Star Cave Hotel
După culcuşul pe tatami şi perne de orez într-un Ryokan din Tokyo, după oaza din Riadul marocan de la Marrakech, după cămăruţa simplă aflată în inima unui Hutong din Beijing, a venit rândul unei alte cazări deosebite – într-un hotel-grotă în Göreme, Cappadocia.
Am tot povestit în episoadele anterioare cum vechii locuitori ai acestor meleaguri şi-au găsit adăpost săpând adânc în stâncile moi de tufa ce formează ţinutul ireal de spectaculos al Cappadociei. Anii au trecut, cei cu dare de mână şi-au ridicat case moderne, în timp ce alţii, mai săraci şi forţaţi oarecum de împrejurări (cutremurele i-au silit să-şi părăsească chiliile), au ajuns să trăiască în magherniţe. Cu toate acestea, cursul istoriei nu a schimbat dorinţa turcilor de a locui în grote. Fie că sunt case obişnuite, hoteluri, magazine sau cârciumi, cavernele atrag în special turiştii. Dincolo de aspectul lor inedit, locuinţele săpate în piatră sunt practice: în interiorul lor temperatura este mereu constantă. Cum în Podişul Anatoliei anotimpurile sunt extreme, grotele asigură răcoare în zilele înăbuşitoare ale verii şi căldură în timpul iernilor geroase, la o temperatură medie de 12º Celsius. Dacă luăm în calcul şi minunatele panorame din împrejurimi, cu siguranţă ajungi să te simţi ca Fred Flinstone în Bedrock City.
Ca orice alte unităţi de cazare, hotelurile-grotă din Cappadocia sunt şi ele caracterizate de diferite grade de confort. Nu am intrat în vreun resort luxos de 5*, dar am văzut pe internet ce dotări ultimul răcnet pot avea unele camere, inclusiv piscine personale. Doar că ele nu sunt de nasul unui backpacker solitar, aşa că am ales de pe booking.com, din multitudinea de oferte, un hotelaş cu iz de hostel având review bunicel (7,9 la acea vreme) numit Star Cave Hotel din Göreme.
Astfel de cazări pot fi întâlnite şi în Ürgüp, Üçhisar sau alte mici localităţi din împrejurimi. Am preferat totuşi Göreme datorită poziţiei ideale faţă de tot ce înseamnă puncte de interes. Micul orăşel pare a fi punctul central al Cappadociei turistice. Nefiind foarte întins (poate fi parcurs la pas, de la un capăt la altul în maxim o jumătate de oră) e de la sine înţeles că orice hotel este ideal situat în centru. Poziţia lui Star Cave este periferică, dar se ajunge la cele mai bune restaurante în 3 minute, în staţia de autobuz în mai puţin de 5 minute iar pe primul deal din apropiere în 10. Acest ultim amănunt a fost foarte important în escapadele matinale, în căutarea celui mai bun loc pentru panorame cu hornuri şi baloane.
Hotelul este o mică afacere de familie iar “boier baştan” pare a fi Ramazan, un tip cam la 35 de ani care se ocupă de tot ce aveţi nevoie pentru un sejur tihnit în Cappadocia cea crenelată. Nu mi-am dat seama câte stele deţine, cu siguranţă nu mai mult de două. Complexul dispune de 13 camere, toate săpate în grotă, de la duble simple până la camere tip dormitor, cu paturi închiriate separat. Dacă mergeţi pe pagina web a hotelului, vă puteţi rezerva printr-un mail, încă de acasă, camera preferată. Nr.111 pare cea mai atractivă pentru o familie cu copii, iar 112 beneficiază de o terasă proprie cu vedere către oraş. Eu am stat în 104 şi m-am simţit foarte bine, cu mici neajunsuri care nu au perturbat semnificativ şederea mea în Göreme. O scurtă descriere:
Cămăruţa este potrivită ca spaţiu, nici prea mare, nici prea mică, are loc pentru depozitat bagajele (cu dulap cum altfel decât săpat în piatră), cu ornamente gen maşină de cusut veche şi un mic altar într-un colţ, lângă pat, o trimitere directă la bisericile subterane din Cappadocia. Pe pereţii sculptaţi se văd clar urmele săpăturilor. Duşumeaua care mai scârţâie din când în când sub povara călătorului este acoperită cu covoare (de Angora oare?!). Camera are baie proprie cu cabină de duş. În review-urile de pe booking am citit despre ceva probleme la funcţionarea duşurilor, nu a fost cazul meu. Un punct negativ l-a constituit lipsa săpunului, dar s-a rezolvat (am cumpărat). Încălzirea funcţionează, chiar dacă într-una din seri Ramazan a făcut ceva economie şi a uitat să pornească centrala. Aşternuturile nu s-au schimbat pe toată durata şederii. Nimicuri.
Micul dejun tip bufet este inclus în preţ. În plin sezon, el poate fi servit pe terasa generoasă ce dispune de sofale mari cu perne multe. Sezonul nu părea că este în toi pentru că nu era nimic amenajat, astfel încât micul dejun era servit în … recepţie. Nimic special, lucruri obişnuite, destul de rudimentar prezentate (nu păreau să pună prea mult accent pe design) dar curat şi gustos. O specialitate din pâine prăjită în tigaie a fost apreciată, păcat că nu aveau şerveţele. Dacă cereai, ţi se aducea, dacă nu … nu. În timpul zilei mai pot fi comandate la bar diverse băuturi. Plăcerea maximă şi încununarea unei zile perfecte o constituia ora de internet (wifi gratuit) pe divanul terasei, de unde puteai admira în voie hornurile de basm din imediata apropiere. Sublim.
Camera 104, dublă în regim de single a costat 30 euro/noapte, apreciat ca fiind un preţ corect pentru ce a avut de oferit. Odăile 111 şi 112 urcau la 75 euro, dar cred că meritau cu prisosinţă. Ramazan a fost o gazdă bună, chiar dacă nu a afişat întotdeauna acea atitudine “totul pentru client”. Tipul e născut şi crescut în Göreme, cunoaşte pe toată lumea în oraş. Mi-a aranjat turul din prima zi pe Valea Roşie, m-a dus şi a stat cu mine pe tot parcursul spectacolului cu dervişii rotitori (situat în afara oraşului), s-a oferit să-mi aranjeze alte tururi … pe scurt, de apreciat. O recomandare – nu vă manifestaţi în apropierea sa simpatia pentru Galatasaray sau Fenerbahce – e fan Beşiktaş.
Acestea fiind spuse, vă urez drum bun către Cappadocia şi o şedere cât mai plăcută la Star Cave, hotelul-grotă din Göreme!