A fi sau a nu fi … în Copenhaga (3)
København – Portul Comercianţilor, o metropolă fascinantă, plină de istorie, locul unde s-a născut Mica Sirenă. Aflat la o aruncătură de băţ de Suedia, este unul din marile oraşe scandinave şi totodată una din cele mai râvnite destinaţii ale călătorilor.
Episodul anterior – A fi sau a nu fi…în Copenhaga (2)
Dacă aveţi chef de distracţie (noi aveam, dar era închis), vara puteţi să vă daţi în bărci (la propriu şi la figurat) în celebrul Tivoli Gardens, un vechi parc tematic aflat în apropiere de primărie, desfăşurat pe o suprafaţă de 9 hectare. A fost deschis în 1843 şi cuprinde o varietate de atracţii precum Rutsjebanen, roller coasterul din lemn, construit în 1914 (unul din cele mai vechi aflate în funcţiune), clădiri orientale, grădini cu flori, restaurante şi cafenele sau un teatru. Deschis de la Paşte până la Crăciun, Tivoli este o atracţie atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi, fiind al treilea parc tematic din Europa, după numărul de vizitatori.
Şi am ajuns la capitolul bere. Nu puteţi trece prin Copenhaga fără să degustaţi marca cea mai importantă şi anume Carlsberg. Într-adevăr, probabil cea mai tare bere din lume, aflată în probabil cel mai nimerit oraş unde să locuieşti. Sloganul mărcii (probably the best beer in the world) este unul din cele mai cunoscute. Compania a fost înfiinţată de J.C.Jacobsen iar prima producţie de bere a fost degustată în 1847. Acum, vechea berărie din Copenhaga este deschisă publicului şi a avut de-a lungul timpului oaspeţi de seamă precum Winston Churchill sau Regina Elisabeta a II-a. Un tur în berărie poartă vizitatorul prin întregul proces tehnologic de fabricaţie. O colecţie impresionantă de sticle produse sub licenţă Carlsberg poate fi admirată în deschiderea acestuia. Noi am descoperit printre altele şi o sticlă de Skol. Pe tot parcursul turului sunt prezentate filme iar în unele cazuri efecte multimedia. Pot fi văzute sticle, utilaje şi tehnologii vechi de fabricaţie.
În continuare, vizitatorul este familiarizat cu sistemul de îmbuteliere şi transport din secolul trecut. În incinta berăriei există o crescătorie de cai grei de povară care erau înainte folosiţi la transportul berii. Deşi nu mai sunt demult folosiţi în serviciu, aceştia beneficiază de o atentă îngrijire, fiind o atracţie pentru public. De asemenea, în curtea fabricii îşi aşteaptă admiratorii o impresionantă colecţie de maşini de epocă. Finalul turului este cu siguranţă pe placul majorităţii vizitatorilor. În preţul biletului este inclusă o degustare nu de una, ci de două beri (din care una din clasa premium). Noi am încercat o bere de sezon Jarlscul şi un Porter, iar din gama premium un Jacobsen brun. Efectele le bănuiţi, mai mult ca sigur. În orice caz, acest tur nu trebuie ratat.
Şi pentru că suntem în oraşul berii, trebuie să bem nu numai la fabrică ci şi în berării. În Copenhaga există nenumărate localuri unde berea este principalul produs, în special în microberării. Ele sunt denumite astfel dacă produc anual nu mai mult de 2.500 hectolitri. Totuşi, la sfârşitul anilor ’80, această limită a fost ridicată de 5 ori datorită cererii ridicate a tipurilor de bere. Din cauză că este mereu proaspătă şi rece, berea nefiltrată este preferată de localnici şi turişti deopotrivă. Din recipientul unde se obţine produsul finit, o conductă comunică direct cu dozatorul de la bar. Tipuri de bere produse în Danemarca sunt PilsnerClassic (Carl’s Special), Guld Øl (aurie), Stærk Øl (Carlsberg Elephant), sezonieră, cum ar fi Jule Øl (de Crăciun) sau Påske Øl (de Paşte), Hvidt Øl (berea albă) şi câte şi mai câte …
După ce terminăm cu atâtea beţii, haideţi să ne revigorăm cu o plimbare. Fiind un oraş port, Copenhaga este brăzdată de nenumărate canale. De la bărcuţele cele mai mici la vasele de pescuit şi transport, toate completează peisajul spectaculos al canalelor în Copenhaga. Ca turişti, nu puteţi sta deoparte. O croazieră cu vaporaşul ce pleacă sau acostează în Nyhavn este de neuitat. Chiar şi un tur cu taxiul galben pe apă este o experienţă plăcută. Biletul folosit pe restul mijloacelor de transport din oraş este valabil şi aici. Peisajul mirific este completat adeseori de localnicii care preferă o relaxantă plimbare pe canale cu caiacul.
