Instant Search

Şapte zile în Tibet – episodul 2

This slideshow requires JavaScript.

TINGRI

 

Dimineaţă am ocazia să experimentez primul meu duş cu şerveţele umede, care este mai reconfortant decat mă aşteptam. Nu am de ales, robinetele din baia de tabără comunistă sunt o prelungire firească a cascadelor reci din Pandora pe care tocmai am traversat-o. Ştiam  de acasă că o răceală în condiţiile astea ia forme nebănuite şi nu trece prea uşor, duşurile fiind chiar contraindicate. Catastrofal pentru mine. Prin urmare, stocul de şervetele umede este … la înălţime. Toate pachetele sau flacoanele închise etanş pe care le avem în bagaje sunt umflate, gata să explodeze. La fel şi creierele noastre. Totuşi, cu doar un Nurofen, durerile de cap şi uşoara ameţeală trec ca şi cum n-au fost.

Următoarea ţintă: Tingri, un sat servit pe cel mai înalt platou al lumii, adevărata delicatessen a călătoriei noastre tibetane. Începe drumul şerpuit pe podişul cafeniu, cu suişuri şi coborâşuri, care ne oferă peisaje de negăsit în nici un alt loc de pe Pamânt. Le savurăm bucăţică cu bucăţică, şoferul nostru cântăreţ de şlagăre chinezeşti încetineşte sau opreşte de fiecare dată când aude câte un wow! de pe bancheta din spate, neînţelegând o boabă din engleza noastră. Pentru asta îl iertam că trebuie să asistăm la toaleta bronhiilor lui, pe care şi-o face periodic pe geamul maşinii în mişcare. De altfel, toţi tibetanii şi chinezii sunt foarte dezinhibaţi când e vorba de sănătatea lor trupească. Pe principiul mai bine dă-le afară decât să le ţii înăuntru. Să revenim însă la partea frumoasă.

Cel mai azuriu cer văzut vreodată, pudrat cu nori din vată de zahăr, o lumină limpede ce te lasă să desluşeşti cu claritate şi cel mai îndepărtat pisc. Nu-i de mirare, în trecătoarea Lalung La, borna arată 5.050m, iar în alta 5.420m. Din Lalung La poţi zări optmiarul Shisapangma (8.013m) şi încă vreo cinci şaptemiari înzăpeziţi. Aici, ochelarii de soare nu mai sunt doar accesoriu în fashion, ci o necesitate, mai ales dacă au un grad de protecţie UV cât mai ridicat.

Porţi împodobite cu sute de metri de steaguri de rugăciune te anunţă că te afli într-o trecătoare. Un accent de culoare în lipsa oricărei urme de frunziş. Fâşii dreptunghiulare de pânză albastră, albă, roşie, verde, galbenă, reprezentări ale celor cinci elemente – cerul, aerul, focul, apa şi pământul  –  înşirate pe sfori, flutură în vântul ce duce cu el în cele patru zări energia pozitivă generată de rugăciunile şi simbolurile scrise pe ele. Se spune că vibraţii spirituale protejează de rău şi aduc armonie tuturor celor atinşi de adierea purificată de mantre. Porţile sunt înconjurate de sute de mici stupe făcute de cei ajunşi pe aici. Câteva pietre aşezate unele peste altele, în chip de con, cu un mic obiect personal în mijloc, ţin loc de altar propriu. Ici-colo, câte o stupa e încununată de o pereche de coarne de iac ce dau un pic de dramatism atmosferei colorate de steaguri şi de micile bucăţi de hârtie tipărite cu mantre, purtate şi ele de vânt. Un fel de spiritual confetti, dacă mi-e permis.

Tărâmul ăsta are nevoie de toate steagurile de rugăciune din lume. Presărate în tot podişul, ruinele amintesc de revoluţia culturală a anilor ’60, când gărzile roşii au distrus mare parte din mănăstirile budiste, ucigând sau deportând aproape toţi călugării. În satele pe care le traversăm, casele albe din pământ şi piatră, cu gardurile de zid acoperite cu balegi de iac puse la uscat, arborează la poartă drapelul chinezesc. Cei care se opun primesc amenzi usturătoare şi în ultimă instanţă sunt demolaţi şi mutaţi în blocurile reci din oraşe, rupându-i astfel de locul în care s-au născut şi de tradiţii. Şi asta-i o mică parte din genocidul cultural şi religios care atinge astăzi cote devastatoare pentru paşnicul ţinut. Dar asta-i o discuţie mai lungă.

