Jurnal de Nepal (episodul 2)
O tură cu ricşa prin Kathmandu. Zeiţa Kumari şi pagodele din Durbar Square. Sadhu, vaci comunitare, capete de capre şi păpuşi nepaleze.
Micul dejun la Vaishali este acceptabil, nici nu se puteau emite prea multe pretenţii, chiar şi pentru un hotel de 4*, suntem totuşi în Kathmandu. Cafeaua este execrabilă iar ceaiul anemic. Subiectul aromelor nepaleze îl vom detalia într-un articol separat, aşa că nu insistăm acum. Paradoxal, nu am văzut niciun gândac care să colcăie printre bucate, până în ultima zi, când oricum eram deja tranchilizaţi. Acest amănunt cred că a avut un efect pozitiv asupra poftei noastre de mâncare, pentru că ne-am putut bucura în voie de fiecare mic dejun.
În holul hotelului suntem întâmpinaţi de Bijay, din partea agenţiei nepaleze. Este şi el ghid şi ne va însoţi ca o umbră pe tot parcursul călătoriei. Scoate dintr-un sac câteva tricouri şi ne pune să le probăm. Sunt inscripţionate şi personalizate cu expediţia noastră, Nepal/Bhutan/Tibet, alături de agenţiile organizatoare. Arată bine, aşa că ne îmbrăcăm numaidecât. Trebuie să vă spun că iniţial am fost un grup de 28 de oameni. Prima săptămână a fost comună în Nepal, după care ne-am împărţit – o parte a luat drumul spre Tibet, cu ţinta în Lhasa via Everest Base Camp, al doilea grup a luat calea spre Bhutan, un regat aproape închis şi foarte restrictiv care îşi sărbătorea în acele zile nunta princiară. Al treilea grup, Nepal Best of, din care am făcut şi noi parte, s-a concentrat exclusiv pe Nepal.
Suntem anunţaţi că afară ne aşteaptă o armată de ricşe pentru o plimbare prin Kathmandu. Super, n-am mai urcat până acum în aşa ceva. Ricşele nepaleze sunt nişte triciclete rudimentare cu coviltir rabatabil, fabricate probabil acum 50 de ani, pentru că arată de parcă ar fi făcut războiul. Este un mijloc de transport foarte la modă, îndeosebi prin Thamel, datorită abilităţii conducătorilor săi de a se strecura printre amalgamul de maşini şi oameni. Îşi fac simţită prezenţa prin claxoanele improvizate din cutii de şampon, în capătul cărora au ataşată o mică trompetă. Spaţiul este îngust pe bancheta soioasă, dar nu e timp de fandoseli. Caravana porneşte şi în curând ieşim din Thamel pe străzi ceva mai largi. Ricşarul nostru, un timp mărunţel cu gambe solide, pedalează în delir, depăşindu-i pe toţi, ricşa tremurând din toate încheieturile. Se pare că e competiţie între ei, dar aveam să ne dăm seama mai târziu că time is money, deci trebuia să ne ducă urgent la destinaţie.
-
- Balconul unde apare Kumari
-
- Cursă nebună cu ricşa prin Kathmandu. Poliţia e cu noi!
-
- Alo, domnu’, eu am fost primul!
-
- Care mai doreşti mă, o căpăţână …? Şi curiosul ăla de după uşă …
-
- Durbar Square, Kathmandu
-
- Forfota din piaţă este greu de descris. De un farmec aparte, este chintesenţa vieţii publice din Kathmandu.
Destinaţia – Durbar Square, inima capitalei nepaleze. Kathmandu mai este cunoscut ca Oraşul din Lemn datorită pagodelor sale aflate în Durbar Square. Însăşi denumirea oraşului derivă din numele unui templu aflat aici – Kasthamandap sau Maru Sattal (kastha = de lemn/ mandap = acoperiş, adăpost). Legenda spune că structura a fost executată din lemnul unui singur copac, fără a se folosi vreun cui sau nit. Este considerat ca fiind una din principalele atracţii din Kathmandu. Anual, templul este gazda unor importante procesiuni hinduse, iar nepalezii vin zilnic să-şi primească porţia de binecuvântare, ungându-se pe frunte cu vopseaua roşie ce acoperă statuile Ganesh din interior.
Piaţa are în componenţă nu mai puţin de 50 de temple. Accesul turiştilor este contra cost (300 rupii) iar gardienii vigilenţi au grijă ca nimeni să nu treacă neobservat. Forfota din piaţă este greu de descris. De un farmec aparte, este chintesenţa vieţii publice din Kathmandu. Fie că sunt negustori ce-şi vând legumele pe jos, în pieţe improvizate ad-hoc, fie că sunt ricşari ce-şi aşteaptă cuminţi muşteriii, aliniaţi în faţa celui mai înalt templu, fie că sunt hamalii care urlă pentru cale liberă sau muzicanţii ambulanţi, ori o vacă sfântă care picoteşte pe patru picioare, toate acestea imagini formează un tablou exotic şi neobişnuit pentru o capitală. Dacă sunteţi pe fugă, nu veţi prinde mai nimic din acest spectacol în aer liber. În Durbar Square trebuie să vă rezervaţi o zi întreagă şi chiar să reveniţi în alta. Am spune că nimic nu e schimbat aici de secole, poate în afară de pavajul presărat din loc în loc cu baligă, ce ne scuteşte de inhalarea suplimentară de praf. Poluarea este o problemă majoră în Kathmandu, dar nimănui nu pare să-i pese.
