Yerevan! Yerevan!

Supranumit “cea mai mare comunitate de armeni din lume”, Erevanul îşi duce necontenit existenţa de aproape 3 milenii la poalele impresionanţilor munţi Sis şi Masis, cunoscuţi drept Araratul Mic şi Araratul Mare. Este leagănul civilizaţiei creştine, un important centru al artelor, un loc în care am întâlnit oameni calzi, primitori, sociabili şi nu în ultimul rând mândri de oraşul lor.

 

Poate că majoritatea zâmbeşte uşor la auzului numelui Erevan, pe care instantaneu îl asociază cu celebrul radio pe seama căruia se spuneau bancuri încă din perioada comunistă. Adevărul este că Radio Erevan chiar există şi funcţionează în capitala Armeniei, dar acest amănunt nu prea a contat. Călătorul neavizat se aşteaptă să ajungă într-un oraş ponosit, într-o relicvă urbană postsovietică, rece, fără personalitate, fără identitate. Ajuns la faţa locului, constată că realitatea este cu totul alta.

De-a lungul râului Hrazdan se află una din cele mai vechi aşezări din istorie. Ruinele cetăţii Erebuni, fondată în secolul 8 î.Hr de către regele Argishti I, pot fi azi văzute pe un deal din sud-estul oraşului. Aflat la răscrucea drumurilor comerciale ce legau Orientul de Occident, Erevanul a fost o ţintă vie pentru toate imperiile ce s-au perindat prin acest ţinut. Arabii şi l-au dorit pentru controlul caravanelor, a trecut prin focul şi tăişul sabiei temutului Timur Lenk şi a fost aproape ras de pe faţa pământului în urma marelui cutremur din 1679. A trăit momente de groază, când locuitorii săi au fost decimaţi într-unul din cele mai negre momente ale istoriei (genocidul armean, săvârşit în două etape de către otomani). A cunoscut lipsurile din timpurile erei sovietice. Cu toate acestea, Erevanul a supravieţuit iar din 1991, de când a redevenit capitala Armeniei, a renăscut.

Nu putem spune despre Erevan că este un oraş european, deşi categoric nu l-am cataloga drept unul asiatic. Clădirile noi şi moderne răsărite în ultimii ani, alături de cele istorice sau de blocurile şi monumentele pur sovietice, crează un amalgam arhitectural specific zonei caucaziene. Frumuseţea parcurilor din zonele semicentrale contrastează cu betoanele lăsate în paragină, la doi paşi de Piaţa Republicii, care pare a fi inima oraşului. O piaţă largă, dominată de clădirea Muzeului Naţional de Istorie al Armeniei pe de o parte, de cele administrative în părţile laterale şi de fostul hotel Armenia (actualul Mariott) pe partea opusă. În mijloc tronează un ansamblu de fântâni arteziene care pe timpul serii devin vedetele oraşului şi punct de întâlnire pentru jumătate din populaţia Erevanului. Pentru că aici are loc, seară de seară în sezonul cald unul din cele mai spectaculoase show-uri de lumini şi muzică, de la cea clasică la cea modernă. Afecţiunea locuitorilor pentru oraşul în care trăiesc este transpusă în versuri, astfel că piaţa răsună de cântece în care “Yerevan! Yerevan!” este refrenul preferat.

Dacă Parisul se mândreşte cu Louvre, Florenţa cu Uffizi sau Washingtonul cu Smithsonian, armenii au şi ei ceva pe măsură: Matenadaran, iar o incursiune în capitala Erevan nu poate fi completă fără o vizită la muzeul cărţilor vechi. Este de fapt una din cele mai mari colecţii de manuscrise şi documente, de o valoare inestimabilă, ce acoperă aproape toate domeniile: istorie, geografie, artă, arhitectură, filosofie, ştiinţă, medicină, chiar şi cărţi vechi de călătorie, scrise atât în armeană cât şi în multe din limbile popoarelor care şi-au lăsat amprenta asupra acestui loc. Matenadaran a fost înfiinţat în anul 405 d.Hr. În secolele 11-12 d.Hr, în urma invaziei hoardelor mongole şi a trupelor selgiucide, mai mult de 10.000 de manuscrise au fost distruse. Colecţiile rămase au fost salvate, fiind mutate în Ecimiadzin şi în mănăstirile din apropiere. În ultimele două secole au fost recuperate şi adunate în secret de către Biserica Apostolică Armeană. Confiscate în anii ’20 de către bolşevici, colecţiile aveau să ia drumul Moscovei până după război, când au fost redate Erevanului şi adăpostite în actuala clădire, ce datează din 1957. Muzeul este închis duminica şi lunea. E bine să vă rezervaţi cel puţin 2-3 ore pentru vizită, colecţiile sunt incredibile.

