Declanșăm Povești … pe urmele haiducilor din Drăgășani
Doi bursuci trecură Oltul și-napoi trecură doi, după un ospăț pe cinste cu haiduci, ceaun și vin. Și cum la astfel de ospețe mai afli câte o legendă de prin partea locului, am urcat pe Valea Pescenii, în căutarea celor care scriau altădată istoria acestor locuri.
Am descoperit în timp povești, legende și istorisiri, de-a lungul incursiunilor noastre prin țară. Am aflat astfel povestea Junilor din Șcheii Brașovului, de legenda trandafirului de Jericho sau de confirmarea tinerilor sași din Mărginimea Sibiului – obiceiuri și tradiții pe care le-am descoperit la fața locului, povestite chiar de localnici.
La începutul iernii am pornit către tărâmul Olteniei, pe urmele haiducilor lui Iancu Jianu, urmând firul istoriei de acum aproape 200 de ani, din timpurile dominației fanariote. Recunoaștem că zona Drăgășanilor ne-a atras inițial pentru altceva decât legende și istorii iar pentru asta se cuvine să destupăm … pardon, să declanșăm poveștile oltenești cu o degustare … de vin 😉
Pe drumul vinului – degustare la crama Avincis
Nu este un secret faptul că în ultima vreme am descoperit plăcerea unui pahar de vin, savurat la el acasă. Dealtfel, vinul are și el povestea lui, spusă atât de frumos de cei căruia îi sunt dedicați. De la primele mlădițe de struguri și până la desăvârșirea licorii bahice în sticle sau butoaie, totul este o poveste. Iar noi, adevărați profani, încercăm să prindem cât mai mult din această poveste, atât cu ajutorul aparatului foto cât mai ales cu ajutorul simțurilor, căutând arome, asocieri, culori și lăsând imaginația să zburde pe tărâmul viilor nesfârșite.
Știm cu toții că dacii erau maeștri în prepararea vinului. Tradiția datează de mai bine de 2000 de ani astfel că Drăgășaniul este strâns legat de cultura viței de vie, iar poveștile cu haiduci au pesemne un mare sâmbure de adevăr, pentru că ne imaginăm cum “fărădelegile și nelegiuirile” acestora erau puse la cale în codrii de pe Valea Pescenii, la un ceaun și o carafă de vin.
Istoria Avincis începe din secolul al XV-lea, când pe dealurile din apropierea fostului castru roman Rusidava (actualul Drăgășani) se afla mănăstirea Dobrușa, ce avea propria sa podgorie. Astăzi, numele Dobrușa este dat unui conac în stil neoromânesc, înconjurat de vii, cumpărat în anul 1927 de Maria și Iancu Râmniceanu. Pasiunea pentru vin a fost transmisă din generație în generație – Vila Dobrușa este astăzi un domeniu elegant ce cuprinde conacul, 40 de hectare de viță de vie precum și câteva hectare de pădure în împrejurimi.
Timpul este inamicul nostru de fiecare dată când vizităm astfel de locuri. În zilele de iarnă este greu să reziști prea mult afară iar o tură completă la Avincis cere ceva timp. Impresionează forma neobișnuită a cramei, perfect integrată în peisaj, cu un gazon care pornește de la nivelul solului și până pe acoperiș, acolo unde am găsit câteva spații de cazare, pentru cei care vor să savureze la maxim povestea vinului. Ne-a atras atenția spațiul generos din fața cramei, cu vederi panoramice către conac și către Drăgășani, până departe peste Olt. Terasa exterioară este splendidă, pavajul fiind sculptat cu diverse soiuri de vin sau cu distanțele în kilometri către zonele viticole importante ale planetei. Napa Valley, Montepulciano ori Bordeaux? Poate pe viitor. Nu mulți știu că primul nostru contact cu o vinărie adevărată a fost în urmă cu 12 ani, pe tărâmul australian din Yarra Valley. Au urmat cramele și podgoriile din Porto, apoi cele autohtone din Dealu Mare … cine știe, poate că nu mai suntem atât de profani.