-
- Diviziunea muncii în Nepal
-
- Hanuman Dhoka este un complex de structuri din lemn aflat în partea estică a pieţei, cu vechiul Palat Regal în prim plan.
-
- Şi uite aşa, să punem toţi umărul, susţinem cum putem valorile naţionale şi creştem economia până la cer!
-
- Muzicanţii ambulanţi
-
- Negustorii îşi vând marfa în mijlocul pieţelor improvizate
-
- De sus se poate vedea întreaga piaţă
Ce se mai poate vedea în Durbar Square? Fireşte, palatul zeiţei vii. Kumari este considerată a fi încarnarea într-un trup de copilă a zeiţei Durga, venerată de hinduşi. Fata este aleasă a fi Kumari în jurul vârstei de 3 – 5 ani şi deţine acest titlu până la prima menstruaţie. Procesul de selecţie este dur, candidata fiind nevoită să îndeplinească nenumărate condiţii printre care: să fie într-o condiţie fizică perfectă, fără să fi avut boli în trecut, să aibă părul şi ochii negri, genele unei vaci (hăhă…!), coapsele unei căprioare, pieptul unei leoaice, vocea moale şi clară a unei raţe. Testul final constă în petrecerea unei nopţi, singură printre capete de capre şi bivoliţe sacrificate, fără a arăta teamă. Numai cine depăşeşte aceste bariere are meritul de a fi întrupată de zeiţă. În timpul “mandatului” său, Kumari stă în acest palat, părăsindu-l foarte rar, doar la ocazii şi sărbători speciale. I se permite aproape orice (chiar şi vizionarea de desene animate), iar din când în când, dimineaţa, iese la balcon pentru a-şi saluta supuşii în curtea interioară. Există Kumari de Kathmandu, Patan sau Bhaktapur, dar prima este cea mai importantă.
Hanuman Dhoka este un complex de structuri din lemn aflat în partea estică a pieţei, cu vechiul Palat Regal în prim plan. Accesul la palat se face prin poarta Hanuman, străjuită în apropiere de zeul-maimuţă cu acelaşi nume, o statuie veche ce datează din secolul al 17-lea, împodobită cu o pânză roşie şi o umbrelă. Am văzut mulţi localnici prosternându-se în faţa sa. Interesant este faptul că foarte aproape am găsit sculpturile erotice, deocheate de-a dreptul, ceea ce ne-a dus la concluzia că religia era strâns legată de latura profund erotică a fiecărui individ. Aceste sculpturi au avut un important rol de incitare în procreere, cel puţin în trecut, când populaţia Nepalului era în scădere. Despre scenele erotice în grup – no comment, însă te pun realmente pe gânduri.
Palatul este bine întreţinut, cu o curte interioară ce luceşte în comparaţie cu tot ce se află dincolo de ziduri. Aici îşi duceau traiul regii de odinioară ai Nepalului. Clădirile adăpostesc un muzeu care prezintă în mare parte viaţa şi obiectele personale ale fostului rege Tribhuvan, care a condus ţara în prima jumătate a secolului trecut. Inexplicabil, în muzeu nu ai voie să fotografiezi, deşi nici nu am fi fost prea tentaţi. Camerele foto le-am predat la intrare şi nu am putut fotografia, din păcate, panorama oraşului văzută de la ultimul etaj al pagodei principale.
-
- Ţaţele la sfat. Au în repertoriu nenumărate cântece …
-
- Aglomeraţia din Durbar Square
-
- Greu să fii ricşar prin Kathmandu
-
- Moşnegii la taifas
-
- Una din sursele de miros din Kathmandu – peştele afumat
-
- Din viaţa cotidiană a localnicilor
Prin Durbar Square lenevesc sau muncesc o mulţime de localnici. Unii dorm de-a dreptul pe treptele templelor, alţii cântă, iar alţii, precum pitoreştii Sadhu, încearcă să mai scoată o rupie cinstită de la trecători, oferindu-se ca subiect în fotografie. Cu aceste imagini am părăsit piaţa, luând-o pe jos către hotel, pe uliţele comerciale ticsite cu mărfuri. Aici găseşti de toate – oale, tricouri, Saree (îmbrăcămintea tradiţională a femeilor hinduse, viu colorată), pashmina (şaluri din caşmir sau lână de yak), echipament montan, capete de capre, mirodenii şi multă, multă mâncare, fie că este uscată, conservată sau gătită pe loc. Dacă în China şi Hong Kong cuvântul de ordine era prospeţimea, aici e cam greu de aplicat. Este un hazard total în a te aventura să mănânci ceva de pe stradă, drept pentru care am preferat întotdeauna restaurantele frecventate îndeosebi de turiştii străini.
După amiaza am dedicat-o vizitei la Swayambhunath, o stupa aflată pe un deal ce străjuieşte Valea Kathmandu. Despre ce am văzut şi ce am făcut pe acolo, în episodul următor. Încheiem prin a vă spune că seara am petrecut-o în Thamel (unde altundeva?), la o cârciumă pe care am descoperit-o aproape de hotel, în care am putut savura în linişte un ceai Masala şi o cafeluţă Illy făcută pe gustul nostru.
Foarte frumos povestit,e o alta lume cu siguranta. Cat despre alegerea zeitei….mi s-a facut pielea de gaina cand am citi prin ce trebuie sa treaca….