În 1942 a acceptat să devină Subsecretar de Stat în guvernul Antonescu, un post cu caracter pur administrativ, ce ulterior i-a adus o condamnare la temniţă de 10 ani. Din lotul de acuzaţi, în 1946 a căpătat cea mai mică condamnare, efectuând pedeapsa aproape integral – 9 ani şi 9 luni (din care 6 luni în temuta Zarcă, izolat în întuneric total, fără să vorbească cu cineva), fiind singurul supravieţuitor al acelui grup de condamnaţi, datorită mai ales constituţiei fizice excelente şi inteligenţei sale. A supravieţuit închisorilor Gherla, Aiud şi Poarta Albă. În temniţă a stat uneori în aceeaşi celulă cu poetul Mircea Vulcănescu, Mircea Cancicov şi cu preotul Galeriu. După ieşirea din închisoare nu a mai fost primit în nici un serviciu timp de 2 ani, iar nici un titlu şi nici o diplomă nu i-au mai fost recunoscute. În 1958 reuşeşte să se angajeze la Grădina Zoologică, ca şi portar. După încă doi ani s-a transferat la Cooperativa de croitorie “Soarele” pe post de magazioner. Între timp, în Italia s-a tipărit o Istorie a literaturii române scrisă de un poet italian, vorbitor de limba română, lucrare în care este pomenit şi numele de Petre Strihan, printre poeţii importanţi din perioada interbelică. Acest autor, vizitând ulterior Romania, a întrebat dacă mai trăieşte vreunul din scriitorii şi poeţii enumeraţi, iar pe cei care mai trăiesc, doreşte să-i cunoască. Repede, activiştii de partid şi de stat l-au descoperit pe Petre Strihan la cooperativă şi au decis să-i ofere un post de cercetător la Institutul de Istorie al Academiei, să-i recunoască titlul de doctor în ştiinţe juridice şi să fie primit în Uniunea Scriitorilor. Aşa că poetul italian a primit un răspuns şi fără să ştie, i-a facut un bine bunicului.

Deşi drama sa nu s-a oprit aici, fiindu-i afectată şi persecutată toată familia, în cele din urmă a învăţat să se bucure de fiecare clipă şi a avut puterea să privească în viitor. Pentru noi a fost un exemplu de eleganţă, educaţie şi bun simţ. Îmi amintesc vizitele pe care i le făceam împreună cu surorile mele, incursiuni într-o lume aristocrată, unde în biroul său plin de cărţi ni se servea dulceaţă – jumătăţi de caise aurii, iar eu totdeauna mai vroiam în plus o jumătate.

În perioada interbelică, bunicul a publicat volumul “Penumbre”, în 1946 “Contractele administrative în dreptul românesc “ iar după ieşirea din închisoare a publicat, pe lângă poezie şi alte lucrări ştiinţifice în domeniul istoriei dreptului, dintre care cea mai importantă este colaborarea sa la “Judecata Domnească în Ţara Românească”, lucrare apărută în 1988 la Editura Academiei.

Poetul, scriitorul şi profesorul Petre Strihan s-a stins din viaţă la vârsta de 91 ani, la câteva luni după revoluţia din 1989, pe care aproape că nu mai spera să o apuce.

Zidul din curtea interioară este marcat cu numele celor care au trecut prin închisorile politice comuniste

Poezia în închisoare

Fotografii ale foştilor deţinuţi

Coridorul cu fotografii

Munumentul din curtea interioară

Cortegiul Sacrificaţilor

Acest articol este un omagiu adus bunicului meu şi tuturor celor care au suferit în temniţele comuniste şi a fost realizat cu ajutorul tatălui meu, arhitectul Horia Constantinescu-Strihan, fiul lui Petre Strihan.