Poveștile lui Vlăduț – Cetatea Sighișoarei
Cu o istorie de peste 800 de ani, centrul istoric al Sighișoarei are încă multe povești de spus turiștilor dornici să le asculte, mai ales că în prezent se numără printre ultimele cetăți medievale locuite din Europa, fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
După Bran și Poenari, pornim împreună cu Vlăduț pe urmele legendelor lui Vlad Țepeș, ajungând într-un final la Sighișoara. Istoria dură a acestor locuri se transpune acum într-un orășel molcom și boem în care miresele, împreună cu aleșii vieții lor vin să se fotografieze pe străduțele înguste, în Piața Cetății, în Turnul cu Ceas sau pur și simplu în curtea vreunei cafenele romantice. Cetatea Sighișoarei, pe cât de liniștită este astăzi, pe atât de zbuciumată a fost în trecut. Începând cu marea invazie tătară de la 1241, a fost ulterior atacată de turci și maghiari, lovită de epidemii de ciumă și distrusă de incendii, fiind aflată într-un punct geografic strategic, între Orient și Occident, dar a reușit de fiecare dată să rămână în picioare.
Casele sale, colorate în stilul săsesc, majoritatea monumente istorice, stau de veacuri înșirate de-a lungul străduțelor, ca într-un labirint prin care orice călător se poate descurca foarte ușor fără hartă. De oriunde ai începe incursiunea, drumul te va duce negreșit în Piața Centrală, vechiul centru comercial, unde se regăsesc câteva dintre punctele principale de atracție ale cetății. Orice plimbare prin Sighișoara cere o anumită relaxare, în sensul că monumentele istorice apar la tot pasul, nu trebuie să alergi după ele, iar atmosfera este exact cea care trebuie savurată aici.
Grupurile de turiști străini, în special germani, spanioli, japonezi sau chinezi roiesc prin cetate, ca într-un marș triumfal, acompaniați de ghizi mult prea grăbiți, ce uită adeseori să transmită atmosfera dată de o simplă plimbare pe străduțe, de florile din geamurile caselor, de aroma cafenelelor. La urma urmei, fiecare în ritmul său.
Începem de dimineață cu clasicul urcuș în Turnul cu Ceas, atracția principlă a urbei. Construit în 1648, turnul adăpostește Muzeul de Istorie al orașului, ceasul cu mecanismul său complex și figurinele care prind viață la oră fixă. Ceva mai sus dăm de terasa panoramică din care putem admira de la înălțime atât cetatea cât și Orașul de Jos. Lumina de dimineață este tocmai potrivită pentru fotografii. În trecutul său destul de zbuciumat, turnul a fost primărie, trezorerie, judecătorie, ba chiar și închisoare (actuala cameră de tortură). Dreptul de judecată și condamnare la moarte care se puteau exercita în cetate erau semnalizate prin cele patru turnulețe aferente celui principal (element ce se regăsește și la alte cetăți fortificate din Transilvania).
Continuăm cu Biserica Mănăstirii, aflată în imediata apropiere a Turnului cu Ceas, tipică bisericilor cetăților fortificate transilvănene. Admirăm altarul baroc de la 1680 și colecția de covoare orientale, apoi ne pierdem pe străduțe în căutarea vreunei cafenele cochete. Alegem cofetăria de lângă Turnul Cositorarilor, o locație semnificativă pentru breslele meșteșugarilor de altădată. Înființate la 1376, cele 19 bresle reglementau piața mărfurilor și creau pentru prima dată o nouă clasă socială, cu puternice influențe, inclusiv în sfatul cetății. Fiecare breaslă avea turnul său, în prezent rămânănd doar 9 din cele 19, cel mai important fiind Turnul cu Ceas (Turnul Orelor).
Întremați cu câte o cafeluță, alegem să urcăm cele aproximativ 170 de trepte acoperite ale Scării Școlarilor, ce ne duc la Școala din Deal. Aici vizităm și un mic muzeu al primei clase, înființată la 1402, care este încă funcțională. Spre deosebire de cetatea Poenari, acum urcăm de nouă ori mai puține trepte, astfel încât declarăm plimbarea potrivită oricărei vârste și condiții fizice, deși un singur amănunt ar fi de precizat – pavajele străduțelor sunt din piatră iar tocurile nu sunt indicate, așa că vă sfătuim să alegeți o încălțăminte cu talpă adecvată trekking-ului, pentru a putea hălădui în voie întreaga zi prin cetate. Trecem și pe la Biserica din Deal, închinată Sfântului Nicolae, cel mai important monument arhitectonic de stil gotic al orașului.
Întorcându-ne în Piața Centrală, căutăm din priviri Casa Vlad Dracul, transformată în prezent în restaurant cu specific medieval. În fața intrării stă mărturie un panou în care trecătorii dornici de adrenalină sau de istorie sunt invitați să viziteze camera lui Dracula. Un copil tocmai își întreabă mama ce înseamnă cuvântul „dracula”, ea stă puțin pe gânduri și îi răspunde că înseamnă o legendă. Mergând pe urmele domnitorului Vlad, ajungem să transformăm legenda în realitate. Într-adevăr, conform izvoarelor, aici este casa în care la 1431 s-a născut Vlăduț – fiul domitorului Vlad Dracul, ce avea să ajungă peste ani mult mai celebrul Vlad Țepeș.
În urmă cu aproape 600 de ani aici se năștea unul dintre cei mai controversați conducători ai Valahiei, toate cronicile descriindu-l ca fiind de o duritate excesivă și o cruzime aproape fără margini. Transformat de alții într-un simbol al cinstei și al dreptății, luptă pentru neutralitatea Țării Românești față de Înalta Poartă. În ciuda diverselor controverse, este văzut în timp ca un protector al hotarului estic al Europei, Imperiul Otoman dând piept cu un strateg și conducător militar cu mult peste tot ce putea oferi acea zonă la acel moment. Mai târziu avea să intre în romanele de ficțiune ca un vampir însetat de sânge, iar mitul lui Dracula este azi intens exploatat, mai ales în cetatea medievală a Sighișoarei.
De la Casa Vlad Dracul ne îndreptăm obiectivul camerei foto către Casa cu Cerb, refăcută în urma incendiului de la 1676, denumită astfel după capul de cerb care iese parcă prin colțul de nord-vest al clădirii. După toată preumblarea, un prânz târziu sau o cină este tot ce poți să îți mai dorești, în așteptarea luminii potrivite pentru fotografiile de noapte. Odată cu lăsarea serii, aromele pun stăpânire pe Orașul de Sus. Mâncarea delicioasă este servită într-o atmosferă medievală la o tavernă din Piața Centrală sau la un restaurant elegant (menționat în TripAdvisor) ori la terasa vreunui hostel.
Agitația din timpul zilei dispare, tarabele s-au închis de ceva timp, lumea se relaxează. Luminile orașului de jos nu răzbat până aici, la fel și zgomotul din trafic. Umbrele trecătorilor prind viață pe zidurile vechi, ca într-o poveste de demult. Cum spuneam la început, cetatea Sighișoarei mai are încă multe povești nedeslușite.
Articol susținut de Romanian Art&Craft. Produsele Vlăduț’s Story pot fi cumpărate online sau în magazinele Art&Craft din Sibiu și Târgu-Mureș și în cadrul galeriilor comerciale Best Value din Aeroporturile Henri Coandă – Otopeni, Timișoara, Cluj, Craiova și Constanța.
