Vizita durează de regulă câteva ore, în funcţie de timpul avut la dispoziţie. Parcul din jurul castelului este la fel de interesant – prinţul Fernando a ţinut ca grădinile din jurul noii sale achiziţii să fie la înălţime, atât la propriu cât şi la figurat. Păstrând nota de romantism a acelor vremuri, au fost aduse şi plantate aici specii de copaci din diverse colţuri ale lumii – sequoia nord american, gingko biloba chinezesc, magnolii, cedru canadian sau conifere japoneze, precum şi ferigi din Australia şi noua Zeelandă. Drumul către castel nu este lung, se urcă pe o pantă bătută de alei înguste. Pentru 2 euro poţi închiria un microbuz cumpăra un bilet dus-întors de microbuz care să te ducă la baza clădirii, dar e păcat, grădina este superbă. Un coridor înalt din piatră marchează intrarea în castel. Din start trebuie ştiut faptul că în interiorul clădirii este interzisă fotografierea iar gardienii au grijă ca acest lucru să fie respectat cu sfinţenie. Astfel, pentru a vedea cum trăiau alteţele regale acum mai bine de un secol va trebui să ajungi acolo. Ce pot spune este că, în ciuda confortului şi a luxului de care beneficiau, spaţiile erau totuşi strâmte. Interesante sunt camerele de baie, cu dotări prezente în orice baie modernă de azi, precum şi bucătăria (era singura încăpere de dimensiuni generoase, semn că acordau o importanţă primordială mâncării – la fel ca în zilele noastre). Atât de autentică încât putea fi turnat un film fără prea multe pregătiri, cu toată vesela şi accesoriile întâlnite acolo.