Rīgas Centrāltirgus
Este cea mai mare piață din Europa și a fost inclusă în 1998 în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, alături de Orașul Vechi. Relocată pe o structură formată din 5 hangare folosite în trecut de Zeppelinele germane, cu influențe în stil neoclasic și Art Deco, piața a reprezentat cel mai mare proiect din Europa la acea vreme.
Necesitatea unei piețe centrale a fost dezbătută în consiliul municipal al orașului Riga pentru prima dată în perioada 1909 – 1910, dar planurile au fost amânate din cauza primului război mondial, până la data de 18 decembrie 1922, când același consiliu decide ridicarea unei piețe alimentare în centrul orașului. Construcția a pornit în iunie 1924 dar a fost inaugurată abia șase ani mai târziu, datorită unor probleme organizatorice și mai ales financiare. Din acest motiv, lucrările au fost oprite în 1926 și terminate după câțiva ani de la inaugurare.
Vechea piață a orașului era localizată în apropiere, pe malul râului Daugava dar a fost considerată la un moment dat prea mică și, nu în ultimul rând, neigienică pentru pretențiile unui oraș aflat în plină dezvoltare. Cel care avea să fie artizanul noii piețe a fost Klāvs Lorencs, directorul departamentului de Comerț din cadrul Primăriei Riga, prin decizia sa de a construi pe un teren ferit de inundații.
Discuțiile despre viitoarea “Riga Central Market” au fost aprinse și interminabile, în special legate de sistemul de ventilație, cel de încălzire și de iluminare, ținând cont de dimensiunile considerabile ale hangarelor – 240m în lungime, 47,2m lățime și 37,4m înălțime. Cum la acea vreme era destul de dificilă construirea acestor sisteme, s-a decis folosirea părții superioare a hangarelor, cea inferioară fiind separată cu cărămizi și plăci din beton armat. Totodată, pentru o mai bună aprovizionare, s-a construit un canal comunicant cu Daugava iar partea inferioară a fost folosită pe post de depozit. Cele trei porți de acces subteran pot fi văzute din autogara de vis-à-vis, fiind folosite și în ziua de azi, chiar dacă sunt într-o stare de degradare accentuată. Venind din Vilnius cu Lux Bus, a fost primul obiectiv pe care l-am remarcat la coborârea din autocar.
Cu toate că noua construcție era de trei ori mai mare decât Daugavmala Market (vechea piață), prețurile pentru negustori erau atât de piperate încât închirierea spațiilor a devenit o problemă încă din primul an, oficialitățile fiind nevoite să le umple cu birouri și antrepozite. O nouă anexă a fost ulterior deschisă, în aer liber, unde azi găsim tarabele de legume – fructe.
Piața a rezistat în timp, atât ocupației germane din timpul celui de-al doilea război Mondial cât și ulterior ocupației sovietice. Pe timpul războiului, oamenii au fost nevoiți să aprovizioneze armata nazistă cu produse iar primele două hangare dinspre Daugava au fost transformate în unități de reparație a motoarelor auto folosite pe front. Mai târziu, pe vremea rușilor, piața a fost redenumită “Central Kolkhoz Market”, devenind cea mai faimoasă piață din întreaga Uniune Sovietică. Colectivizarea și-a pus din plin amprenta – majoritatea produselor erau furnizate de cele 60 de colhozuri (CAP-urile sovietice) din împrejurimi … un volum de marfă imens pentru acea vreme. În anii ’80 a trecut cu succes peste un incendiu și o epidemie de rozătoare.
Azi, întregul complex este format din pavilioane și o zonă exterioară. Fiecare pavilion are specificul său – de la pescărie treci la legume proaspete, murături diverse și verdețuri, apoi la cărnuri și la produse de brutărie tradițională (o multitudine de tipuri de pâine care nu te lasă să pleci fără degustare).
Totul este un spectacol, întregit de cafenele și micile locații unde poți servi patiserie de foarte bună calitate, aperitive sau mâncare. Acestea sunt așezate pe laturile interiore ale pavilioanelor. Am servit cafea și prăjituri homemade alături de localnicii veniți la cumpărături și socializare.
La capitolele pescărie și murături e foarte greu să reziști. Cu o varietate foarte mare de produse, toate sunt aranjate ca în reviste iar vânzătorii amabili și obișnuiți cu turiștii. Apreciem această piață ca fiind o experiență în sine.
La mare căutare (chiar și acum) este samagonul rusesc, băutura folosită de Stalin în vreme de război pentru a-și motiva soldații în luptă. De obicei se produce și comercializează ilicit, fiind nevoie de aprobare guvernamentală. Se spune că a fost inventat de țăranii săraci de pe vremea lui Ivan cel Groaznic, care deținea monopol pe toată producția de băuturi, deseori un lux pentru pătura de jos. Ieftin, tare și popular. Se crede că stă la originea tuturor atrocităților făcute de soldații Armatei Roșii, pentru că dacă vrei să te faci zdrențe nu bei vodcă, o dai pe samagon. Cel din Riga Central Market este însă o interpretare a poșircii din timpul războiului. O băutură fină la 43°, dublu distilată, produsă din miere letonă de pe dealurile înverzite din Riga – Mezaparks. Am degustat – tare … nu vrem să ne imaginăm cum e cea utilizată de rușii din Siberia, unde ajunge și la 90° și i se spune băutura fără țigară, pentru că dacă o bei cu țigara aprinsă, riști să iei foc.
Cu toate că ar putea fi considerată o piață obișnuită dintr-un oraș european obișnuit, Rīgas Centrāltirgus este un obiectiv numai bun de pus pe lista oricărui călător. Descoperi astfel viața de zi cu zi a locuitorilor, obiceiurile lor, modul de comercializare al mărfurilor (făcând astfel o comparație cu cele de acasă) și nu în ultimul rând te aprovizionezi cu produse proaspete. Dincolo de toate aceste lucruri mai este un amănunt deloc de neglijat … cele 5 pavilioane sunt ultimele din cele 9 hangare de Zeppelin rămase în picioare în întreaga lume.
