Călător prin România – Cetatea Sighişoarei
O incursiune în singura cetate locuită din Europa (aşa cum ne place să o spunem) e întotdeauna un prilej de bucurie, relaxare şi dezmăţ … bineînţeles, din anumite puncte de vedere. Pentru că oraşul de pe malurile Târnavei Mari îi povesteşte trecătorului mult încercata existenţă în sunetul tânguit, dar melodios, al dangătului de clopot.
Fie că-i spunem Schäßburg, Segesvár, Saxoburgum, Castrum Sex ori pur şi simplu Sighişoara, ştim cu toţii că vorbim despre cunoscuta citadelă din inima Transilvaniei, aflată în patrimoniul mondial UNESCO din 1999. În zilele însorite sau în viforniţa cea mai aprigă a iernii, uliţele sale strâmte şi pietruite sunt bătute şi azi de mii şi mii de turişti, de pelerini, de calfe călătoare sau de localnicii care îşi duc veacul între zidurile vechi, roase pe alocuri de vicisitudinile vremii, mâzgălite ici-colo de simboluri moderniste precum graffiti ori brăzdate de declaraţiile de dragoste ale celor care sunt convinşi că simpla datare a mesajului îl va face să dăinuie de-a pururi. Faţă de aceste mici neajunsuri, o cetate ca Sighişoara nu poate decât să zâmbească, dacă ar putea. Pentru că de-a lungul secolelor a suportat urgii de nedescris. Asedii, molime, incendii, comploturi şi alte nenorociri s-au abătut peste ea. Numai dacă zidurile ar vorbi …
Întemeiată de coloniştii germani în secolul XIII, ce ulterior aveau să fie numiţi saşii din Transilvania, aduşi special pentru a apăra ţinutul de invaziile tătarilor şi a alor popoare migratoare dinspre est, Sighişoara a primit prima atestare documentară în anul 1280. În aceeaşi perioadă, zidurile sale au fost supraînălţate şi întărite, succesiv, la fel ca majoritatea cetăţilor transilvane. Şi cum imensele ziduri apărau de obicei un lăcaş de cult în jurul căruia se adunau localnicii în vremuri de restrişte, acest fapt a dus la termenul de biserici fortificate, aşa cum sunt cunoscute cele aproape 300 de cetăţi din această parte a Europei, unele distruse de vremurile grele ori de indiferenţa autorităţilor, altele înfloritoare de la an la an. Din fericire, Sighişoara face parte din a doua categorie. Şi nu întâmplător.
Din nevoia de a apăra mai bine cetatea (sau Oraşul de Sus), saşii au început să construiască turnuri din loc în loc, de-a lungul zidurilor. Acestea aveau un evident rol de apărare în timpul atacurilor, în vremuri de pace însă erau inutile, astfel încât aici au luat naştere breslele meşteşugarilor. Însuşi denumirea fiecărui turn ducea la meşteşugul celor care îşi desfăşurau activitatea în interiorul său – turnul fierarilor, croitorilor, cojocarilor. Nu mai puţin de 19 bresle ale meşteşugarilor activau în cetatea Sighişoarei în secolul XIV. Din rândurile meşteşugarilor ieşeau oameni de vază care ajungeau în final să aibă un cuvânt greu de spus în sfatul cetăţii. Treptat însă, breslele au slăbit, iar unele dintre ele au dispărut, la fel ca şi turnurile. În 1884 ele au fost desfiinţate, deoarece “îşi pierduseră semnificaţia”. Turnurile au continuat să dăinuiască în timp, astfel că în Sighişoara zilelor noastre mai putem vedea 9 dintre ele: Turnul cu Ceas, cel al tăbăcarilor, al croitorilor, al fierarilor, al cojocarilor, al cizmarilor, al măcelarilor, al frânghierilor şi al cositorarilor.
Bineînţeles, cel mai important dintre ele este Turnul cu Ceas, o construcţie impunătoare de secol XIII-XIV. Pe o placă din marmură dezvelită la intrare aflăm că: Până în anul 1556 a adăpostit sfatul oraşului. Distrus de incendiul din 1676, a fost refăcut în anul 1677. În 1891, acoperişul a fost decorat cu ţigle smălţuite. Din anul 1898 serveşte ca incintă muzeului oraşului. Ceasul şi figurinele reprezentând zilele săptămânii datează din anul 1648. Într-adevăr, în interiorul său există un muzeu extrem de interesant, reprezentând istoria oraşului şi unelte ale fostelor bresle. Ceasul merge necontenit astfel că la ore fixe lumea se adună în piaţă pentru a admira figurinele aşezate în dreapta sa. Dangătul clopotelor acoperă de bună dispoziţie întreaga cetate, trecând dincolo de ziduri, până în Oraşul de Jos. Un bilet până în turn costă 10 ron şi include vizita la muzeu. Din păcate, în interior fotografierea este interzisă, sus în schimb vă aşteaptă o panoramă superbă de 360° a cetăţii şi împrejurimilor, cu vedere în zilele clare până dincolo de Târnave. Direcţiile şi distanţele către marile oraşe-cetăţi ale lumii ne sunt semnalate prin plăcuţe metalice bătute în bârnele groase, la fel ca şi Polul Nord până la care aflăm că nu sunt decât 3.975km … în linie dreaptă.
