O zi de rafting prin Cheile Nerei
Pentru cei ce iubesc vacanțele petrecute în natură, cu activități ușoare de trekking, plimbări cu bicicletele sau rafting, există în sud-vestul României zona perfectă pentru astfel de incursiuni. Parcul natural din Cheile Nerei – Beușnița oferă imagini incredibil de frumoase, într-un climat submediteranean, cu un aer deosebit de curat.
Cei din vestul țării ating această destinație chiar și în weekend, dar pentru ceilalți, care petrec ceva ore bune pe drum până aici, poate fi inclusă într-un circuit sau într-o vacanță de o săptamână în care cu siguranță nimeni nu se va plictisi. Relieful din Cheile Nerei, deși extrem de spectaculos, are altitudini moderate, fără a fi obositor sau recomandat doar celor care fac sport în mod constant.
Tot aici există posibilitatea de a face rafting pe Nera – ceea ce am dorit să experimentăm și noi. Comparativ cu tura din Nepal, ni s-a părut deosebit și ne-a plăcut în mod special faptul că cea de pe Nera durează o zi întreagă, de la momentul echipării până la acostarea finală. Deplasarea se face pe un traseu lejer de 21 km (între Șopotul Nou și Sasca Română), nivelul fiind potrivit pentru începători și pentru cei care vor să admire mai mult natura decât să se adâncească în vâltorile râului. Tura are un grad de dificultate 1 cu punct de 2, pe o scală 1-6, unde 5 este pentru profesioniști iar 6 … impracticabil.
Bineînțeles, faptul că râul este lat, are adâncimi mici (poți să țopăi prin zone cu 30 cm, dar există locuri cu 5 sau chiar 8m adâncime) și foarte puține vârtejuri, nu înseamnă că trebuie sa vii nepregătit. Pentru ca totul să iasă bine iar experiența să fie una autentică, se închiriază la prețuri acceptabile un ghid autorizat care asigură tot ce trebuie, începând cu barca, costumele de neopren (atât pentru adulți cât și pentru copii, cu încălțăminte adecvată), instructaj înaintea plecării, cu opriri la punctele de interes, cu ghidaj pe tot parcursul turei.
Am pornit într-o dimineață de aprilie în aventura noastră de o zi prin Cheile Nerei. În mod normal nu am fi considerat nimic aventuros, în afară de faptul că ningea molcom iar afară erau doar 2 grade, zăpada se așternea frumos peste plaiuri … și cu toate astea noi vroiam rafting! Mai mult de jumătate din grup a dezertat, preferând căldura din pensiune așa că, din motive lesne de înțeles, lista temerarilor s-a subțiat simțitor. De obicei, raftingul pe Nera se face între lunile martie și mai, atunci când zăpezile se topesc, sau în septembrie – octombrie, în lunile de toamnă, dacă plouă mult (atunci adâncimea râului crește, odată cu ea și nivelul de dificultate). În cazul nostru, ninsoarea de la final de aprilie a fost o excepție, dar acest lucru a fost compensat aproape în totalitate de costumele de neopren, care ne-au ținut de cald și ne-au dat libertate să ne mișcăm, nemaipunând la socoteală faptul că arătam extrem de sexi! 😉
După instructaj ne-am îmbarcat și am pornit pe râu în jos, iar după aproximativ o oră de vâslit (perioadă ce ni s-a părut că a trecut rapid) am oprit bărcile în dreptul unei gospodării ascunse între văi și munți, un loc perfect de campare, în orice anotimp. Aici am luat un prânz autentic țărănesc: coleașa (una dintre cele mai bune mămăligi mâncate vreodată) cu găigana (brânza prăjită în crustă de ou), jumări de porc și … cârnaț la cigane! Da, veganii se pot mulțumi cu mămăliga și ceapa, foarte gustoase dealtfel! Localnicii, foarte primitori, fericiți că mai schimbă o vorbă cu alții (întâmplător erau vizitați de cel mai apropiat vecin, venit de la câțiva kilometri depărtare), ne-au dus în pădure, unde își aveau moara de apă, în perfectă stare de funcțiune de peste 60 ani. Astfel de mori pot fi întâlnite în toată zona, majoritatea funcționale, transmise din generație în generație. Deși aveau și o mică moară de cereale care funcționează cu energie electrică, au ținut să ne precizeze că moara de apă e garanția că se pot descurca pe orice vremuri, pe timp de război sau alte calamități. A fost măcinat și ceva porumb, într-o demonstrație simplă, pentru cei ca noi, orășenii!
Ghiftuiți, am urcat din nou în bărci și ne-am avântat pe Nera! Orele au trecut repede, printre peisajele superbe, uneori umbrite de ceva pet-uri aduse de viituri, îngrămădite între copaci și mal. Deh … prea multă perfecțiune și curățenie strică!
Pitorescul turelor de rafting din Cheile Nerei este completat de câteva opriri. După prânzul de la Moara lui Untan am vâslit din greu pentru a parca lângă Izbucul Iordanului, un pârâu cu apă limpede și bună, pentru aprovizionare. Am evitat botezul în Iordan … la doar câteva grade nu e ceva plăcut, chiar dacă neoprenul izolează perfect. Dar poate cea mai interesantă oprire este cea de la Lacul Dracului, cel mai mare lac carstic din țară, ce impresionează prin culoarea sa de un albastru ireal. Și pentru că l-am avut în barcă pe vecinul Vogun (care are chiar poiană marcată pe hartă), am aflat astfel și legenda lacului. Se spune că necuratul însuși s-ar fi aruncat în lac, după ce a pierdut un pariu cu un bătrân care își păștea oile în acest loc. Datorită faptului că o parte din lac este subteran (el poate fi explorat și din peștera de alături), localnicii au credința că nu are fund iar cine face baie în el nu se mai întoarce niciodată pe mal.
Trecerea prin chei este de-a dreptul spectaculoasă, la fel ca și denumirile de pe drum (La Cârlige, Pânza Albinii, cantonul Damian, la Tunele sau … Acapulco), fiecare având în spate câte o descriere sau poveste, spusă între două vâsliri de Coco, conducătorul bărcii noastre și maestrul de ceremonii al raftingului pe Nera.
Pentru că am fost două bărci, ne-am luat la întrecere, ne-am șicanat, ne-am fotografiat … ne-am distrat! În fiecare barcă a fost câte un pasager care a căzut în apă, din neatentie și nu pentru că ar fi fost vreo situație mai dificilă. Apa nu era chiar caldă … afară erau vreo 9 grade la acel moment, dar nimeni nu a pățit nimic și culmea, nici nu a răcit (deși în barca vecină pasagerul intrat la apă avea doar 13 anișori).
O tură de rafting pe râu este sarea și piperul incursiunilor din parcul Cheile Nerei – Beușnița, o aventură ce nu trebuie ratată. Iar pentru a vă asigura din timp această aventură, căutați-l negreșit pe Coco la raftingpenera.ro și veți avea o tură de neuitat.
Această iniţiativă s-a derulat în cadrul proiectului „Sălbăticia din Carpaţi, bogăţie pentru oameni” cofinanţat de Elveția prin Programul de Cooperare Elveția-România. Proiectul este implementat de WWF România, împreună cu partenerii Asociația de Ecoturism din România, Fundația ProPark pentru Arii Protejate, Asociația EcoTur Sibiu și WWF Elveția.
Mulțumim prietenilor de la LumeaMare pentru că au fost în barca vecină (și concurentă pe final de tură) în această zi și lui Alex în special pentru faptul că ne-a fotografiat în plină acțiune! 😀