Am fi dorit să vizităm Tsitsernakaberd, un monument dedicat victimelor genocidului armean pomenit mai sus, dar construcţia era în curs de restaurare. În fiecare an, la 24 aprilie, locuitorii Erevanului comemorează tristele evenimente care au avut loc în 1915.

La aniversarea a 1.700 de ani de la întemeierea creştinismului în Armenia, în 2001 a fost inaugurată noua Catedrală a Sf.Grigore Luminătorul. Este cea mai mare biserică armenească din lume şi adăposteşte moaştele sfântului care i-a dat numele. Dealtfel, cele mai importante biserici nu le vom întâlni în Erevan – teritoriul Armeniei este plin de lăcaşe de cult vechi. Agenţiile de turism (noi am mers cu Hyur) oferă turiştilor pachete accesibile, de una sau mai multe zile către cele mai importante dintre ele, astfel că nu va trebui să vă rezumaţi la o simplă vizită în capitală – exploraţi în lung şi în lat.

Erevan este un oraş plin de viaţă. Armenii adoră să socializeze astfel că seara pe străzi este un adevărat furnicar. Zona centrală este mai mereu aglomerată, restaurantele, barurile şi discotecile, cluburile de jazz, cofetăriile şi terasele fiind pline până târziu în noapte. Tinerii îşi dau întâlnire fie în Piaţa Libertăţii, unde se află impozanta clădire a Operei (ce găzduieşte Teatrul de Balet), fie la Cascade, scările din vârful cărora poate fi admirat Araratul, muntele sfânt al armenilor, care azi aparţine Turciei. Un alt punct de interes este celebra stradă comercială Abovyan, cu un popas la Piaţa Aznavour (botezată în onoarea celui mai cunoscut francez de origine armeană, Charles Aznavour), unde ne-am tras sufletul privind ciudatele sculpturi metalice din faţa cinematografului Moscova.

Şi pentru că am pomenit de muntele sfânt, trebuie spus că Ararat este marcă înregistrată pentru berea locală şi pentru cel mai bun coniac armean. Aşa cum în Nepal totul este etichetat cu Everest, ei bine, în Erevan aproape tot ce mişcă poartă numele Ararat. Bună-i berea şi coniacul, dar când e cald îţi astâmperi setea cu apă. Erevanul este împânzit de cişmele iar apa este rece şi nemaipomenit de bună, datorită izvoarelor sale de mare adâncime. Un plus pentru oraş îl reprezintă multitudinea de patiserii, cu inegalabilele hachapuri – iefine şi întotdeauna proaspete. Aşadar, în capitala armeană te scoţi cel mai ieftin cu un hachapuri de 100 dram (aprox.20 eurocenţi) şi apă proaspătă de la cişmea.

Am detaliat într-un articol anterior variantele de a ajunge aici. Odată sosiţi, nu pierdeţi vremea. Centrul este mic, poate fi străbătut la pas. Pentru noi, Erevan a fost o surpriză neaşteptată, un loc despre care mărturisim că nu ştiam aproape nimic deşi, din punct de vedere al distanţei, se află mai aproape de noi decât Paris, Londra sau Madrid. Rămâne să auzim şi părerile voastre. Iar dacă veţi fi plăcut impresionaţi, cântaţi alături de armeni, seara în Piaţa Republicii, în acordul muzicii şi al fântânilor dansatoare: Yerevan! Yerevan!

Related posts

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.