Jurnal de Nepal (episodul 4)
Răsărit peste Himalaya. Cum se văd munţii de la Nagarkot. Drumul spre Chitwan. Rafting pe Trisuli şi un prânz la cotineaţa din drum.
Suntem cantonaţi la Niva Niwa, o cabană aflată la altitudinea de aproximativ 2.195m într-un sat numit Nagarkot. Aşezarea s-a dezvoltat în ultimii ani şi primeşte tot mai mulţi turişti, deşi infrastructura e la pământ. Condiţiile de cazare sunt însă foarte bune. Dar motivul pentru care merită să baţi atâta drum până aici este unul singur: de la Nagarkot se desfăşoară în faţa ochilor o panoramă incredibilă. Am rămas fără cuvinte cu o seară în urmă când, tolăniţi pe scaune şi cu un ceai în faţă, admiram în tăcere mulţimea de vârfuri înzăpezite. Aveam să aflăm a doua zi că nu erau chiar optmiarii, cel mai înalt fiind vf.Langtang Lirung 7.226m dar oricum, nu vezi astfel de munţi în fiecare zi.
Ora 5 dimineaţa. Toată lumea este trează, adunată pe terasă, pentru a prinde răsăritul. Deşi se putea vedea chiar din pat, nimeni nu vrea să rateze acest eveniment unic, pentru că terasa oferă cele mai bune panorame. Aparatele foto sunt armate, stau cuminţi pe trepied. Un majordom îmi spune că soarele va apărea din partea dreaptă, unde se află şi Everestul, din păcate nu se vede din Nagarkot, stă ascuns după alte piscuri mai apropiate. Drept mulţumire îmi cere adresa de facebook. I-o dau, probabil e un colecţionar, dar se pare că a pierdut-o. Îmi găsesc un loc strategic şi mă pun pe aşteptat. Curând, globul roşiatic îşi face apariţia, inundând crestele Himalayei. Ce spectacol! Câţiva şoimi se zbenguie fericiţi în dreptul muntelui, completând tabloul montan. Aparatele trag la foc continuu, în rafale, pe timer, din mână, de pe trepied, din orice poziţie. Câţiva au ajuns pe acoperişul hotelului, pentru o panoramă perfectă. Mă uit în jur. Toate clădirile din vecinătate sunt pline ochi, la balcoane, pe terase sau pe acoperişuri. Nimeni nu doarme, e o dimineaţă memorabilă.
Am plecat din Nagarkot cu lanţul himalayan întipărit în memorie şi pe cardul foto. Suntem din nou pe drum, vom traversa o parte rurală a Nepalului, îndreptându-ne spre sud, către graniţa cu India. Ne aşteaptă un drum greu, deşi până la destinaţie nu sunt mai mult de 200km. Şoseaua prăfuită e plină de denivelări şi multe gropi, iar pericolele pândesc la tot pasul, pentru că şoferii sunt cât se poate de inconştienţi. Am realizat rolul băieţandrului care până atunci a stat în cabina şoferului – în porţiunile înguste verifica partea opusă pentru a se asigura că autocarul va trece în siguranţă, fără să alunece în prăpastie. Mergem pe Valea râului Trisuli. Şoseaua îngustă nu are parapeţi, aşa că suntem la mila şi îndemânarea conducătorului. Depăşirile se fac la limita imposibilului, iar şoferii îşi fac simţită prezenţa claxonând permanent.
Autobuzele locale sunt o apariţie pestriţă. Colorate şi suprapopulate, oferă loc de transport la etaj. Dacă interiorul se umple, călătorii au posibilitatea să circule pe plafon, alături de bagaje, capre sau cocoşi. Nu există reglementări de siguranţă, totul se face pe proprie răspundere. Se circulă şi pe scări. Dacă nu te ţii bine, problema ta. Am aflat la ştiri de un accident pe aceeaşi rută în care un autobuz a căzut în prăpastie. Condusul pe noapte e şi mai periculos, pentru că maşinile de mare tonaj creează o perdea de praf. Din acest motiv nu ne permitem întârzieri în program. La un moment dat ne oprim la marginea drumului, unde suntem aşteptaţi cu o masă pusă la nici doi metri de şosea.
-
- Dome Blanc 6830m, Dorje Lakpa 6988m
-
- Păi la o margine de drum …
-
- Am ajuns în paradisul din Chitwan
-
- Rafting pe Trisuli. Canotorii erau, chipurile, paznici și salvatori. Credit foto: Roxana
-
- Transportul public în Nepal
-
- Rafting pe Trisuli
Popasul este o adunătură de cotineţe încropite din te miri ce. Suntem invitaţi la masă. De unde ştiau ăştia că venim …? Ne-am lămurit – lângă masă este depozitat echipamentul de rafting. Avem în program aşa ceva iar ghizii s-au gândit că nu e bine să urcăm în barcă nemâncaţi, ne trebuie forţă să dăm la vâsle. Perfect. Mâncarea a fost bunicică, mai mult hrană rece. La ce ne-am fi aşteptat în mijlocul pustietăţii? Hai la rafting. Ne echipăm. Fiecare primeşte câte o cască, o vestă de salvare şi o vâslă. Coborâm poteca ce duce la râu, cu grijă să nu ne împiedicăm de pietre şi de acareturile ce atârnau pe noi. Treabă serioasă, dom’le …
Raftingul este considerat de mulţi un sport extrem iar majoritatea dintre noi erau la prima experienţă. Ca idee, trebuie să parcurgi o porţiune de râu cu pasaje învolburate, cascade sau vârtejuri. Scopul principal este acela de a te ţine bine şi de a rămâne în barcă, alături de echipă. Pentru asta trebuie să munceşti ceva, vâslind din răsputeri pentru a ţine barca pe linia de plutire. De asemenea, este un sport de echipă, ce are de obicei un conducător experimentat. Gradele de dificultate sunt de la 1 la 5. Traseul nostru era mediu, cu porţiuni (rapids) între 2 şi 3. După un instructaj în care nu-ţi mai venea să intri în barcă, am pornit. Liderul nostru, un nepalez mărunţel şi îndesat comanda viguros: forwaaaard!!! Apoi: faster, faster!!! Şi dă-i şi luptă cu valurile. Am ţinut-o aşa mai bine de două ore, timp în care am parcurs vreo 22km pe Trisuli, reuşind performanţa de a nu cădea din barcă. Singurul din grup care a intrat la apă a fost … Raj, ghidul nepalez. Am tras bărcile la mal, fericiţi şi obosiţi după care ne-am aruncat în râu, după o zi perfectă de rafting în Nepal.
A urmat încă o porţie de hâţâneală pe drumurile prăfuite până am ieşit la câmpie, pe alte drumuri şi mai prăfuite. Intram în Parcul Naţional Chitwan, o junglă aflată atât pe teritoriul Nepalului, cât şi pe cel al Indiei. De la temperaturile joase din Nagarkot am trecut la cele ridicate din Chitwan. Înarmaţi cu loţiuni contra ţânţarilor (există pericol de malarie în zonă), am mers să ne cazăm. Camerele sunt curate, dar aerul condiţionat n-a mai fost curăţat de secole. A trebuit să suportăm căldura pe parcursul celor două nopţi petrecute aici. În plus, un păianjen imens a plătit cu viaţa pentru tupeul de a lenevi pe peretele camerei noastre, răpus nemilos de papucul majordomului care ne-a cărat bagajul. Văzându-ne feţele derutate, ne-a explicat zâmbind: no poisonous. Într-o cameră alăturată se aude un ţipăt: o broască!!! Foarte frumos. Bun venit în junglă!
:-))) Cred ca Nepalul poate sa ne mai astepte oleaca :-)). Foarte faine imaginile cu muntii, va cred ca a fost o zi memorabila!
Ce peisaje frumoase si ce de aventuri! Cat despre jungla…am patit-o si noi in Ubud cand ne-am trezit in camera cu niste insecte imense din cauza carora am dormit iepureste urmatoarele 3 nopti. 🙂
Aaa, noi am dormit foarte bine, doar că era foarte cald iar de aerul condiționat nu ne-am atins. La felul cum arăta, mai mult rău ar fi făcut. Cât despre ceea ce spui, Ioana, niciodată să nu spui niciodată. Prin martie habar n-aveam că vom ajunge pe aste coclauri … Cum spunea Claudia, toate drumurile duc la Roma. Ei, câteodată ele trec prin Kathmandu 🙂
Felicitari povestitorului, este singura modalitate sa vedem capatul lumii, ca nu sper sa ajung prin acele zone prea curand. Ma asteptam sa pui poze si cu rasaritul ca m-ai facut curioasa. Dar te cred pe cuvant ca a fost ceva spectaculos.
http://www.cazaretur.ro
Mulțumim de aprecieri, poze de la răsărit găsești în albumul Picasa pe care îl menționez la fiecare final de episod. A fost spectaculos, ce pot să zic, chiar dacă priceperea fotografului nu a fost pe măsura evenimentului. Dana, speranța moare ultima. O să ajungi într-o zi acolo, mai curând decât te aștepți. Toate bune!
Peisajele sunt minunate!