Nu vă întoarceţi în sat pe acelaşi drum. Treceţi pe lângă finca şi o luaţi devale, apucând una dintre poteci. Nu e nicio problemă să intraţi pe proprietăţile oamenilor, atât timp cât urmaţi cărarea şi nu le tăvăliţi fâneaţa. Dacă aveţi noroc, vă puteţi ospăta pe drum cu alune şi fragi. La fiecare pas vi se deschid alte privelişti, alte panorame. Poteca se termină la drumul mare, în dreptul unui mic cimitir. Biserica se pare că este una din cele mai vechi din zonă, fiind ctitorită de preotul Ioan Bartolomei şi sfinţită cu hramul Sfintei Parascheva (care dă şi numele său) la 13 septembrie 1793. Printre crucile vechi se spune că s-ar fi găsit urmele unei biserici datând din 1525. Dacă vă nimeriţi în timpul unei slujbe, intraţi. Biserica este mică şi enoriaşii mulţi, dar se găseşte întotdeauna un loc în plus. Aici încă se respectă tradiţiile : femeile stau în spate, în timp ce bărbaţii sunt mereu în partea din faţă. Pomenile presupun un efort considerabil – nimeni nu este trecut cu vederea … iar câteodată sunt mai mult de 100 de oameni. Dacă vă nimeriţi la momentul potrivit, mai ales în timpul verii puteţi prinde unul din târgurile de vară sau una din numeroasele petreceri câmpeneşti ce se desfăşoară an de an în zona Branului. Lăsăm deoparte cel mai important eveniment numit Răvăşitul Oilor, ţinut la sfârşit de septembrie la poalele castelului, pentru că este foarte aglomerat. Sunt însă mici petreceri care se organizează în apropiere, uneori chiar pe Valea Şimonului. Micii sfârâie pe grătare, copiii se bucură ca pe vremuri de vata de zahăr şi turta dulce, berea curge în valuri în acordurile ritmate ale muzicii populare. La loc de cinste tronează scena unde îşi rup pingelele dansatorii ansamblului folcloric Poarta Dorului, un grup local de tineri ambiţioşi a cărui faimă a depăşit deja graniţele ţării. Veselia şi voia bună sunt la ele acasă.