Instant Search

Corespondenţă din Ankara

This slideshow requires JavaScript.

Din capitala Turciei, din patria lui Atatürk, din inima Anatoliei, o transmisiune live – dragi prieteni, salutări din Ankara!

 

Mutarea capitalei la Ankara a fost făcută în 1923 de către părintele Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk din mai multe considerente, atât geografice cât mai ales politice. Chiar şi în zilele noastre, Ankara stă în umbra mult mai titratului Istanbul, însă un lucru este sigur: dintr-un mic orăşel de provincie, noua capitală s-a dezvoltat fantastic în ultimii 90 de ani, iar numărul locuitorilor a crescut exponenţial – de la 20.000 în anii ’20, azi numără mai bine de 5 milioane de suflete.

Am ajuns în Ankara în plină furtună de praf, venită de niciunde, poate de pe dealurile anatoliene. Poate acest lucru e un răspuns la violentele turbulenţe experimentate în timpul zborului. Cert e că prima impresie a fost puternic afectată, pentru că din autobuzul ce mă transfera în centru aveam să trag concluzia că am ajuns într-un loc prăfuit şi anost. Nimic mai neadevărat, în următoarea zi descopeream un oraş ultramodern, cu un centru asemenea marilor metropole. E drept că mai mult centrul era aşa, pentru că suburbiile din apropiere sunt sărăcăcioase. Este incredibil cum dealuri întregi (Ankara este o capitală desfăşurată pe mai multe coline) sunt împânzite de mii şi mii de case. De departe par intacte, dar intrând în hăţişul urban am descoperit cartiere întregi de cocioabe, un mix între slams şi favelas, dar cu localnici binevoitori. Nicio secundă nu m-am simţit în pericol.

Dealtfel, cuvântul (ne)siguranţă ar putea fi mai degrabă folosit în inima Ankarei, în zona numită Kîzîlay. Aici au loc frecvent atentate, atribuite cel mai des facţiunilor kurde. Cele mai multe sunt bombe artizanale fără prea multe urmări, dar periodic au loc evenimente sângeroase, cum ar fi cel din luna septembrie 2011, când o maşină capcană a explodat, ucigând 3 persoane şi rănind alte zeci. Vă daţi seama aşadar că incursiunea prin Kîzîlay a fost una destul de prudentă. Însă în momentul în care am dat de bucătăria turcească, am capitulat. În Kîzîlay am degustat una din cele mai bune delicatese de stradă: Çiğ Köfte cu Ayran. În limba turcă, Çiğ înseamnă nepreparat. Aşadar, o chiftea crudă, cu zeamă de lămâie şi sos iute, garnisită cu salată verde, rulată în lipie asemenea şaormei. Costă 1,5 euro şi am înţeles că este un preparat local, deşi nu am fost convins, aşa că îl puteţi căuta şi la Istanbul.

Ankara nu este o destinaţie finală, nu recomand să ajungeţi aici decât în trecere. Este un oraş imens, dar centrul se poate parcurge într-o zi. O citadelă pe vârful unui deal vă pune la dispoziţie o panoramă interesantă. Băile romane, Coloana lui Iulian şi Templul lui Augustus amintesc de faptul că în vremurile de demult, Ankara era o destinaţie preferată de împăraţii romani, care se mutau pe timpul verii pentru a scăpa de vipia Romei. Câteva moschei dintre care una iese bine în evidenţă: Kocatepe, o replică a Moscheii Albastre din Istanbul, singura diferenţă fiind faptul că are doar 4 minarete. Muzee şi parcuri, clădiri noi şi nu în ultimul rând, o infrastructură “beton”.

Dar principalul obiectiv turistic din Ankara îl reprezintă, fără îndoială, Anîtkabir sau Mausolueul lui Atatürk, locul unde este depus trupul celui mai important om al Turciei moderne, figură emblematică ce a dus ţara pe culmile progresului. Construcţia se află într-un parc impecabil întreţinut. Fără să deranjeze din punct de vedere arhitectural, mausoleul este o împletire de stiluri hitite şi anatoliene (hitiţii sunt vechii locuitori ai acestor meleaguri), iar sala mortuară are în componenţă materiale provenite din toate colţurile Turciei. Interesant este că trupul primului preşedinte al republicii nu se află sub cripta de marmură, ci într-o altă cameră din incinta complexului. În partea opusă se află mormântul fostului prim ministru şi a celui de-al doilea preşedinte după Atatürk, Ismet İnönü. Am avut noroc: la ora 11 am asistat la schimbarea gărzii, la fel de spectaculoasă ca în alte colţuri ale lumii. Cu doar câteva minute înainte, la un semnal sonor, toată suflarea a încremenit şi şi-a îndreptat privirea către mausoleu, ţinând un moment de reculegere în memoria marelui conducător. Turcii chiar îl iubesc pe Atatürk.

Ca să nu o lungim prea mult, în încheiere o mică aventură. M-am dus la autogară să-mi iau bilet către următoarea destinaţie, marele lac sărat Tuz Gölü. Transportul cu autocarul este foarte bine pus la punct în Turcia, ieftin şi confortabil. O călătorie de două ore până la Şereflikoçhisar costă 15 lire turceşti (aproximativ 7 euro). La final, fac şi eu o poză în autogară, ca tot turistul. Ca din pământ apare un bodyguard, mă dă pe mâna unui poliţist care îmi spune să-l urmez. Îl întreb unde mergem, răspunde: “dialog”. Ei poftim, mă arestează ăştia pentru o fotografie … Ajung la secţie – birouri, agenţi, şefi, care mai de care. Apare unul care ştie engleză, îmi verifică paşaportul, mă interoghează, apoi îmi dă drumul. Sunt turist, nu terorist. Şi toate astea pentru o amărâtă de fotografie …

În Ankara este securitate maximă, peste tot mişună poliţia. A fost primul lucru pe care l-am remarcat când am sosit aici. Dincolo de asta, e un oraş plăcut. A meritat efortul de a ajunge în capitala Turciei.

Suggested Posts

2 comments

  1. Deci chiar sunt stresati astia cu securitatea. Andrei citise ca nu le place sa vada ca faci poze prin aeroporturi dar nu credeam ca sunt chiar asa. Bine ca ai scapat numai cu "dialog". 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *