Declanșăm Povești ... în Mărginimea Sibiului

TravelBadgers June 24, 2015

Declanșăm Povești … în Mărginimea Sibiului

România, Sibiu, Transilvania No Reply

count 1

count 2

count 3

count 4

count 5

count 6

O fotografie face cât o mie de cuvinte, spune zicala. O experiență face cât o mie de trăiri, am completa noi. O poveste ne trimite în trecut iar o destinație care să le cuprindă pe toate laolaltă ne deschide mii de vise.

După ce am declanșat povești în Țara Bârsei a venit rândul Mărginimii să-și dezvăluie secretele. Am descoperit și redescoperit locuri minunate, le-am aflat istoria, am cunoscut oameni iar aparatul foto ne-a fost accesoriul cel mai de preț. Prin intermediul lentilei am creat propriile povești. Mărginimea este o zonă unică, plină de tradiții și obiceiuri străvechi. Cuprinde 18 localități aflate în vecinătatea Sibiului, fiecare cu specificul ei. Meșteșuguri, port popular, gastronomie și credință, toate coexistă aici într-o deplină armonie. Pornim așadar prin Mărginime, în căutarea poveștilor spuse chiar de oamenii locului.

Cisnădioara – satul de poveste din inima Transilvaniei

Ori de câte ori revenim în Cisnădioara ni se pare că timpul s-a oprit în loc iar noi suntem personaje evadate din viitor ce se plimbă pe străduțele unui sat de poveste. Recunoaștem că ne place aici, pentru că totul se armonizează așa cum rar am întâlnit în vreun sat din România și da, este un sentiment de vacanță totală când ne pierdem printre străduțe, admirând casele vechi. Din când în când în acest tablou boem mai vezi vreun localnic agale pe străzi, tentat fiind să-i zici bună ziua, deși mai potrivit ar fi un Guten Tag.

Întemeiat de coloniști acum 850 ani, Cisnădioara a avut o populație aproape în totalitate de origine germană, inclusiv în perioada comunistă. După 1989 mulți dintre locuitori s-au mutat în Germania, dar și acum mixul populației este preponderent străin. Aflăm de la localnici că aproximativ 60% dintre case sunt deținute de străinii care s-au relocat aici. Oameni de business elvețieni, olandezi, germani, belgieni, englezi au venit si au ridicat case în care locuiesc mare parte din an, simțindu-se ca acasă. Ce i-a atras aici sunt locul în sine și natura care se îmbină ca într-o poveste frumoasă.

O să zâmbiți când veți afla că am început incursiunea noastră prin Cisnădiaoara … vizitând cimitirul. Nu ar fi corect să dăm vina doar pe ghidul nostru pentru că și noi am vrut ceva inedit, mai ales că se lăsa seara iar luna plină începea deja să se înalțe pe cer. Atmosferă horror în inima Transilvaniei? De fapt toți vroiam să îndreptăm obiectivele camerelor foto către panorama splendidă care se profila de aici. În lumina caldă a apusului de primăvară, biserica fortificată a Sfântului Mihail, situată pe un deal (de unde și denumirea în germană a satului Michelsberg) stă de pază în amintirea timpurilor trecute, iar munții Cibinului și Făgărașului, aflați în depărtare completează peisajul de vis.

: Motive populare prezente în ceramica de cahle

: Soare vesel la Cisnădioara

: Sculăria

: Blazonul Cisnădioarei

: Mihai Henning, meșterul de cahle

: Cahle

Pornim către casa artizanului sas Mihai Henning unde ne delectăm cu istoria cahlelor. În mâinile sale, lutul prinde viață și se transformă în opere de artă – plăci de sobă, pictate manual după vechi modele săsești ce înglobează toată spiritualitatea și credințele străbunilor. Atmosfera este completată de o grădină superbă plină de lalele. Cred că cel mai mult ne-a plăcut faptul că aici nu am întâlnit genul acela de oameni, artizani care se plâng tot timpul de câte ceva. Mihai Henning este foarte fericit cu ceea ce face, are clienți din lumea largă, nu doar din România, muncește de dimineață până seara și nu face rabat la calitate, este mândru de tot ceea ce înseamnă viața lui iar asta se vede de cum treci pragul atelierului său. O cahlă durează 6 săptămăni până prinde viață, ajungând un adevărat simbol, de la un simplu pumn de lut. Sobele construite cu cahlele artistului încălzesc casele dar și inimile celor ce le privesc, transformând soba într-un mobilier de artă.

Ne continuăm plimbarea pe străduțe și ajungem la Pensiunea Apfelhaus unde ne așteaptă un ospăț pe cinste. Dincolo de bucatele tradiționale excelent preparate și prezentate, cel mai mult ne-au impresionat atmosfera și amenajarea complexului, demne de toată lauda: stilul este bineînțeles tot germanic, deși patronul localului este român, dar aici se simte elegența rustică bine studiată de către designeri talentați. Se pare că în Cisnădioara bunul gust și simțul estetic sunt la ele acasă!

Încheiem o seară minunată cu un altelier de pictură în cadrul căruia învățăm să pictăm icoane pe sticlă. Având în vedere că Mirela Moldor, profesoara noastră este ea însăși o apariție angelică, deși nu ne-am fi crezut în stare de așa ceva, ne-am depășit limitele și iată cum am pictat doi îngeri Mihail pe care îi vom înrăma cât de curând. Nu ne gândeam că vom avea parte de un workshop de dezvoltare personală la Cisnădioara …

Putem spune că am petrecut o seară perfectă, iar alte zile de vacanță în acest sătuc liniștit vor urma cu siguranță. Aici mai avem de revăzut cetatea, cu arcadele sale minunate, biserica cu cea mai veche orgă funcțională din Transilvania, expoziția muzeală de etnografie dar mai avem de făcut și multe alte tururi în natură cu bicicletele, zona fiind ideală pentru așa ceva. Cisnădioara, abia așteptăm să te revedem!

: Apfelhaus

: Apfelhaus

: Mobilier vechi în stil germanic

: Turn în Cisnădioara

: Apfelhaus

: Pictorițele de icoane pe sticlă

Sibiul văzut de sus

Pornim dis de dimineață către Sibiu. Astăzi se sărbătorește Vinerea Verde, vrem să ne integrăm în peisajul citadin și de ce nu, să gustăm din bunătățile aduse de localnici în curtea bisericii evanghelice din Piața Huet, la târgul de produse ecologice. Ne interesează în special brânzeturile din zonă, tocmai ce am văzut șirul stânelor de pe Valea Hârtibaciului iar acum privim cu alți ochi tot ce ține de brânza de Sibiu! Dar nu vrem să ratăm nici mierea, brutăria sau patiseria locală.

Suntem atrași de o tarabă rustică ce tocmai este aprovizionată cu pâine, unde s-a format o coadă – semn că aici sunt lucruri de calitate. Este vorba de o brutărie din satul Hosman ce coace pâinea în cuptor cu lemne și o aduce la Sibiu unde deja este așteptată de către clienții ce preferă tradiționalul și bunul gust. Noi alegem să încercăm un hencleș și ceva prăjiturele în stil local, gen melci cu scorțisoară și miere, foarte potriviți pentru micul dejun. Apoi intrăm în vorbă cu producători locali de legume ce își aranjează marfa cu simțul estetic al unor reviste de design. Salvia, salata, ceapa verde, coriandrul, ridichiile, usturoiul, rubarbărul sunt așezate în coșuri de răchită alături de mesajul de mulțumire pentru sprijinirea producătorilor locali. Le urăm vânzare bună și trecem pe la taraba de miere, unde din păcate nu suntem atât de bine primiți, ni se interzice să facem fotografii. Ne conformăm și plecăm repede, fără să cumpărăm vreun borcan cu licoarea zeilor. În schimb la vitrinele cu brânzeturi te poți conversa cât vrei și chiar sătura cu tot ce ți se dă spre degustare: caș, telemea, urdă, burduf …

Atmosfera este atât de liniștitoare încât am sta și doar am privi cum se perindă cumpărătorii prin târg. Dar avem de urcat în turn, în clopotnița bisericii evanghelice și timpul trece, așa că înarmați cu aparatele foto, cu apă, cu melcișori cu scorțișoară și miere începem să urcăm scările turnului. Astăzi vrem să vedem Sibiul de sus, de la 74 m, cât este înățimea bisericii. Construită pe structura unei bazilici romane din secolul al XII-lea, clădirea a fost renovată și reconstruită de-a lungul timpului în stilul gotic.

Acoperișurile orașului sunt poleite de soarele de mai iar priveliștea este superbă. Merită efortul scărilor urcate în dangănul prelungit al unui clopot.

: Sibiu

: În turn în Sibiu

: Capace de canal cu blazonul orașului

: Sibiul văzut de sus

: În turnul bisericii evanghelice din Sibiu

: Turnul Gros, Sibiu

: Sibiu, Biserica Evanghelică

: Piața Mare, Sibiu

Sibiel și bunica Eugenia

Cutreierând împrejurimile ajungem după amiază în satul Sibiel și ne minunăm de anii în care au fost construite aici casele, ani ce sunt menționați pe fațade … citim numai numere ce încep cu 18.., în timp ce casele sunt locuite și arată chiar bine întreținute. Nu prea înțelegem cum ar fi ca 5 generații ale aceleiași familii să locuiască sub același acoperiș, de accea începem repede între noi speculații pe această temă …

Și uite cum ajungem rapid să vedem pe strada principală, lângă râul ce dă numele satului, un mic magazin de suveniruri, dovadă a talentului meșteșugarilor și artizanilor din zonă. Tot aici aflăm că în Sibiel există cea mai renumită expoziție de icoane de sticlă din tot Ardealul, înființată de preotul Zosim Oancea.

Din vorbă în vorbă poposim la Pensiunea Bunica Eugenia care are un mic muzeu cu produse tradiționale ce reprezintă zona, dovadă a pasiunii pentru istorie și restaurări a obiectelor vechi. Într-adevăr, vedem câteva piese de mobilier absolut superbe care ar face invidioși mulți designeri de top. Produsele tradiționale gen țuica aprigă și lichiorul de nuci verzi, preparate după rețetele bunicii, le-am testat alături de sarmale cu mămăligă și cârnați de casă, ca să meargă ca unse … adevărul e că la bunica Eugenia am mâncat cea mai bună mămăligă din cariera noastră de bursuci călători.

