Fratello Asino sau cum să plimbi măgarii prin Umbria

Ne-am dorit o vacanță tihnită într-un orășel de provincie italian. Am ales Perugia. Am visat la o cazare simplă, ușor accesibilă, pe străzi lăturalnice și liniștite, cu alei pietruite. Am ajuns la o fermă de măgari. N-a fost rău deloc.

 

În inima Italiei, fix în centrul cizmei se află o zonă pitorească, încărcată de istorie. Denumirea sa vine de la străvechiul trib italic Umbri, ce a populat aceste meleaguri încă din secolul al IX-lea dinainte de Hristos. Se spune despre populația Umbri că ar fi fost cea mai veche din actualul spațiu italian … dar acest aspect contează mai puțin. Nu știm cât de ospitalieri era oamenii la acea vreme, am aflat în schimb cât de bine poți fi tratat în ziua de azi într-un loc mai puțin turistic, situat într-o zonă rurală în care ne-am retrage oricând.

Pe scurt, o ofertă bună la Wizzair către Perugia ne-a captat atenția. Capitala provinciei Umbria este un important centru cultural, universitar și artistic al Italiei iar pentru noi ar mai conta un amănunt extrem de important – aici găsim fabrica Perugina, casa celebrei Baci, bomboana de ciocolată cu răvașe pentru îndrăgostiți care (cel puțin pentru unul dintre noi) ne-a marcat copilăria. La scurtă distanță de Perugia se află mica localitate Assisi, cunoscută mai ales pentru catedrala franciscană supraetajată. Cele două orășele sunt despărțite de o vale largă, generoasă, mărginită de parcuri naturale, păduri și ogoare atent îngrijite, presărate din loc în loc de mici ferme ori turle vechi ale unor așezări din piatră. Într-o liniște idilică (perturbată din când în când de avioanele ce decolează de pe aeroportul din apropiere), italienii își văd tihniți de treburile lor.

Ținta noastră a fost Perugia iar o cazare în zona centrală ar fi fost cea mai nimerită. Uităm de fiecare dată că distanțele pe Google Maps sunt altfel interpretate în orașele italiene de provincie. Cu străzi înguste, întortocheate, așezate strategic pe dealuri, micile urbe sunt adesea localități compacte iar un kilometru poate fi lung și anevoios. Am ales o cazare în Collestrada, o suburbie (credeam noi la acel moment) a Perugiei, situată la “doar” 10km de centrul istoric. Un amănunt foarte important pe care nu l-am luat în seamă a fost faptul că zborul de seară ne-a defavorizat, pentru că Aeroporto Internationale dell’Umbria nu avea o cursă către centru. Cea mai bună variantă ar fi fost închirierea unei mașini dar în lipsa ei te descurci cum poți. Norocul nostru s-a numit o familie de români din Perugia, care s-a oferit să ne ducă în toiul nopții aproape de locșorul ales. Ne-am întâlnit cu Andrea, tipul care administrează pensiunea și … ferma de măgari, pentru că acolo am nimerit.

Fratello Asino nu este o fermă în adevăratul sens. Măgarii de aici nu sunt puși la munci demne de un măgar, nu sunt nici măcar înhămați, asta pentru că rolul lor este pur terapeutic. Există așadar terapie cu măgari iar proprietara, Eleanna Rossi o folosește cu succes, îndeosebi pe persoanele cu dizabilități, cum ar fi copiii autiști – metodă dezvoltată de mai bine de 6 ani. E drept că nu trebuie să ai neapărat vreo problemă pentru a te simți complet relaxat într-un astfel de loc. Pensiunea Forabosco, o fostă clădire în care se usca și prelucra tutunul are tot ce-i trebuie pentru a satisface pretențiile unui călător. Camerele nu sunt numerotate, pentru că ele au fost botezate cu numele fiecărui măgăruș din bătătură. Noi am stat în camera Lucignolo, cu care am făcut cunoștință ceva mai târziu, fiind cel mai mare și mai frumos urecheat din toată turma (evident, am fost subiectivi). Pe lângă blânzii patrupezi am mai avut de-a face cu Tessa, o cățelușă de 5 luni extrem de zvăpăiată, care ne-a însoțit ca o umbră în toate incursiunile din împrejurimi.

Am putea susține (în glumă, desigur) că nu te poți numi călător dacă n-ai plimbat măgaru’ prin țări străine. Ei bine, noi am făcut-o pentru că în ziua în care n-am fost nici la Perugia, nici la Assisi, în plimbarea prin Collestrada ne-am pricopsit cu o … măgăriță, la propunerea Eleannei, după un mic dejun. Vă asigurăm că plimbatul măgarului pe coclaurile Umbriei a fost neobișnuit de relaxant, în ciuda faptului că măgarul rămâne pe veci măgar – se oprește și nu mai vrea să plece … dar am descoperit o tehnică de deblocare: învârți patrupedul în jurul cozii și pleacă garantat. Recunoaștem totuși că o tură cu bicicletele ar fi fost mult mai nimerită printre podgorii, bostănării sau plantațiile de măslini. Așa ceva se găsește la Forabosco, în sezonul de vârf, când bicicletele sunt pregătite.

Bosco în italiană înseamnă pădure iar denumirea pensiunii nu este întâmplătoare. De aici pornesc trasee de trekking prin pădurea din apropiere, denumită “La Macchia de Colle”, în fapt un parc urban al comunei Collestrada. Traseele au diferite grade de dificultate (de fapt, toate sunt accesibile) iar cel ales de noi ne-a scos la o fermă de măslini. Faptul că Tessa ne însoțea a stârnit un scandal monstru printre zecile de dulăi care păzeau ferma (norocul nostru că majoritatea erau închiși), fapt pentru care am făcut cale întoarsă.

Atmosfera pur italiană am experimentat-o într-una din seri, când gazda noastră și-a invitat prietenii (iar noi, singurii ei clienți eram deja prieteni) la “Polentata al Forabosco”, o chermeză în care ingredientul principal a fost … mămăliga, alături de bruschete cu varză călită (?!?) funghi, iepure de câmp și alte cele, puse pe un pat din lemn și stropite din belșug cu un Merlot de Gagliardi. Come si dice la voi, romenii … la vita e bella 😉

O cameră la Forabosco ne-a costat 45 euro (atenție, 4 paturi în care am stat doar noi doi), cu mic dejun și plimbatul măgăriței incluse. Dacă punem la socoteală trezitul devreme în ritm de ihaa ihaaaa!!! (distractiv totuși) am putea spune că a meritat cu vârf și îndesat faptul că am greșit rezervarea de pe booking.com. Sfatul nostru este să încercați … măcar o dată, lăsând deoparte (pentru o zi-două) tumultul urban al marilor orașe. La Fratello Asino iei măgarul de căpăstru și îl plimbi până uiți de toate grijile.

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.