Valencia! Fuego, toros y pasion!
O nouă zi “de foc” în Valencia!
Pasiunea spaniolilor nu cunoaşte limite, oraşul e din ce în ce mai efervescent. Las Fallas se apropie. Petardele se aud necontenit, dar deja ne-am obişnuit. Aici toată lumea este piromană, de la cei mari până la cei mai mici, toţi aprind bombardelele cu o dezinvoltură şi o frecvenţă pentru care la noi te-ar alerga poliţistul şi s-ar lăsa cu amenzi usturătoare. Artificiile zboară peste tot, la orice colţ de stradă, la orice oră (azi noapte ne-au trezit unii care au dat spectacol chiar în fața hotelului). Ninoţii (păpuşile uriaşe care vor fi incendiate în ultima seară de Fallas) au început să apară, sperăm să vedem din ce în ce mai mulţi în zilele următoare. Spaniolii petrec gălăgios, extrem de gălăgios.Las Fallas este festivalul festivalurilor în Valencia şi unul din cele mai importante pe plan mondial. Dacă brazilienii din Rio au carnavalul, valencienii celebrează cu mult fast Fallas. Fiecare cartier se organizează, formând Casa Faller iar membrii săi strâng fonduri oferind în schimb mese cu paella (în Valencia se face cea mai bună paella). Cu banii astfel obţinuţi se construiesc păpuşi gigantice în diverse forme (Ninots), de la personaje imaginare până la cele publice, adeseori satirizate. Evenimentul are loc în fiecare an la mijlocul lunii martie, când Valencia devine neîncăpătoare. În tot acest timp oraşul răsună de petarde, bombardele, lumea cântă şi dansează, au loc parade cu care alegorice, vizitatorii vin din toată lumea, e aglomeraţie şi o gălăgie de nedescris.
În timpul festivalului, mulţi valencieni se îmbracă în Saragüells, costume tradiţionale medievale. Fiecare Falla (ale căror străzi sunt frumos decorate cu steaguri, becuri colorate şi tot tacâmul) are o Fallera, recrutată dintre tinerele cartierului. Este de la sine înţeles că oricare dintre acestea îşi doreşte din tot sufletul să fie Fallera Mayor, regina festivalului. Are onoarea de a da foc propriului ninot în ultima seară, iar ca spectacolul să fie complet este musai să verse şi o lacrimă, mai mult pentru public. Falleras sunt susţinute şi aclamate intens, pasional şi fără limite de membrii comunităţii. Am asistat în Plaça del Ajuntamento la o demonstraţie a pasiunii spaniolilor pentru fiesta valenciana, când şi-au susţinut extrem de zgomotos favoritele ce se adunaseră la tribuna de La Casa Azul (Primăria). Dar ce a fost înainte de acest eveniment a întrecut orice închipuire …
-
- La Mascletà a început!
-
- Câteva pretendente la titlu
-
- Valencia – Ninots
-
- Pirotehnicienii supervizează întreaga zonă
-
- Câştigătoarea din acest an
-
- De la atâta fum, soarele abia se mai zăreşte
-
- … cineva te priveşte intens …!
-
- După bombardament
-
- Prezentarea unei fallera este perfectă
-
- În cinstea evenimentului, pe străzile lăturalnice se pregătesc paellas uriaşe
-
- … şi mesaje de încurajare
-
- Fiecare cu ce are
-
- Şi noi printre susţinători
-
- ‘Să nu-mi stai în cale că te distrug … guapa!’
