Instant Search

Lumea … nu e îndeajuns!

 

Dragi prieteni, bun venit pe TravelBadgers, blogul Bursucilor Călători!

Ne bucurăm să vă avem alături în călătoriile noastre prin întreaga lume. O lume a cunoaşterii, a toleranţei, o lume a stării de bine şi a locurilor de poveste. Vom încerca să vă transmitem prin intermediul online impresiile trăite de noi pe diversele meridiane ale acestei lumi. În cei 15 ani de când străbatem pământul în lung şi în lat am adunat o zestre consistentă de locuri, tradiţii, obiceiuri, experienţe. Ne-am gândit că ar fi păcat ca aceste impresii, precum şi miile de fotografii din spatele lor să fie încuiate într-un banal album de familie. Ne-am inspirat de la alţii şi vom încerca la rândul nostru să inspirăm, să dăruim un crâmpei de vis celor care vor să viseze frumos. De aceea nu veţi găsi niciodată pe acest blog articole negative – pe TravelBadgers va domni întotdeauna buna dispoziţie.

În zilele noastre putem spune cu tărie că românul este un mare amator de plimbări aşa că ne alăturăm sutelor de bloggeri călători din România ce-şi împărtăşesc cu pasiune locurile prin care au ajuns. Poveştile noastre vin din cele patru zări, din peste 40 de ţări răsfirate pe 5 continente. Pentru unii e mult, pentru alţii e puţin. Pentru noi e un vis împlinit, acela de a fi liberi. Am strâns din locurile pe care le-am cutreierat poveşti pentru zece vieţi – unele sunt doar ale noastre, altele vi le împărtăşim cu bucurie. Viaţa însăşi e o călătorie şi modul cel mai frumos, cel mai bun de a o parcurge este cel al cunoaşterii. În acest fel ajungem să ne descoperim pe noi înşine, să fim mai buni, mai înţelegători. Prin intermediul blogului am cunoscut oameni deosebiţi, cu aceleaşi pasiuni ca ale noastre – oameni deschişi, întotdeauna pozitivi. Este cel mai mare câştig.

Nu ne-am propus să ajungem peste tot – ar fi aproape imposibil (parafrazând un vechi proverb chinezesc … ar merita totuşi să încercăm ;)), nici să contorizăm ţări şi oraşe – ce sens ar avea? Nu vom face niciodată bucket list, ne dorim doar sănătate, aer curat în plămâni şi drum deschis în faţa noastră. Nu vom scrie la foc continuu, vom încerca doar să descriem experienţele noastre în mod cât se poate de obiectiv. Dacă vom reuşi să vă inspirăm, cu atât mai bine.

 

Aşadar, vă invităm într-o lume de vis, în locuri îndepărtate sau apropiate, în lumea văzută de Bursucii Călători. Alături de noi veţi călări elefanţii prin jungla cea deasă, veţi goni ca vântul şi ca gândul peste mări şi ţări, veţi păşi pe dunele aurii din deşert. Împreună vom degusta din bucătăriile lumii, vom dansa alături de localnici, vom urca în cele mai înalte turnuri şi vom admira oraşele în miez de noapte. Vom vedea lumea din avion, de pe vârful muntelui, din balon şi nu numai, vom visa şi vom trăi din plin şi niciodată nu ne vom sătura pentru că …