuns la o Bodega unde am tras o degustare de zile mari. Degustare de vin, firește. Împrejurimile Rondei sunt înțesate de vii roditoare iar produsul finit e delicios. Și cum degustarea era nelimitată, cu autoservire direct din butoaie, nu îmi este deloc jenă să afirm că am ieșit de acolo pe mai multe cărări. N-am făcut nici zece pași pentru că am fost atrași de meniul de 7 euro al unui restaurant în care primeai, pe lângă un Gazpacho andaluz, o generoasă porție de … coadă de taur. Și pentru că tot suntem la capitolul delicatese locale, mai spunem că ne-am înfruptat la desert cu Mantecadas, o prăjitură cu nucă și făină de migdale presărată pe deasupra, făcută pe loc într-o băcănie piredută prin La Ciudad, cartierul vechi.. Dar nu a fost îndeajuns. În Ronda am cumpărat, dintr-un magazin situat chiar lângă Puente Nuevo, cea mai bună brânză de oaie pe care am mâncat-o vreodată, pe lângă cele câteva sticluțe de ulei de măsline (câte am putut duce), toate producție locală.

Dacă ar fi să revenim, am închiria o mașină și am străbate întregul parc Sierra de la Nieves, din pueblo în pueblo, apoi am poposi câteva zile la Ronda. Probabil că o vom face, pentru că acea cafeluță de la marginea prăpastiei merită tot efortul. Și dacă se întâmplă să fiți în preajmă, prin Malaga, Marbella, Sevilla sau Gibraltar, nu uitați că există în inima Andaluziei un loc aparte numit Ronda, orașul cocoțat pe stâncă.

Suggested Posts

4 comments

  1. Mi-ati facut o mare bucurie!Am fost in Ronda acum 12 ani si de atunci n-am mai auzit pe nimeni pomenind de de el!Nu inteleg de ce ,nici macar calatorii “profesionisti”nu-i acorda nici o atentie!Pe mine m-a fascinat!Si orasul si drumul pana la el!As mai vrea sa stau putin la cafeneaua aceea…

    • Liliana, din p?cate suntem n mare parte dispera?i dup? destina?iile clasice, dup? marile ora?e n general. Ajungem s? le “colec?ion?m” f?r? s? ne d?m seama c? n jurul lor sunt alte minun??ii care, chiar dac? nu poart? nume consacrate precum Londra, Roma sau Paris, sunt cel pu?in la fel de interesante. Ronda este una din ele. Mai mult ca sigur c? dac? nu se g?sea cineva s? ne spun? de ea, ne-am fi limitat la Malaga ?i am fi avut, binen?eles, numai de pierdut.

      Articole despre aceast? destina?ie cu siguran?? mai sunt. Anca a publicat pe 1001 C?l?torii (un blog foarte bine structurat, cu informa?ie de bun? calitate) un articol interesant, la doar dou? zile de la ntoarcerea noastr? din Ronda. Mai mult ca sigur fetele de la TravelGirls vor posta n curnd despre ora?ul de pe stnci, l-au vizitat acum o lun?. Deci, informa?ie exist?.

      Iar cafeneaua … no comment 🙂
      Memorabil?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *