Jurnal de Nepal (episodul 7)

Plimbare prin Pokhara. Pagoda din vârful dealului. Annapurna e în continuare sub nori. În vizită la refugiaţii tibetani. Cascada care se varsă în peşteră.

 

Ne gândeam că în Pokhara vom avea ocazia să ne mai tragem sufletele după zilele agitate din urmă, dar programul a fost în continuare susţinut. E drept că am avut şi momente de respiro, mai ales pe seară, moment în care am luat la pas toate cârciumile şi magazinele de pe strada principală. Oraşul este un excelent loc pentru shopping. În timpul zilei însă nu ne-au stat picioruşele. Pokhara şi împrejurimile trebuiau văzute. Agenţiile de turism din oraş se întrec în oferte care mai de care mai tentante. Cel mai bun mod este să o vezi de sus, iar noi am făcut-o în mai multe feluri. Pentru început, o tură pe dealul din apropiere, la un templu.

Situată pe partea opusă lacului Phewa, World Peace Pagoda este o stupa budhistă cocoţată pe dealul Minthumki, la o înălţime de 1.100m deasupra mării. A fost ridicată după sfârşitul celui de-al doilea război mondial de un călugăr japonez. Dealtfel, în ultimul secol au fost construite în lumea întreagă multe astfel de pagode, în care fiecare pământean se poate ruga pentru pacea şi bunăstarea lumii, indiferent de rasă ori religie. Există o şosea care ajunge până aproape, iar de obicei în Nepal, unde e şosea este şi mult praf. Pentru că ultimii kilometri nu pot fi parcurşi de autocar, a trebuit să suportăm împreună cu câţiva elevi pâcla de praf ridicată de motocicletele şi maşinile mici. Însă perseverenţa ne-a fost din plin răsplătită, pentru că odată ajunşi la templu am putut admira întreaga panoramă, cu Pokhara şi lacul Phewa în prim plan. Imaginea ar fi fost completă dacă optmiarii himalayeni ni s-ar fi arătat măcar azi, însă crestele cu zăpezi veşnice insistau să se ascundă în spatele perdelei de nori. Din când în când, ici-colo câte un vârf bezmetic se arăta pentru câteva momente, incitându-ne. Destul de frustrant, dar toate acestea au avut urmări pozitive pentru că am hotărât pe loc ca la întoarcerea în Kathmandu să cumpărăm un zbor deasupra Everestului.

La o margine a Pokharei, chiar la baza dealului unde se află stupa, există un sat al refugiaţilor tibetani. S-au stabilit aici în urmă cu mai bine de 50 de ani când, în urma invazei Armatei Populare Chineze de Eliberare, au fost forţaţi să-şi părăsească teritoriile străvechi, luând calea pribegiei. De aici au continuat să susţină Tibetul Liber prin toate mijloacele. Azi, Nepalul le este a doua ţară. În comunitatea Tashi-Ling, localnicii supravieţuiesc în mare parte din producerea şi vânzarea obiectelor de artizanat şi souveniruri către turişti (sunt renumiţi în confecţionarea covoarelor ţesute din lâna de capră himalayană), de aceea majoritatea tururilor organizate includ satul în itinerariu. Pe lângă acestea, trebuie spus că în Tashi-Ling am mâncat cele mai bune Momo, într-o bodegă simplă de la marginea drumului. Spre deosebire de cele servite în Kathmandu, Momo tibetane sunt mult mai variate şi … extrem de picante.

Unul din cele mai atractive puncte turistice din împrejurimile Pokharei este cu siguranţă o impresionantă cascadă, denumită de localnici Patele Chhango şi cunoscută de călători sub numele de Devi’s Fall. Ca majoritatea punctelor de interes, cascada are legenda ei. Se spune că în urmă cu jumătate de secol, o pereche de elveţieni făcea baie în amonte pe râul Pardi Khola când, într-un moment nefericit, au fost deschise ecluzele unui baraj. Puhoiul de apă a luat-o pe sus pe Devi şi a aruncat-o într-un pasaj subteran, dincolo de cascadă. Nu a mai fost găsită niciodată iar cascada a primit numele ei. În lunile de vară are debitul mărit şi este mult mai spectaculoasă (am văzut-o în câteva cărţi poştale). Ca măsură de protecţie, au fost montate garduri pe buza prăpastiei, ceea ce îngreunează oarecum fotografierea. Cascada este extrem de spectaculoasă, apa formând în timp un relief carstic neobişnuit. Dar ce era mai interesant aveam să aflăm puţin mai târziu.

Peste drum am fost îndrumaţi către o altă intrare, ascunsă printre tarabele negustorilor de souveniruri. O coborâre în spirală ne ducea către Gupteswar Gupha, o peşteră de aproximativ 3km lungime (doar o parte se poate vizita), considerată sacră de către nepalezi. În interiorul ei aveam să întâlnim altare pentru binecuvântarea … vacilor. E greu de imaginat că îşi duc animalele în peşteră, dar cum vaca e sfântă, peştera la fel, totul are o explicaţie. Însă nu acest amănunt ne-a impresionat. Coborând mai mult, am dat de baza cascadei Devi care se varsă în peşteră, formând un râu subteran ce merge mai departe în inima pământului. Poarta de acces dinspre căderea cascadei formează o imagine tridimensională uluitoare, privită din interior. Din păcate, accesul către această ieşire este oprit, din motive lesne de înţeles. Nimeni nu doreşte să dea numele unei cascade.

Seara a fost rezervată shoppingului. Preţurile în Pokhara sunt la fel ca cele din Kathmandu. Abundă magazinele cu echipament montan şi librăriile. În Nepal vă puteţi face un stoc consistent de cărţi, deşi majoritatea sunt falsuri, dar sunt atractive prin faptul că sunt foarte bine contrafăcute. Imposibil să nu găsiţi un bestseller internaţional, iar dacă sunteţi amatori de albume cu imagini montane, aici este raiul. Cele mai diverse titluri, coperţi care îţi fură privirea, albume mari sau mici, preţuri convenabile sau dacă nu, cel puţin negociabile, CD-uri cu mantre ori muzică tradiţională nepaleză, toate acestea au menirea de a te lăsa în final cu buzunarele fluturând. În aproape orice librărie veţi găsi o colecţie completă Lonely Planet, Insight Guides sau altele consacrate. Hărţi de toate felurile, de la cele mici, de buzunar, până la cele mai detaliate, despre Nepal în general, munţii Himalayei în special sau zone precum Chitwan, vă aşteaptă să le cumpăraţi. Nu am rezistat tentaţiei şi am luat una cu Everest Base Camp. La urma urmei, chiar dacă nu suntem montaniarzi de Himalaya, avem cel puţin hartă.

Restaurantele sunt ceva mai elegante decât în Kathmandu. Am descoperit cârciuma Once Upon a Time, pe care o recomandăm călduros. Se serveşte atât mâncare nepaleză (tradiţionalul Dal Bhat şi altele) cât şi europeană. Şi, cel mai important, are wifi care funcţionează. Aici ne-am petrecut seara, înainte de a ne retrage în bârlog.

Related posts

5 comments

  1. Cascada si pestera sunt o minunatie, wow!
    Auzi, voi ati gasit magneti peste tot pe unde ati fost? In locurile mai importante, adica? Eu ma oftic si acum ca in Hyderabad (India) nici macar nu pareau sa stie despre ce vorbim cand intrebam de magneti 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.