-
- Cu mic, cu mare, cu căţel şi purcel, toată lumea la bâlciul urban
-
- Fanii Falleras
-
- Cei mici admiră spectacolul de la înălţime
În fiecare zi, înainte şi în perioada festivalului, în piaţa mai sus numită are loc bombardeala supremă, La Mascletà. Ai zice că toată Valencia se adună aici. Nu am avut nevoie de hartă, intuiţia noastră a funcţionat perfect, am urmat roiul de oameni care se îndrepta spre piaţă. Acolo e destul de greu să-ţi găseşti un loc dar nu este nevoie să vezi ceva, pentru că mare lucru nu ai ce vedea, cel puţin nu la nivelul solului. Cu urechile şi nervii trebuie însă să stai foarte bine, pentru că la ora 14 începe prăpădul! Nu mai târziu, pentru că dacă trece doar un minut şi proiectilele nu sunt în aer, mulţimea taxează organizatorii cu fluierături îndelungi. În acel moment, primarul ordonă: Senyor pirotècnic, pot començar la mascletà! (Domnule pirotehnist, Mascletà poate începe!). Un gard metalic înalt protejează publicul de muniţia din interior, gata să explodeze. În următorul sfert de oră, mii de bubuieli şi artificii îţi zdruncină fiecare celulă din corp, într-un dans frenetic asurzitor al petardelor care întunecă cerul. Bucăţi din proiectilele explodate îţi ajung pe haine, te lovesc pe faţă, aerul devine irespirabil iar mulţimea aplaudă în delir. Cred că cel mai devastator revelion de acasă nu s-a comparat cu acel sfert de oră venit parcă din infern. A fost senzaţional! Mergem şi mâine … şi poimâine şi răspoimâine!
Şi pentru că în sângele oricărui spaniol curge corrida, iată-ne câteva ore mai târziu în Plaza de Toros de Valencia, adică la arena de tauri. Pasiune, sânge şi ole! Asta înseamnă spiritul latin, iar cei şase tauri care au plătit cu viaţa au simţit-o pe pielea lor. Toreadorii, matadorii şi picadorii au avut ceva de furcă, deşi mi-am dat seama că sărmanul taur porneşte în ultima luptă fără nicio şansă. Spectacolul este dur pentru mulţi dar nu şi pentru spanioli. Curajul şi măiestria toreadorilor au fost răsplătite de public la fiecare final cu ovaţii, urale şi eşarfe albe fluturate. A fost un moment când slăbiciunea şi lipsa curajului toreadorului luat în coarne de taur au fost prompt replicate cu fluierături. La final, acelaşi toreador a fost complet ignorat. Eroii însă au fost purtaţi pe braţe iar din public le-au fost aruncate fel şi fel de obiecte (trandafiri roşii sau albi, fulare, eşarfe, chiar şi geci, pălării sau pachete). Lupta s-a sfârşit, taurii n-au supravieţuit. Trist, dar asta le este soarta în arenă.
-
- Lupta cu taurii
-
- El toro nervoso
-
- La final, eroii sunt aclamaţi
-
- Lupta cu taurii
-
- Mutăm cuibul la Plaza de Toros de Valencia
-
- Lupta cu taurii
-
- Pasiune şi sânge – spectacolul a luat sfârşit
-
- Picadorii îşi fac intrarea
-
- Păzea!
-
- Valencia – Fuego, toros y pasion
-
- Încă puţin
-
- Picador
-
- Exclusiv pentru señoritas – un funduleţ de toreador
-
- Mucho nervoso
-
- Lupta cu taurii
-
- Momentul decisiv – spada este înfiptă
-
- Unul care şi-a furat-o
Señoras y señores! Vacanţa în Spania a început promiţător. Ce-i drept, nu suntem aici pentru prima dată şi ne cam aşteptam să fie astfel. Vom încerca pe parcursul ei să vă ţinem pe cât posibil la curent cu evenimentele, chiar dacă nu vom transmite zilnic. Fiesta valenciana a început. Să cânte trompetele, să curgă sangria, să vină toreadorii! Să se înalţe ninoţii şi să răsune bombardelele! Viva Valencia, viva Las Fallaaaaas!!!
🙁 Corida mi se pare una dintre cele mai inumane chestii care mai exista in ziua de azi…
Așa e, dar e parte din viața lor.
@Liliana: De parca pe taur l-ar fi intrebat cineva vreodata ce parere are :-)Cum ziceam si pe blogul celalalt unde am mai avut discutia asta, oamenii sunt buni de gura in general, inventeaza ei o explicatie pentru orice barbarie…Astept sa vad cand se vor pune in vanzare bilete la masacrul delfinilor din insulele Faroe, sunt sigura ca se va gasi cine sa se duca si acolo :-(Eu una nu m-as fi dus in ruptul capului la corida, prin participarea mea as da impresia unei incurajari si legitimari, departe de mine gandul asta!
