O fotografie document – călătorie în timp
Ferice de cei ce îşi cunosc bunicii. Ferice de cei care-i mai apucă pe străbunici. Mai departe … doar din poze. Dar câţi dintre noi mai au norocul să-şi cunoască străbunii, de la a treia generaţie în sus …? Ei bine, aş putea spune că eu şi ai mei au acest noroc …
Priviţi fotografia de mai sus. Este făcută cu ocazia unui eveniment obişnuit – o nuntă într-un sat. Mai precis, satul Bogza din judeţul Vrancea. Nimic deosebit până aici. Sincer să fiu, nici nu bag de seamă care ar fi mireasa, dar ştiu sigur că este de la o nuntă. Fotografia şi-a avut domiciliul într-o casă din acelaşi sat până anul trecut acum 10 ani când, după 108 118 ani de existenţă, timp în care nu a părăsit locaţia, a avut marea onoare de a se muta în capitală. Datorită ei a ajuns Bogza pe acest blog, în etichete, lângă metropole celebre ca Tokyo, Hong Kong sau Sydney.
Datează din anul 1902. Da, ştiu, e incredibil de veche. Multă lume umblă după astfel de fotodocumente, bântuind anticariatele, plătind bani grei pentru un instantaneu cu personaje pe care nu le cunosc. Pentru mine este o adevărată comoară, pentru că jumătate din oamenii de acolo sunt strămoşii mei. Cine ar fi crezut că mai există aşa ceva …? E cea mai veche fotografie a familiei şi intenţionez să o dau mai departe generaţiilor care vor veni. Anul trecut, mama a ajuns în sat, după o absenţă de câteva zeci de ani. Din familie nu mai e nimeni, bătrânii s-au dus iar tinerii au plecat în cele patru zări. Singura descendentă în viaţă, o mătuşă de peste 80 de ani, foarte lucidă, i-a dat fotografia şi i-a spus povestea, descriind clar patru personaje prezente la evenimentul de atunci, din care ne tragem şi noi. Acum fiţi atenţi:
În plan apropiat e un copil bine înfăşat. Ei bine, ăla e străbunicul. Născut la început de secol 20, era martor (probabil) la prima nuntă din viaţa lui. Am apucat să-l cunosc în Bogza şi încă mai am amintiri cu el. Vasile Petroiu (sau Tata Mare, aşa îi spuneam toţi) era un tip micuţ şi slab, iar eu îmi aduc aminte că avea mereu pălărie pe cap. A avut 9 copii … aşa era atunci la ţară, sărăcie pe masă şi puradei mulţi în bătătură. În colţul din dreapta al fotografiei stă, mândru şi semeţ, stră-străbunicul. Adică bunicul lui bunicu’. Se pare că îl chema Ion, dar neamurile nu mai sunt sigure. Era cioban, meserie care s-a transmis din generaţie în generaţie şi s-a oprit pe la un frate al bunicului (păcat, cine ştie ce tare eram azi …). Are cu el un berbec, cadou de nuntă, la fel de semeţ, care pare că ştie că este fotografiat, pentru că e fotogenic – uitaţi-l cum zâmbeşte. În plan îndepărtat, pe partea dreaptă se distinge clar un alt personaj, cel mai înalt dintre toţi, probabil suit pe un scaun. Este, nici mai mult nici mai puţin decât stră-stră-străbunicul meu, adică bunicul lui străbunicu’. Iar cea care îl ţine pe copilul-străbunic e bunică-sa, adică stră-stră-străbunica mea.
Interesant este şi textul scris de Tata Mare pe verso: Mîna care scrie putrezeşte, ca un vis rămîne şi se aminteşte. Ceva în genul ăsta, puţin indescifrabil, scris cu creionul.
Această fotografie a prins primul război mondial, l-a prins şi pe al doilea. Exista când Titanicul s-a scufundat sau când omul a păşit pentru prima dată pe Lună. A fost martora vremurilor grele de foamete din perioada interbelică, a suportat cutremure. A stat cuminte timp de mai bine de un secol într-o firidă a unei case obişnuite dintr-un sat oarecare. E îngălbenită, are un colţ rupt, iar pentru a ajunge în acest stadiu a trebuit să trec scanarea prin câteva prelucrări împreună cu Văru’ (şi el descendent din aceeaşi familie, amândoi suntem însă născuţi şi crescuţi în Bucureşti). A călătorit în timp, suportând toate greutăţile vieţii celor din jurul său, având marele noroc de a nu fi uitată, distrusă, arsă sau luată de ape. A ajuns la venerabila vârstă de 109 115 119 de ani, amintindu-ne de cei dinaintea noastră, cine suntem şi de unde ne tragem. Toţi oamenii din acel instantaneu s-au dus. Sau, mă întreb … dacă a reuşit să scape de ospăţul de la nuntă … berbecul o mai trăi, oare …???
Te invidiez! 🙂 Eu am poze doar cu strabunicii. In schimb, am descoperit ca sunt ruda cu taranul caruia i-a apartinut casa care se afla astazi in interiorul Muzeului Taranului Roman.
Bravo 🙂 Imi pare foarte bine ca esti mandru de inaintasii tai si ca-i prezinti asa de frumos. Si e si un dar Dumnezeiesc sa-ti cunosti bunicii si strabunicii, unii din ei doar din vorbe, povesti si … poze. Cu drag, de la Sibiu, Serban
Pacat mare ca acest sat se stinge.Sint din Bogza si de fiecare data cind ma duc acasa numarul batrinilor este din ce in ce mai mic.Tineri sint putini si mare parte din cei care nu au mai avut loc in alta parte ,nu se construieste nimic nu se naste nici un copil doar cite un tigan din cind in cind ca doar ei s-au inmultit.Autoritatile au uitat de satul Bogza nu este doctor ,politist,iar cei 8 km de la Dumbraveni sint un calvar.Cindva satul ara viu era o agricultura prospera ,era un dispensar ,Camin cultural biblioteca o scoala in care se facea carte Asemenea poze mai am si eu la Bogza si pate toti avem o amintire din asta intr-un colt al sufletului numai bine,Mitica,Barlad
Din păcate, asemenea satului Bogza, multe altele vor muri încet.
Mitică, te pomenești că om fi rude. Pe Tata Mare îl chema Petroiu.
Eu am o poza asemanatoare,din satul Bogza! Persoanele, aproape ca sunt aceleasi, dar este vorba de o alta nunta, a lui Sandu Negoescu cu Eugenia.Ar fi bine sa adunam cu totii fotografiile pe un site intitulat satul BOGZA.Numai bine tuturor localnicilor!Nepoata lui Coman si Filofteia Spanu
Ar fi interesant eu am niste poze cu bunicii,dar si mai actuale cu cei care acum au 75-80 de ani.
Badge ,poate sintem rude ,pe mama de fata o chema Petroiu
Mitică, dacă mama ta a mai avut 8 frați, e posibil să fim rude. Pe bunicul îl chema Mihai Petroiu.
Buna ziua,
Am observat commenturile de aici, drept urmare am zis ca bine sa va aduc la cunostinta faptul ca de putin timp am facut aceasta pagina unde am postat si articolul dumneavoastra si unde vreau sa postam istorioare, poze si tot ce este legat de Bogza.
Daca vi se pare interesant va rog sa urmati link-ul de mai jos.
Va multumesc
https://www.facebook.com/BogzaVN
Mulțumim. Am dezlegat misterul, nu știam de unde a venit trafic pe acest articol în ultimele două săptămâni 🙂
În Bogza nu am mai fost de mult timp, dar poate că e un motiv bun să revenim. Rudele nu mai sunt … bătrânii au murit, tinerii s-au răspândit în lumea largă.
La mulți ani tuturor!