Atlanticul este străbătut de la nord la sud, chiar pe mijloc, de dorsala medio-atlantică. Un lanț muntos subacvatic, ca o creastă pe spatele unei creaturi marine. Islanda este cel mai mare dintre cei nouă solzi ai acestei creste care se ridică la suprafața apei. Este mezina de doar 16 milioane de ani a Europei. Riftul nordatlantic o străbate pe diagonală. La Þingvellir avem lecție deschisă de fizică a Pământului. Este singurul loc în care chiar poți face o plimbare între două continente. Priviți, pe partea dreaptă Europa, pe stânga America. Plăcile eurasiatică și nordatlantică sunt desenate aici mai frumos decât în orice atlas geografic. Doi pereți verticali de bazalt. Între ei, un no man’s land geologic în care mă pierd, cu Mutual Core în urechi. Numai Björk putea să transforme dansul plăcilor tectonice într-o poveste de dragoste. Aflăm că Islanda nu crește văzând cu ochii doar din punct de vedere turistic. Depărtarea celor două continente o lățește cu aproape trei centimetri pe an. Falia este inundată la Silfra de una dintre cele mai limpezi ape de pe Terra, cu o vizibilitate de până la 120 de metri, rai al diverilor și amatorilor de snorkeling, care au aici ocazia de a-l căuta pe Nemo când spre un continent, când spre altul.