Ajungem în Tingri, o aşezare uşor de cuprins într-o privire, două şiruri de case scunde de-o parte şi de alta a drumului ce ne-a urcat la 4.350m. Localnici ce-şi vând mărfurile, copii plângând, câini şi vaci hrănindu-se din grămezi de gunoaie, cai liberi sau înhămaţi la căruţe, maşini şi tractoare animă strada. Prima oprire, la masă. În spatele unei pături murdare ce ţine loc de uşă, brodată cu srivatsa – sau nodul nesfârşitelor reîncarnări – am parte de cea mai autentică şi gustoasă mâncare tibetană: deja amintita supă picantă de ghimbir şi un yak chilli cu legume şi orez, stins cu aromatul ceai masala. Nu uit de pufoşenie, un fel de clatită mai buretoasă, cu mere sau banane, care va deveni unul din laitmotivele grupului nostru. Bucatele se pregătesc aici la foc de balegă uscată de iac, lemnul fiind o marfă rară. Căldura soarelui este folosită la încălzirea apei pentru ceai într-un mod foarte ingenios. Panouri din tablă de forma parasolarelor pentru parbrizul maşinii concentrează lumina pe fundul ceainicului aşezat la jumătate de metru deasupra acestora. Mai eco de atât nu se poate. Stâlpi, grinzi, mese din lemn, toate pictate în culori vii, cu motive florale, tablouri cu scene religioase, divane primitoare, o sobă în mijlocul încăperii, nelipsitele termosuri cu ceai fierbinte de iasomie te îmbie la o dulce leneveală. Dar nu avem timp pentru asta. Everestul ne cheamă, prezentându-se pe numele lui tibetan, Chomolungma, zeiţa mamă a lumii, cu zăpezile-i veşnic spulberate de vânt, ca un vulcan fumegând.

Cele câteva minute de urcuş domol în aerul cu doar 58% oxigen şi panorama celor mai înalţi munţi ai planetei ne taie respiraţia. Înşiraţi la orizont, optmiarii Everest (8.848m), Lhotse (8.516m), Makalu (8.481m) şi Cho Oyu (8.201m), adică patru din cei mai înalţi munţi ai planetei, alături de alţi doi şaptemiari şi doi şasemiari, ne impresionează profund retinele avide şi senzorii camerelor foto. Zăbovesc îndelung pe culmea asta, lasându-mi răgazul de a mă bucura pe deplin de climaxul drumeţiei, până ce vârfurile se aprind în lumina soarelui la apus. Aşezat pe o piatră, cu ochii ţintind cel mai de sus punct pe care îl poţi privi pe lumea asta, realizez din nou cât de importanţi ne credem. Spectacol greu de uitat, pecetluit cu un butter tea, un ceai sărat cu unt de nac – iaca, femela iacului nu se numeste iachiţă – cu gust de brânză brie ce ţine cu brio loc de cină. Un ceai pe care îl găseşti fie interesant, de băut de câteva ori, fie total dezgustător. Dar nu poţi spune că ai fost în Tibet dacă nu l-ai gustat.

În hotelul din Tingri înţeleg de ce o frontală este de mare folos. Curent electric este doar de la opt la miezul nopţii, chestie ce ne trezeşte amintiri din epoci apuse.  Drumurile nocturne la toaleta fără ferestre şi fără o lanternă ar fi fost o aventură.

Cum starea celor două colege de drum nu dă semne de ameliorare, ba dimpotrivă, se ia decizia dureroasă de a renunţa la noaptea din Everest Base Camp. Pentru mulţi, noaptea într-un cort tibetan la poalele Everestului era momentul de vârf al vacanţei, dar cu răul de altitudine nu se glumeşte. Se poate însă şi mai rău, întrucât ghidul ia în calcul întoarcerea noastră imediată în Nepal, după doar două zile de şedere în Tibet. Este speriat de o eventuală agravare spre edem cerebral a stării fetelor şi probabil urmează preţioasele indicaţii în chineză venite din partea celor cărora cu siguranţă le raportează fiecare dintre mişcările noastre. Nici nu le putem lăsa în urmă pentru o zi, din cauza vizei de grup şi a punctelor fixe de control de pe traseu care impun regula “toţi sau niciunul”.

Închid ochii, aştept. E-n regulă, pot să dorm liniştit, Everestul e la loc de cinste şi acolo va rămâne, chiar şi cu Base Camp-ul nebifat.

Suggested Posts

3 comments

  1. Incerc in imaginatie sa refac alaturi de voi traseul…o experienta pe care o faci o data in viata…imi amintesc zilele copilariei cand citeam aventura lui Edmund Hillary, visand sa ajung si eu pe aolo…dar n-a fost sa fie…macar asa, prin povestirile altora…nici nu stiti ce norocosi sunteti voi, cei ce sunteti azi tineri…

  2. Traveling Hawk – spiritul … spiritul contează. Nu știu ce vârstă ai, dar te admir cu adevărat.
    Claudia – serialul este un îndemn. Nu-mi pare rău că am ajuns în Qatar, doar îmi pare rău că nu am ales Tibetul lui Mihai. Însă toate la vremea lor …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *