Fiji – dincolo de paradis

În era turismului de masă, o vacanță exotică a ajuns un trend aspirațional pentru orice călător. Ne dorim să ajungem cât mai departe, în locuri de poveste, manipulați de broșuri colorate și reclame perfecte, menite să ne alimenteze visele de exploratori. La final, ne punem o firească întrebare … oare cu cât e mai îndepărtat paradisul, cu atât e mai frumos?

 

Bula! … sau, pe limba lor, bun venit în Fiji … paradisul de la capătul lumii! Îl știm de pe Google – plaje interminabile, nisip fin, soare, palmieri, un ocean în culori turquoise. Un loc pe cât de îndepărtat, pe atât de dorit. Aici ne făceam, grăbiți, intrarea într-un an nebun și atipic, pe ritmuri fijiene, cu 11 ore înaintea celor de acasă. În spiritul aventurii, ne gândeam atunci ca următorul revelion îl vom face în Hawaii, pentru a câștiga cea de-a 367-a zi din an. Dar își mai dorește oare cineva o secundă în plus din 2020?

Întâmplarea a făcut să ajungem pe aici, deși nu ne-am propus asta – o ofertă de neratat de la Fiji Airways (da, au și ei compania lor aeriană) ne ducea din Hong Kong până în Noua Zeelendă, cu stopover de câte o zi în Fiji, atât la dus cât și la întoarcere. Ca să vă faceți cât de cât o idee, Fiji se află în mijlocul Pacificului, pe partea cealaltă a planetei, încadrat fiind de alte paradisuri – Tonga, Samoa, Vanuatu sau Insulele Solomon, în inima Melaneziei, una din subregiunile Oceaniei. Arhipelagul constă în aproximativ 330 de insule, mai mari sau mai mici, din care doar 110 sunt locuite permanent. Am aterizat pe cea mai mare dintre ele, Viti Levu, în mica localitate Nadi. Capitala Suva este pe partea cealaltă a insulei, la aproape 200km distanță iar o vizită era exclusă, din lipsă de timp. Ne-am concentrat așadar atenția pe Nadi.

Tot din lipsă de timp dar și din considerente de buget am ales un hotel de tranzit fix peste drum de aeroport, cu transfer pe jos. Ceva mai aproape de Nadi există acel paradis, cu hoteluri de lux și plaje exclusiviste – clasicele all inclusive. Nu era stilul nostru iar transferul era evident mai dificil. Aveam să ajungem mai târziu în Port Denarau cu un autobuz local și să ne lămurim care e treaba cu luxul aspirațional fijian.

Am rezervat online, înainte de a pleca, un tur de o zi pe o insulă care în final a fost anulat din cauză de … taifun. Încă din Hong Kong eram avertizați de posibila închidere a zborurilor către Fiji, ceea ce ar fi complicat suficient de mult aterizarea noastră în Noua Zeelandă. Am avut noroc, pentru că am ajuns aici la doar câteva ore după ce ciclonul tropical Sarai a măturat serios arhipelagul. Este a doua oară când reușeam să fentăm natura, după episodul Halong Bay. Urmele furtunii erau încă vizibile – o atmosferă încărcată, cu nori cenușii la orizont.

Paradisul din Fiji nu are absolut nicio legătură cu viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți. Sărăcia și bogăția coexistă într-unul din cele mai îndepărtate locuri ale planetei, în inima Oceanului Pacific. L-am putea denumi paradis cu circuit închis, pentru că nu ne-am putea imagina un turist (venit într-o vacanță exotică cu iaht privat la ponton) să umble teleleu pe străzile din Nadi. Pentru că hoteluri de lux și terenuri de golf am mai văzut, nu am ratat ocazia de a ne amesteca printre localnicii din oraș. Există un autobuz local care merge de-a lungul coastei, din fața hotelului nostru până pe Queens Road, adică în downtown.