Revenind la Avincis, mai avem de spus că ne-am delectat în compania Domnului de rouă (în Alb) – un cupaj din soiurile Sauvignonasse, Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel – după care a urmat un roze din Cabernet Sauvignon iar la final, vedeta locală: Negru de Drăgășani, cu origini din zona care îi poartă numele. Dealtfel, tradiția și istoria vinului sunt bine evidențiate în Muzeul viei și vinului din centrul orașului, într-o clădire aflată în Patrimoniul cultural al României.
Povești cu haiduci pe Valea Pescenii
La nord-est de Drăgășani se întinde o vale largă, pe firul Pescenii, de-a lungul căreia găsim câteva sate – Sutești, Crețeni, Amărăști, Glăvile și Pesceana. Un ținut plin de legende – se spune că prin codrii din împrejurimi își duceau veacul haiducii lui Iancu Jianu, care adunau pe aici toți răzvrătiții Olteniei, răspopiți, boieri renegați sau simpli aventurieri. În perioada fanariotă, birurile către populație ajunseseră de nesuportat, astfel că mulți dintre săteni luau calea pribegiei și a fărădelegilor, organizându-se în bande, jefuind slujbașii domnitorilor grecotei instalați în Valahia de Înalta Poartă. Din rândurile lor aveau să se formeze apoi regimentele armatei de panduri ale lui Tudor Vladimirescu, cu care a pornit revoluția la 1821.
Se spune că din Amărăști au plecat cei mai mulți haiduci. Satul trecuse prin două epidemii de ciumă, câteva incendii și prin săbiile argaților stăpânirii, aducând sătenii la limita sărăciei (de aici și denumirea de “amărăștean”, intrată în vocabularul limbii române). Cei rămași în sat îi ajutau pe nelegiuiți cu tot ce puteau – cu merinde, haine sau cu potcoave pentru cai. În ziua de azi nu mai potcovește nimeni caii haiducilor dar nici prea mulți fierari nu mai sunt pe Valea Pescenii. Ultimul fierar din Amărăști este … o femeie. La 78 de ani lucrează încă în atelierul preluat de la defunctul soț, acum mai bine de 40 de ani. I-am făcut o vizită și ne-a onorat îmbrăcată în ie, iar ca demonstrație a meșterit pe loc o potcoavă pentru vaci, secondată la foale (n-am mai văzut de mult timp așa ceva) de fiica ei.
Se spune că pe Valea Pescenii orice om trecut pe lumea cealaltă are două cruci – una în cimitir iar cealaltă la răscrucea de drumuri din apropierea casei. Într-adevăr, acest amănunt nu are cum să-ți scape … la fiecare răscruce a satului vezi adunate laolaltă câteva cruci din lemn, vopsite în culori vii, cu inscripții care aduc aminte de celebrul Cimitir Vesel din Săpânța. O oarecare asemănare cu zona Maramureșului este și faptul că pe vale găsești câteva biserici vechi din lemn, fiecare cu povestea ei, așa cum este cea a haiducului Coman, care a ajuns să construiască lăcașe de cult în urma “fărădelegilor” sale.
Poveștile cu haiduci sunt răspândite pe toată Valea Pescenii. În ziua de azi le poți afla bătând din poartă-n poartă ori din cântările haiducilor moderni. Pentru că în zonă există chiar un ansamblu folcloric, Haiducii din Amărăști. Iar dacă stai la un vin fiert, la o tocană haiducească făcută la ceaun și la o doină afli multe din poveștile de demult. Așa am aflat că localnicii vor aduna laolaltă toate aceste povești și istorisiri la un viitor festival al haiducilor, chiar aici, în zona plină de farmec a Drăgășanilor. Pentru că astfel de povești merită transmise mai departe.
