Corespondență din Singapore

Din îndepărtatul Orient, din sudul Indochinei, de la limita inferioară a ecuatorului la nord, acolo unde afacerile înfloresc de la o zi la alta iar clădirile răsar ca ciupercile după ploaie, vă salutăm din Singapore, orașul Merlionului!

În urmă cu 16 ani pășeam pentru prima dată pe acest tărâm, având o experiență minimă de călătorii peste hotare. Doar o Budapesta și o Praga constituiau la acea vreme marea noastră colecție de destinații, așa că impactul cu inegalabilul (pe atunci) Singapore avea să fie, cum s-ar spune … nimicitor. În 2005 ani am revenit, sosiți tocmai din Melbourne, din îndepărtata Australie, după ce strânsesem deja o zestre frumușică de metropole. Impactul a fost din nou … devastator. Singapore se schimbase dramatic – noi clădiri se construiseră, infrastructura era într-o continuă expansiune. Ne-am întors pentru a treia oară, după 11 ani, plecând la drum cu fireasca întrebare: oare mai poate Singapore să ne surprinda cu ceva? Răspunsul aveam să-l găsim încă din prima zi. Da, orașul crescuse fantastic, am dat de un city nou, complet schimbat. Tigrul asiatic n-a dormit deloc în aceasta perioadă, ba din contră.

Pentru că tot pomenim de tigrii economiei asiatice, încercăm de fiecare dată să facem o paralelă între Singapore și Hong Kong – care este cel mai dinamic, cel mai dezvoltat oraș? Probabil că răspunsul va fi mult timp unul indecis, pentru că ambele națiuni, orașe stat (cel din urmă o enclavă a Chinei comuniste) par a se fi luat la întrecere. La fel ca în Hong Kong, în Singapore statul are un rol însemnat în economia orașului iar rezultatele sunt vizibile cu ochiul liber și nu ai nevoie de 11 ani pentru a realiza acest lucru. Rata șomajului este aproape de zero, nu există oameni săraci, nimeni nu este pe drumuri pentru că oricine vrea sa muncească aici are unde. Nu există mașini mai vechi de 10 ani (la împlinirea vârstei se vând în țări vecine precum Malaezia sau Thailanda ca second hand) iar sistemele de sănătate, de pensie și asigurările sociale funcționează ca la carte. Orașul câștigă în special prin comerț (Singapore este un port strategic în Asia, asigurând buna circulație a mărfurilor între Oceanul Pacific și cel Indian) iar profitul este reinvestit tot în oraș. 

În ceea ce ne privește, Singapore este doar un hub către următoarea noastră destinație de vacanță. Avem trei zile la dispoziție să-l (re)explorăm și, firesc, am început și vom termina cu … noutățile. Dacă în deceniul trecut polul central al orașului era Raffles Place și Boat Quay, în zilele noastre tot singaporezul de rând își dă întâlnire în Marina Bay, acolo unde, în ultimii ani a răsărit un adevărat complex de malluri, promenade și clădiri iconice, cea mai cea dintre ele devenită noul simbol al Singaporelui modern.

În urmă cu 11 ani, Marina Bay nu era decât un câmp neted, cu un parc prin care te plimbai agale, având grijă la nucile de cocos care puteau eventual să-ți strice vacanța. De aici priveam către un city care părea oricum mult mai dezvoltat decât cel văzut pentru prima oară, în anul 2000. Azi, Marina Bay este noul centru al orașului iar vedeta … hotelul Marina Bay Sands, o imensă structură formată din trei corpuri unite în partea de sus de o platformă în formă de vapor … De la prova navei, agățată parcă deasupra întregii urbe, la etajul 56 (un etaj mai sus găsim celebra piscină, rezervată doar clienților hotelului), orice muritor de rând poate admira noul city dacă scoate din buzunar 23 de dolari singaporezi. Noul city nu mai este nici el ce a fost odată, noi structuri răsărind, așa cum scriam în intro, ca ciupercile după ploaie. Iar ce se vede de sus este doar vârful aisbergului – tot mai multe clădiri office apar în interior, pâna spre zona portuară … care va fi și ea relocată cât de curând, din lipsă de spațiu.

Azi, pe drumul de întoarcere de la Jurong Bird Park am traversat partea de vest și sud a orașului. O aglomerație urbană de clădiri tot mai înalte, destinate locuințelor pare să pună stăpânire pe ultimele petice de pamânt. Singapore este oricum un stat minuscul așa că nevoia de teren va forța probabil autoritățile să aplice pe viitor rețeta statelor din Golful Persic, cu teren obținut din mare. Cu toate acestea, Singapore este un oraș verde – clima tropicală (este situat la 2 grade nord de ecuator) favorizând precipitațiile abundente care, combinate cu perfecțiunea locuitorilor săi creează adevarate oaze în acest amalgam de sticlă și beton.

Într-adevăr, parcurile din Singapore sunt absolut minunate – Grădina Botanică și cea de orhidee sunt obligatoriu de vizitat, nu înainte de noul plămân al orașului, situat chiar în spatele hotelului – vapor … Gardens by the Bay este un hățiș natural, în care putem spune că singaporezul și-a desăvârșit doctoratul în arta peisagistică. Și pentru că niciodată nu este prea mult, găsim aici câteva structuri futuriste – Flower Dome, Cloud Forest și Supertree Groove, ultimul fiind un ansamblu de “copaci” (hai să le spunem așa), cu înălțimi între 25 și 50 de metri, unii dintre ei conectați printr-o punte suspendată, care prind viață în fiecare după amiază, într-un show de lumini și muzică. Tipic Singaporelui … one-city-show.

Ce am mai putea spune? A treia impresie a fost la fel de puternică, emoțiile la fel de mari. Singapore a fost prima mare metropolă din colecția noastră de călători și va rămâne mereu în inimile noastre. Nu ne rămâne decât să sperăm pe viitor la o nouă incursiune în orașul Merlionului (un simbol care pierde tot mai mult teren în fața celor noi). Oare ce va fi pe viitor? Poate că ei știu deja …

Related posts

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.