Autobuzul local este extrem de pitoresc. Simplu, destul de curat, sărăcuț dar bine dotat, ținând cont că se plătește cu un card de transport, asemănător celor de la noi. Cei 4-5 km până în centru îi parcurgi acompaniat de ritmuri hip hop/reggae locale (un fel de Ace of Base/DJ Bobo), la intensitate maximă, în funcție de starea de spirit a șoferului. Localnicii nu par surprinși de noi şi nici nu ne bagă în seamă. Nu vorbesc tare, sunt foarte civilizați. Aici se citește ziarul, nu sunt încă dependenți de smartphone.

Ni se perindă prin fața ochilor câmpuri de trestie de zahăr și case sărăcăcioase, câte un McDonald’s în pustiu sau mici magazine de bricolaj, copii care fac baie într-un râu, vânzători de cocos pe marginea drumului, un teren de rugby rudimentar unde se antrenează câțiva adolescenți. Aici rugby-ul este aproape o religie iar echipa națională din Fiji este mereu în top. Viața își urmează un curs absolut normal la capătul lumii iar oamenii par fericiți, într-un stil de viață cu mult sub nivelul european.

Am ajuns în downtown. Tragem de o frânghie lungă, montată de-a lungul autobuzului (stânga – dreapta) și activăm un semnal sonor. Autobuzul oprește în stație, șoferul și pasagerii ne așteaptă în liniște să coborâm – venind din spate, a durat ceva și nu ne-am ridicat decât după ce mașina a oprit. Sunt săraci, dar civilizați. Acesta este adevăratul Fiji.

Centrul este destul de animat, însă nimic spectaculos. Magazine ca în anii ’90 la noi, cârciumi în care nu te aventurezi să intri (nu că ar fi periculos, mai degrabă din motive de curățenie). Pentru că în general, pe unde ajungem suntem atrași de piața locală, am căutat-o și în final am dat de ea. La fel ca o piață a unui orășel mic de provincie de la noi, bine aprovizionată, cu magazinele clasice de acareturi în jur. Diferența o reprezintă produsele – în loc de roșii, ardei și castraveți găsești ginseng, trestie de zahăr și scoici. Plus o delicatesă – Roti curry tuna – împachetată frumos într-o clătită, la ofertă … doar 1 dolar fijian. În final, ne-am încumetat să luăm prânzul într-un restaurant mai răsărit unde, pe lângă tot felul de preparate cu accent asiatic, am putut degusta berea locală, care nu putea fi denumită altfel decât … Fiji.

Cât despre “paradisul” din Port Denarau, nu putem spune prea multe. Iahturile stăteau ancorate în port, cu restricție de ciclon. Terenuri de golf, hoteluri impunătoare cu plaje private (busul local ne-a făcut un tur complet). Câteva magazine mai răsărite și restaurante cu burgeri și seafood vin să completeze acel paradis de care pomeneam mai sus. Pentru că, sinceri să fim, de ce ne-am dori o vacanță în Fiji când există Grecia atât de aproape de noi?!?

Dincolo de această scurtă experiență, rămânem cu o plăcută impresie – localnicii. Cu trăsături specifice polinezienilor (ele cam balabuste, ei bine făcuți), sunt ușor diferiți de Māori, populația băștinașă neozeelandeză. Foarte amabili, cu zâmbetul pe buze, ne-am simțit permanent în siguranță, mai ales în zona aglomerată din piață. Trăiesc din exploatarea resurselor minerale, a trestiei de zahăr și din turism. Nu în ultimul rând … exportă apă. Poziția exotică a țării și campaniile de marketing au creat binecunoscuta marcă “Fiji”, exportată peste tot în lume la un preț exorbitant, pe post de cea mai pură apă din lume. Pe bune?? În realitate, am găsit-o pe rafturile supermarketului din centrul Nadi, la cel mai mic preț din gamă. Luați cu încredere, pământeni, apă vie de la Fiji, taman din paradis! 😊

Pe internet, la televizor sau în broșurile turistice, paradisul arată impecabil și cu un marketing bine gândit, ne îndeamnă să-l atingem, să-l vedem, să-l simțim. Suntem dispuși să mergem până la capătul lumii pentru el, indiferent de cost. Dar câți dintre noi sunt conștienți că paradisul, în marea lui perfecțiune, poate fi adesea fabricat?

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.