Ce înseamnă diferența de cultură. În Madrid, ne explicau la coridă că e o mândrie pentru taur să fie ucis în spectacol, e ca și cum ar avea o moarte grandioasă … Distracție faină! Eu una abia aștept imaginile cu păpușile, mi-am zis că trebuie să revin în Valencia într-un martie.
Ioana, îți înțeleg opinia pentru că în mare parte o împărtășesc. A fost prima și ultima dată când am participat la un asemenea spectacol și aș minți dacă aș spune că nu a fost interesant, trecând peste partea barbară cu ucisul taurilor. În ciuda faptului că nu înțeleg de ce trebuie să-i omoare la final (am scris în articol că taurul pleacă din start fără nicio șansă) am simțit de mult o dorință de a participa la un astfel de show. Am aflat la câteva zile după că nici măcar carnea nu se consumă, din cauza faptului că sărmanul animal este stresat în acel moment. Deci, risipă.
Liliana, cred că îți dai seama că ce v-a servit la Madrid a fost, ca să o spun de-a dreptul, bullshit. Interesant este că lupta cu taurii a fost inventată de romani, printre alte tipuri de distracție (luptele între gladiatori unde oamenii erau măcelăriți) și s-a răspândit ulterior în Spania (care a stabilit un regulament), apoi în Portugalia și mai departe în întreaga Americă de Sud. Am observat spectacolul din tribune, este realmente electrizant și culmea e că proporția femeilor care vin la arenă și strigă “ole” este foarte mare. Spaniolii chiar sunt pasionați iar titlul articolului nu este exagerat. Nu am înțeles de ce a trebuit să fie atâția tauri uciși (întotdeauna sunt 6 tauri și 3 toreadori), pentru că fiecare din cele 6 momente a fost parcă tras la indigo. După al doilea deja știam ce va urma. Singurul moment ieșit din tipar a fost cel în care unul din toreadori a fost tăvălit la propriu de taur, până au intervenit ceilalți. Cum am mai spus, face parte din tradiția și cultura lor (indiferent că ne convine sau nu) și participarea noastră nu schimbă cu nimic soarta taurilor. Am încercat să postez fotografiile decente, am destule mult mai sângeroase pe care probabil nu le voi păstra. Inițial am dorit să merg singur, Renu s-a hotărât în ultimul moment iar la final mi-a spus clar că nu i-a plăcut foarte mult, mai ales în acele momente în care, evident, nu s-a uitat. În orice caz, se pare că am asistat la unul din ultimele spectacole de corrida. Am văzut în Spania proteste și am înțeles că în curând vor fi scoase în afara legii. Rămâne de văzut ce va fi în America de Sud, pentru că acolo nu este UE. Nu îmi pare rău că am participat, a fost o experiență.
M-as bucura sa le scoata in afara legii, in fond si la urma urmei si vremea luptelor cu gladiatori a trecut, se presupune ca am mai evoluat (desi nu cred nici eu ce zic, de primitivi tot primitivi suntem noi oamenii, avem doar asa, o spoiala de civilizatie care de regula se obtine cu "biciul").Circula o poza pe Facebook cu un mare toreador care a avut o revelatie in timpul uneia dintre lupte (cand a avut impresia, probabil oglindirea propriei constiinte, ca taurul l-a privit calin in ochi, parca cersind indurare), drept urmare a renuntat la genul asta de activitate si chiar a devenit unul dintre cei mai mari oponenti ai ideii de corida…There is still hope, adica 🙂
Cel mai mult conteaza traditia.Amintiti-va ce spuneau europenii ,si probabil mai spun inca,despre obiceiurile noastre de Craciun.Nu cred ca nea Ion din nu stiu care sat va electrocuta porcul inainte sa-l taie.Exagerez putin,clar,dar e greu sa schimbi o traditie chiar daca aceasta este,de multe ori,cruda,ca in cazul coridelor.