Hellerup este una din zonele rezidenţiale ale Copenhagăi. Aici am stat şi noi. Cartierul este situat în zona de nord a oraşului, la aproximativ 5km de centru. În zonă sunt prezente majoritatea ambasadelor (printre care şi cea a României), dar şi vechea fabrică de bere Tuborg. Sau Charlottenlund Fort, un teren de joacă cu creneluri şi cazemate. În trecut, acesta a fost folosit drept fortăreaţă pentru a apăra portul Copenhaga. O plimbare cu bicicleta prin Hellerup este una specială. Vile la malul mării, cu pontoane private, blocuri moderne cu bărcuţe la scară, cafenele, restaurante sau muzee. Cluburi exclusiviste ca Hellerup Yacht Marina sau Hellerup Tennis Club. Aici se găseşte singurul centru ştiinţific din Danemarca, Experimentarium. Este locul unde atingerea şi folosirea diverselor lucruri nu numai că sunt permise, dar şi încurajate.
Copenhaga este un oraş al florilor. Pretutindeni pot fi văzute tonete ale vânzătorilor ambulanţi. În general pot fi găsite toate felurile de flori, inclusiv exotice, însă predominante sunt lalelele, poate şi datorită faptului că Olanda este foarte aproape. Danezii sunt oameni sensibili, iubitori de frumos. Dacă staţi 5 minute în faţa unui chioşc, veţi observa că vânzătorii nu prea au timp de stat. Se cumpără non stop. Din acest motiv, marfa este în permanenţă proaspătă şi frumos ambalată. Se cumpără în general buchete mari. Preţurile sunt foarte bune şi, raportat la venitul ridicat al localnicilor, nici nu e de mirare că florile sunt atât de căutate.
Transportul (terestru, subteran sau pe apă) este de asemenea foarte dezvoltat. Sistemul public constă în trenuri, autobuze, metrou şi ambarcaţiuni. Trenul interschimbabil (S-Train sau S-Tog) este principalul mijloc de transport, acoperind aproape întreaga reţea metropolitană a oraşului. Prima linie S-Train a fost construită în 1934. Reţeaua sa este azi deservită de peste 240.000 de pasageri pe zi. Câteva trenuri regionale suplinesc S-Train cu linii extinse până la aeroport sau chiar până în Malmø (Suedia). Tichetele sunt transferabile de la un mijloc de transport la altul, în limita unei ore de călătorie, chiar dacă acestea sunt deţinute de companii diferite. Københavns H. este gara centrală. Prin ea se face legătura cu Suedia prin podul Øresund, terminat în 1999, cel mai lung pod combinat din Europa (cale ferată + şosea).
Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim aici. Cele de mai sus sunt obiectivele vizitate de noi de-a lungul unei săptămâni petrecute în acest oraş deosebit. Veniţi în Copenhaga şi bucuraţi-vă de o adevărată metropolă nordică. O puteţi face la pas sau cu bicicleta. În Danemarca sunt aproximativ 6 milioane, iar în Copenhaga veţi găsi circa 1.000 de biciclete gratuite, destinate în special turiştilor. Căutaţi-le în locurile special amenajate. Plimbaţi-vă pe străzi şi intraţi în contact cu oamenii. Sunt deschişi (contrar impresiei generale), întotdeauna relaxaţi şi dornici de a vă cunoaşte. La urma urmei, de ce nu ar fi, doar trăiesc într-o ţară cu cel mai ridicat nivel de trai.
Sursa : Wikipedia
După ce-am recitit articolele astea, deja mi-am schițat mental ce vreau să văd … neapărat colecția de bere!