Wellington, dulce ca Manuka
Undeva, la capătul pământului se află un tărâm binecuvântat de zei. Aoteaora, în limba Māori, este Noua Zeelandă de azi. Un ținut pe cât de îndepărtat, pe atât de agitat. Dragi prieteni, Kia ora! Vă prezentăm … Aoteaora!
Este doar o părticică din cadrul natural pe care Noua Zeelandă îl are de oferit călătorului. Ținutul preferat al pasionaților de natură, al amatorilor de senzații tari. Experiențe de neuitat. Totul ține de timp, pentru că în câteva zile nu faci decât să zgârii puțin din suprafață. Tot ce-ți rămâne e să-ți dorești să te întorci … iar și iar.
Noi am luat ca punct de pornire Wellington, pentru că am vrut să începem cu capitala. O dată ajuns aici, în fapt te simți ca într-o Europă de Nord. Orașul îl poți face la pas dintr-un capăt în altul dacă te ambiționezi un pic, iar atmosfera este cât se poate de plăcută, atât în suburbii cât și în centru.
Dar pentru că ne place să privim orașele de la înălțime, am ales să luăm Cable Car-ul roșu, simbolul orașului și să ne bucuram de priveliște, dar și de o plimbare prin Grădina Botanică.
La fel ca fratele său din Hong Kong, funicularul din Wellington are o istorie demnă de luat în seamă, identificându-se cu capitala neozeelandeză din vremurile de pionierat, când orașul își începea expansiunea dinspre mare către dealurile din apropiere.
Astfel, la sfârșitul secolului 19, o conexiune rapidă era necesară pentru a asigura transportul către noua zonă rezidențială, Kelburn. În 1902, după 3 ani de sfredelit muntele, funicularul era deschis publicului iar cererea a fost atât de mare încât după numai 10 ani, numărul anual al pasagerilor depășea un milion. În 1933, propulsia cu abur avea să fie înlocuită cu un motor electric, reducându-se astfel costurile.
Totuși, în istoria sa, funicularul a avut și momente mai puțin bune. Competiția din anii ’40 cu autobuze îl aduc în pragul falimentului și doar achiziția de către municipalitate l-a salvat. Mai târziu se confruntă cu numeroase plângeri privind confortul și siguranța, pentru că vagoanele aveau scaune exterioare, fără protecții. Decizia fermă de modificare a vagoanelor a venit pe fondul unui accident grav, în 1973, când un muncitor a căzut pe linie.
Azi, funicularul istoric duce și aduce turiști pe deal, pentru a admira o panoramă splendidă către Wellington Harbour. Ne-am păcălit puțin, pentru că ne-am grăbit să luăm bilet dus-întors. Am renunțat și am făcut întoarcerea prin Grădina Botanică. A meritat, bineînțeles.
Aici am văzut în sfârșit cum arată copacul de Manuka iar pasiunea pentru mierea sa ne-a purtat prin multe magazine în căutarea celor mai bune produse specifice acestei zone. Noua Zeelenadă este a treia cea mai mare producătoare de miere la nivel mondial (pe primul loc este China apoi urmează Argentina). Mierea are într-adevăr o altă consistență față de a noastră, are o textură mult mai fină, densă, altă culoare și cu totul alt gust. Sortimentele sunt diverse iar cele cu factor de clasificare MGO de 30+ sunt deja considerate terapeutice, prețul fiind pe măsura beneficiilor promise. Noi ne-am rezumat la 40+, dar există miere cu factor de 100, 300, am văzut și de 400 (doar că aici plătești pănă la 250 euro pentru un borcănel de 250ml cu miere certificată … hmm, cam mic borcănelul după standardele noastre de consumatori). Ceea ce trebuie știți este că puteți să cumpărați și să ieșiți din Noua Zeelandă cu miere, în schimb nu aveți voie să întrați cu nici un aliment în această țară!
Dar despre Noua Zeelenadă vom mai povesti punctual, călătoria este o experiență în sine, cu multe detalii interesante!
