Foto Flash – Cuțulache
Și cum ne aflăm în plin sezon de vacanțe iar mersul pe munte este sănătate curată, dați-ne voie să vă prezentăm un vechi prieten și tovarăș de nădejde.
S-a întâmplat cu ceva timp în urmă să mergem o săptămână cu cortul în Munții Țarcu. Încă din prima zi ne-am pricopsit cu un dulău care probabil se plictisea printre mioare și dovedise toți lupchii sau urșii din zonă, așadar a hotărât de la sine să-și ia concediu de la stână. Drept urmare ne-a însoțit șase zile și șase nopți, pe creste și prin păduri, pe lângă lacuri și printre jnepeni, campând alături de noi și ținând de șase la cort. Am putea spune că a fost vrednic de vreme ce a hămăit neîncetat, seară de seară, în anumite momente isterizant de mult, iar acest lucru ne-a dus la concluzia că lighioanele garantat dau noaptea ocol corturilor, așa că … atenție cum împachetați mâncarea.
Din lipsă de inspirație l-am botezat “Cuțulache”. A primit normă întreagă la masă și porție dublă de mămăligă. A fost cuminte și ascultător. La final, pe versantul celălalt, l-au luat în primire niște ciobani. Ca să vezi, cu această ocazie, dulăul nostru și-a dat demisia de la vechiul job, angajându-se la concurență.
Iar ca povestea să fie completă, să spunem că în aceeași tură ne-am întâlnit cu ursul la murăriș … noroc că datorită unei împrejurări fericite a luat-o la goană la timp și nici Cuțulache nu l-a mirosit ca să declanșeze deranj pe munte. La acea vreme foloseam un SLR EOS Rebel pe film iar în traistă aveam un tele Soligor 100-400mm. Fiind primul în șir, l-am reperat de departe și m-am lăsat ușor pe genunchi, în liniște, încercând să scot obiectivul. Vântul bătea spre mine, Martinică nu mă simțise, era cam la 40-80m. Ideal. Închipuiți-vă ce ocazie, ce ocazie …! Mă simțeam ca un adevărat fotoreporter de la National Geographic și socoteam că investiția în echipament dădea în acea zi roade. Dar până să montez teleul a ajuns lângă mine următorul din grup care a căscat ochii urlând: “Ursu’, băăăăă …!!!” Instantaneu, Martinică (era un exemplar superb, tânăr, zvelt, probabil adolescent neexperimentat, de nu ne dibuise de la așa mică distanță) a luat-o la goană în lateral, în timp ce eu înfiletam de zor la obiectiv (fir’ar, nu era tip baionetă). Să vă spun ce viteză avea? În caz de Doamne ferește … nicio șansă de scăpare. Până să pregătesc echipamentul, ursul a dispărut … altfel, azi aveam ce să prezint.
-
- Oricum, noi nu avem nevoie de Cuţulachi … suntem Jedi adevăraţi
-
- Momente de tandreţe
-
- Fotomodel montan
-
- Atenţie sporită către vale
Fotografia (cea mare) a stat o zi pe primul loc în topul Alpinet, motiv de mare mândrie pentru posesorul ei. O mai trăi Cuțulache? Cine știe … cert e că dacă mergeți pe munte, n-ar strica la cortul omului un astfel de prieten.
