Arif Cave Hotel
Ţi-ai imaginat vreodată, privind celebrele desene animate cu familia Flintstone, cum ar fi să trăieşti pentru câteva zile într-o grotă? Ei bine, dacă ai astfel de dorinţe, află că nu eşti foarte departe de ele.
Parafrazând puţin unul din cele mai celebre sloganuri aflat la modă, am spune că este probabil cea mai tare cazare pe care am întâlnit-o până acum în călătoriile noastre. Poate că nu am fi prea departe de adevăr dacă nu cumva, în multitudinea de hornuri de poveste din Cappadocia am găsi ceva mai autentic şi mai “cool” decât am găsit la Arif. Nu ai ocazia în fiecare vacanţă să stai într-o grotă. Şi uite aşa, timp de câteva zile ne-am simţit ca Wilma şi Fred în hornul nostru ţuguiat. Ne-au mai lipsit gramofonul din piatră, acele haine caraghioase şi … jucăuşul Dino, pentru ca tabloul paleolitic să fie complet.
Din start trebuie să acordam credit prietenei noastre Anca, cea care ne-a însoţit în ultima călătorie prin Cappadocia şi care a avut inspiraţia de a alege Arif Cave Hotel din Göreme. Pentru că, odată ajuns în acel colţ de lume, ar fi recomandat să nu te pierzi într-unul din multele oraşe care se întrec în a oferi muşteriului cele mai extravagante “hoteluri – grotă” … unele sunt grote doar cu numele. În afară de cei din Göreme şi Uçhisar, restul ofertanţilor stau prost la capitolul vedere panoramică. Mai mult, Göreme plusează la capitolul view de aproape – există un deal în apropiere, de pe care poţi privi de la foarte mică distanţă, în fiecare dimineaţă, impresionanta armadă de baloane cu aer cald ce se ridică în văzduh. Acest punct de observaţie se află situat la nici 100m de hotelul propus de noi. Deci, ce alte argumente mai doriţi?
Ar mai fi câteva. Să le luăm pe rând. Arif se află situat undeva pe la marginea micului oraş, dacă se poate spune astfel, ţinând cont că Göreme poate fi parcurs la pas lejer în mai puţin de o jumătate de oră. Poziţia privilegiată (aproape de vârful dealului pomenit mai sus) asigură clienţilor săi una din cele mai frumoase panorame. Practic, de pe terasă priveşti în linişte, în timp ce îţi savurezi baclavaua, alături de o cafea turcească, zborul în tandem al legendarilor porumbei printre cazematele împietrite, având în fundal crestele din Red Valley. Iar dacă ai noroc, aşa cum am avut noi, poţi beneficia de terasă personală, unde îţi iei micul dejun scrutând zarea spre cel mai înalt punct al Cappadociei: Uçhisar. Cu adevărat de poveste.
Să intrăm acum în cameră – pardon, în grotă. Dacă v-aţi închipuit că veţi face rabat de la confort şi, de dragul ineditului veţi suporta câteva zile un pat incomod din piatră, v-aţi înşelat. Camerele de la Arif sunt impecabile, dotate cu tot ce trebuie. Singura diferenţă o reprezintă pereţii, un pic … neregulaţi. Roca moale de tufa permite săparea unei astfel de camere în doar câteva zile, astfel că urmele nefinisate ale uneltelor fac parte din decor. Un ochete înrămat ţine loc de fereastră iar o gaură aflată fix în mijlocul camerei ascunde privitorului, sub un geam de sticlă, câteva piese de ceramică, semn al meşteşugului dezvoltat nu departe, la Avanos. Piesa de rezistenţă a camerei este duşul, iluminat discret şi incitant cu un spot roşu în tavan (ca fapt divers, “tavan” e cuvânt turcesc) … ayayay, turcaleţii ăştia!
Un restaurant elegant pe terasa superioară. Canapele moi şi pufoase la parter. Micul dejun bogat. Hotelul este o afacere de familie, fiind condus de Ahmet Şehirlioğlu, un tip foarte simpatic – gazda perfectă. Nu vă aventuraţi la o partidă de table cu el, e mare campion. Ahmet poate aranja transferul la şi de la cele două aeroporturi (Nevşehir, 20km şi Kayseri, 90km) pentru maxim 10 euro/persoană. De asemenea, puteţi negocia la recepţie tururile prin împrejurimi şi zborul cu balonul (vă puteţi chiar alege compania cu care veţi zbura) la preţuri foarte avantajoase, aşadar nu faceţi greşeala de a cumpăra online de acasă.
Pentru contact direct aveţi aici datele hotelului. Pe Booking.com, nota 9,3 spune foarte multe despre calitatea serviciilor de la Arif Cave. Vă invităm să vă completaţi în modul cel mai fericit experienţa din Cappadocia trăgând la acest minunat hotel. Cu o singură remarcă – dacă v-a prins jumătatea că aţi întârziat şi v-a închis uşa grotei în nas … luaţi poziţie, bateţi cât puteţi de tare şi urlaţi cât vă ţin plămânii, să se audă până în Rose Valley: “Wiiilllmaaaaaaaa!!!” … că pe fereastră se intră mai greu 🙂