În zonă se poate ajunge uşor cu autocarul din Ankara. Reţeaua naţională de autocare este extrem de bine pusă la punct, astfel că veţi găsi transport din capitală spre Aksaray aproape la fiecare oră. Autogara din Ankara e un mic aeroport, câteva zeci de agenţii de turism vând bilete ieftine în aproape orice zonă a Turciei. Ţinând cont că un litru de benzină depăşeşte 2€, e clar că transportul cu autocarul este cel mai convenabil. Un bilet Ankara – Şereflikoçhisar m-a costat 15 lire turceşti (1€ = 2,30 lire la momentul 2012) iar drumul durează 2 ore. Nu pot să trec mai departe fără să povestesc despre serviciile de la bord, care se apropie de cele ale unei companii aeriene de top. Astfel, călătorul are, pe lângă scaune confortabile, televizor propriu (evident, cu programe de filme şi muzică turceşti) şi beneficiază în preţul biletului de biscuiţi, sucuri, cafele şi apă la discreţie. Stewardul este pus la patru ace şi sincer mă aşteptam să ne prezinte la plecare instrucţiunile de securitate. Nici nu ştiu de unde şi când a scos căruciorul cu toate cele, invitându-mă zâmbitor să servesc ce-mi doreşte mie pipota. Deci, dacă vă imaginaţi o călătorie cu găini, săteni împuţiţi şi aglomeraţie (ca de exemplu în Nepal), luaţi-vă gândul. În Turcia este mare concurenţă pe acest segment. Iar peisajul anatolian … de vis, mai ales când te apropii de Aksaray. 

Hasan Dağı, unul din vulcanii Anatoliei, în apropiere de Aksaray

Şereflikoçhisar – am tras la sigurul “Otel” găsit pe internet, cu rezervare pe mess-ul Facebook (!). Aici nimeni nu ştie engleză, nici măcar recepţionera, cu care m-am conversat cu ajutorul Google Translate (fără tehnologia de azi eram în pom în Şerefl…). Când scriu aceste rânduri sunt tot aici, rămâne să văd cum plec mâine. Singurul vorbitor de engleză (cel de pe Facebook) mi-a promis la telefon că-mi face rost de bilet de autobuz. Am reuşit până la urmă să conving recepţionera să-mi cheme un taxi care să mă ducă la lac. În mintea mea rulau scenarii complicate, cum că voi sta pe lac o grămadă şi îl voi chema pe taximetrist să mă ia târziu. După ce am văzut că mă întoarce 20km spre Ankara şi doar la dus aparatul arăta 45 lire, l-am păstrat lângă mine o oră şi jumătate şi am negociat un dus-întors de 60 de lire (de 4 ori autocarul Ankara – Şereflikoçhisar). Preţul e bun pentru 3-4 călători care împart cursa, pentru unul singur a fost “sărat” rău, dar a meritat. Am prins apusul, m-am bălăcit prin saramură, am tras poze la greu, dar la răsărit nu mă mai întorc.

Concluzionând, oprirea la marele lac sărat Tuz Gölü a meritat, deşi nu am ajuns în cel mai bun sezon. Nu am prins reflexia ideală a apei, nici norii pufoși, cu toate că pe drum îi admiram, cu gândul la sesiunea foto de seară. Dacă aveţi drum prin Anatolia, faceţi un stop la Tuz Gölü. Recomandarea “otelului” o voi face separat, pentru că a fost o surpriză cât se poate de plăcută. Ca fapt divers, în lobby avem brad de Crăciun. Cu globuri şi beculeţe care luminează, acum mă uit la el şi mă distrez.

Mâine, cap compas spre Göreme. Cei care nu ştiu ce înseamnă asta, să dea un “sărci pe Goagăl” 🙂