Dintre toate turnurile rămase în picioare, exceptând Turnul cu Ceas, cel al Cositorarilor este cel mai faimos. Păstrând încă cicatricile atacurilor de demult (urme de ghiulele, conform plăcuţei), acesta se află azi pe o proprietate privată, aşa că nu poate fi admirat îndeaproape. În apropiere însă puteţi să vă îndulciţi amarul cu un şerbet, un ceai sau o prăjitură la cofetăria Casa Cositorarilor într-un cadru natural de vis, deseori acompaniaţi de muzică medievală dată discret în surdină. După porţia de relaxare avântaţi-vă spre Biserica din Deal urcând pe treptele zdravene din lemn. Scara Şcolii a fost construită în anul 1642 şi a fost acoperită pentru protejarea elevilor ce învăţau în liceul Joseph Haltrich. Originar din Reghin, Haltrich a studiat gimnaziul la Şcoala din Deal, iar după ce a plecat cu o bursă la Leipzig i-a cunoscut pe fraţii Grimm. În 1854 a publicat la Berlin Basme populare germane din ţara saşilor, Transilvania. Biserica din Deal a cunoscut numeroase stricăciuni din 1345 până azi şi de fiecare dată a fost modificată, ajungând la forma actuală după mai multe secole. În apropierea sa se află cimitirul evanghelic care merită şi el o vizită scurtă.
O plimbare pe străzile Sighişoarei, în căutarea unei cârciumi sau odăi (pline ochi cu ocazia Festivalurilor Medievale), este cât se poate de binevenită. Cetatea nu duce lipsă de spaţii de cazare iar accesul auto este permis contra unei taxe, astfel că puteţi rămâne peste noapte aici. Dacă doriţi ceva ieftin şi bun, vă recomandăm Burghostel, dacă vreţi să vă impresionaţi jumătatea, mergeţi alături la Casa Legenda, unde puteţi alege dintre cele câteva camere cu iz şi denumire medievală – camera veche, camera contesei, camera verde, camera de zestre … camera medievală şi, de ce nu, camera bunicii. Sau, dacă vi se pare deplasat sau neobişnuit să înnoptaţi într-o cetate puteţi încerca la Pensiunea La Castel, aflată la 10 minute distanţă în Oraşul de Jos. Am experimentat-o în ultima noastră incursiune, luna trecută şi am fost plăcut impresionaţi de ceea ce am găsit acolo, astfel încât i-am dedicat un articol separat.
Iar dacă sunteţi însetaţi, daţi o degustare la Pivniţa lui Teo. Proprietarul este medaliat an de an pentru calitatea ţuicii şi a vinurilor sale. Veţi fi delectaţi de însuşi Teo în persoană cu un strop din bahicele licori şi în final veţi fi puşi la treabă – cu un mecanism special veţi învăţa să îmbuteliaţi vinul. Eh, chestii comerciale ce prind la turiştii naivi 🙂
Despre bucate alese, ce să mai vorbim … deranj mare. Restaurante prin cetate sunt berechet, precum Casa cu Cerb sau Casa Vlad Dracul, unde se spune că s-ar fi născut domnitorul Vlad Ţepeş iar tatăl său, Vlad al II-lea Drăculea (fiul lui Mircea cel Bătrân) ar fi locuit în această casă înainte de urcarea pe tronul Ţării Româneşti. Nu e de neglijat nici micul dejun de la Burghostel ori o cină festivă la Casa Wagner. Dar până la urmă … de gustibus.
Aşadar, boieri călători, dacă aveţi drum pe cursul Târnavelor, poposiţi câteva zile şi în cinstita cetate a Sighişoarei. Vă veţi descreţi frunţile iar vinul cel roşu din pocale vă va da puteri şi poftă de viaţă. Amu, dacă veţi dori să mai cotrobăiţi prin împrejurimi, ar mai fi o cetate de pomină la Biertan şi alta mai pe-aproape, la Saschiz. Dar de nu vă trebuie, apoi staţi mai mult la Sighişoara. Cum spuneau ardelenii în trecut … se plătie.
Surse: Welcome to Romania, Wikipedia
Acest articol face parte din campania blogosferei de travel de promovare a destinațiilor românești. Posturi similare au fost scrise azi pe Imperator Travel, LumeaMare, Travel with a Smile, turistu.ro, În turneu (tot despre Sighișoara, dar niciodată nu strică mai multe informații), CiprianCaraba.ro, Elena Cîrîc, Plăcerea de a călători, Hai la bord!, Viajoa, TravelGirls, Călător sau Turist?, Bialog, Alicee, I’s Blog, Blogul lui Marius, Lipa Lipa, Turism Market, Blog Paravion, GTD2.0, Laura şi Apollo, Hai-Hui Stângaci și, nu în ultimul rând, trans-ferro cu un articol de zile mari.
Sighisoara este al doilea oras preferat de mine:) Vine imediat dupa Brasov! Foarte interesant articolul!
Mulțumim frumos!
Despre Brașov, ce putem spune? Înghețata de la Mamma Mia, pizza de la Stradivari … sunt amintiri de acum 20 de ani, locațiile nu mai există dar noi le avem în memorie și în inimă.
Ne considerăm pe jumătate brăneni, așa că Brașovul este probabil pentru noi “cel mai tare oraș din lume“.
Sighișoara e și pentru mine pe locul 2 după Sibiu, apoi urmeaza Brașovul și apoi Clujul (dar noah, la Cluj locuiesc deci se poate să-l fi epuizat puțin că altfel ar fi mai sus). Dar știu că de fapt e greu de așezat Sighișoara între ele căci, e mult prea diferită, însă este o mare frumusețe 🙂
Noi avem amintiri frumoase din Slănic Prahova, dar nu am putea să-l comparăm cu Sighișoara sau Brașov ori Sibiu, chiar dacă am fi subiectivi. Cred că cele 3 rămân primele într-un top neoficial.