Preocupați de greutate, ajungem să vizităm ceva inedit: un cântar de mare capacitate construit în secolul al XIX-lea. Dacă nu te atenționează vreun localnic sau dacă nu ai un ghid local, treci pe lângă această mică construcție de lemn aflată la marginea străzii principale, decorată cu desene tradiționale săsești și nici nu îți dai seama ce este. În fapt căsuța s-a deschis pentru noi, dezvăluindu-ne un cântar folosit pentru căruțe, animale mari și alte materiale de mare capacitate, adică până pe la 50 tone. Tot sistemul gândit inițial este funcțional și astăzi. Ne-am suit repede pe cântar, dar ce să vezi … nu avem probleme cu greutatea!

: Casă în Sibiel din 1886

: Mobilier în Sibiel

: Hambarul cu cântar în Sibiel

: Casă în Sibiel

: Țuica aprigă din pivnița bunicului Aurel

: Poartă veche în Sibiel

Tradiții săsești la Cristian

Se spune că berzele din Cristian sunt cele mai fericite înaripate, oficial fiind localitatea cu cel mai mare număr din țară. Dacă îți ridici privirea către cer este aproape imposibil să nu dai de ele – fiecare stâlp este deja ocupat, fiecare acoperiș este populat de câte un țanțoș bărzoi. Locuitorii sunt atât de obișnuiți cu ele încât lipsa lor ar pune urbea pe jar.

Dacă zidurile cetății ar vorbi, ar avea de spus numai povești triste, pline de orori. Incendii, asedii, ciumă sau holeră, toate acestea au dus la fortificarea vechii bazilici romanice în secolul al XV-lea. În turnul slăninilor suntem întâmpinați de o doamnă simpatică, cu un aer săsesc autentic. Vă întrebați oare de ce-i spune turnul slăninilor? Ei bine, în trecut locuitorii își depozitau merindele în interiorul cetății, pentru a fi mereu în gardă, de teama năvălitorilor. Turnurile deveneau astfel deopotrivă depozite și puncte de apărare. Slana, cârnații și restul bucatelor au fost în vremuri mai bune coborâte la parter, spre bucuria noastră – am fost omeniți cu un platouaș, stropit din abundență cu pălincă.

: Tania

: O barză pe acoperiș

: Catedrala din Cristian

: Cristian

: Trandafirul de Jericho

: Orga din Cristian

Suntem în zi de sărbătoare pentru că sașii își măresc familia spirituală cu încă un tânăr enoriaș. Un eveniment tot mai rar întâlnit în comunitățile de sași din Transilvania are loc azi în biserica fortificată din comuna Cristian: confirmarea. Pentru tinerii care ating vârsta de 13-15 ani, confirmarea reprezintă un al doilea botez, practic o inițiere în tainele Bisericii Evanghelice. Este momentul în care copilul intră oficial în rândul comunității, primind binecuvântarea acesteia. Confirmarea este pregătită de elev alături de preotul bisericii, chiar și cu un an înainte. În tot acest timp tânărul se pregătește temeinic, acumulând cât mai multe informații. “Examenul” este dat în biserică, în fața preotului, al părinților și a întregii comunități de sași. Elevul răspunde întrebărilor preotului și vai de cel care nu reușește să răspundă, deoarece atrage rușinea întregii familii. Odată cu plecarea sașilor în Germania după 1990, obiceiul confirmării a fost din ce în ce mai rar și mai puțin procedural, mai ales în satele în care comunitatea s-a restrâns la doar câțiva enoriași. De aceea, evenimentul surprins de noi azi la Cristian a fost unul cu noroc: Tania, în vârstă de 14 ani și-a susținut confirmarea. Pentru acest moment important din viață (echivalent cu împărtășania la ortodocși) ea a ales un costum tradițional de pe vremea bunicii sale, mai exact din 1946.

Nu este singura poveste pe care am aflat-o. Doamna epitrop al bisericii – cea care ne-a omenit în turnul slăninii – ne pune în palmă un ghemotoc aparent uscat. Trandafirul de Jericho nu pare la prima vedere o floare în adevăratul sens. Provine din zonele de deșert ale Israelului și Iordanlui și poate trăi fără apă timp de 50 de ani. Mai este denumit Trandafirul Sfintei Maria – o legendă spune că, înaintea călătoriei dinspre Nazareth către Egipt, fecioara a binecuvântat ghemul, dăruindu-i viață veșnică. Desigur, există multe legende iar sașii o au și ei pe a lor. Trandafirul de Jericho este asociat iubirii veșnice, a casei trainice, armoniei în familie. Încărcat de simboluri, se pare că are chiar proprietăți miraculoase. Astfel, în Cristian, el înflorește în câteva ore doar la întâlnirile sașilor la biserică. În casă este ținut în apă iar longevitatea sa îl face să fie atât de important, încât este lăsat moștenire peste generații.