Jurnal de Nepal (episodul 3)
Maimuţăreală la Swayambhunath. Bolurile cântătoare din Patan. Un prânz de pomină în Bhaktapur şi primul contact vizual cu Himalaya.
Trezirea dis de dimineaţă. La ora 5 eram în faţa hotelului, unde ne aştepta un microbuz care să ne ducă la Swayambhunath. Atracţia stupei la acea oră matinală ne-a sculat aproape pe toţi din pat. Cu o seară înainte mai dădusem o tură pe la maimuţe, dar am primit asigurări că răsăritul peste Kathmandu şi procesiunea sunt cele mai spectaculoase la Swayambhunath. Zis şi făcut. În momentul plecării, oraşul încă dormea. Thamel părea un Slam pustiu, învăluit în întuneric, plin de câini maidanezi care se luptau prin gunoaie. O plimbare pe străzi la acea oră era “curată” sinucidere. Stupa se află pe un deal, la ceva distanţă de Thamel astfel încât până acolo am putut “admira” oraşul ce se întrezărea misterios la lumina câtorva becuri răzleţe. Există numeroase trepte ce pornesc de la baza dealului până sus, la templu, iar parcul pe care-l traversează este suprapopulat de maimuţe, care ajung nonşalant până sus în complex. Aţi văzut vreun episod din Monkey Thieves de pe National Geographic? Cam la fel sunt şi cele de la Swayambhunath, dealtfel nu degeaba este supranumit Templul Maimuţelor.
În religia hindusă, orice fiinţă vie este tolerată, iar maimuţele de aici sunt considerate sfinte şi nu fac excepţie. Hrănite zilnic de călugări, duc o viaţă tihnită în zona stupei fără nicio restricţie. Din acest motiv sunt extrem de tupeiste. E bine ca în preajma lor să fiţi permanent în gardă şi să vă ţineţi aproape obiectele personale pentru că orice poate atrage atenţia vreunui maimuţoi. De asemenea, încercaţi să nu le provocaţi pentru că sunt multe femele cu pui, unele de-a dreptul agresive (una s-a dat din senin la mine), iar masculii sunt mari şi înfricoşători. Într-o permanentă goană după hrană, maimuţele duc totuşi o viaţă bine organizată pe clase sociale. La ora mesei s-au adunat de niciunde, ca la comandă, cu sutele, alergând ca nebunele într-un anume loc.
Răsăritul nu a fost nici pe departe spectaculos, dar trezirea de dimineaţă a meritat datorită maimuţelor şi a localnicilor, aceştia din urmă participând la diverse procesiuni. Swayambhunath este unul din cele mai vechi situri religioase din Nepal, venerat deopotrivă atât de hinduşi cât şi de budişti. Denumirea provine de la vechiul nume al Văii Kathmandu, Swayambhu, însemnând autocreat. Complexul este format dintr-o Stupa (o construcţie centrală în formă de cupolă, având în vârf o structură cubică – pe fiecare faţă sunt pictaţi ochii lui Buddha), altare şi temple, o mănăstire tibetană plus anexe. Localnicii se roagă la diverse zeităţi aflate în mici altare situate pe circumferinţa stupei, între roţile tibetane de rugăciune. Printre ei își găsesc sălaș câinii comunitari care se încălzesc la căldura lumânărilor şi, bineînţeles, sfintele maimuţe. În astfel de locuri aparatul trage cadre la foc continuu, aşa că înarmaţi-vă cu multe carduri.
-
- Dis de dimineaţă. La un semn, toţi maimuţoii au pornit într-un suflet într-o direcţie. Se servea micul dejun …
-
- Swayambhunath este unul din cele mai vechi situri religioase din Nepal, venerat deopotrivă atât de hinduşi cât şi de budişti.
-
- Durbar Square, Patan
-
- Căutând iluminarea …
-
- Procesiuni la Swayambhunath
-
- Cişmele în Patan
Înapoi la hotel pentru micul dejun. Pe drum avem ocazia să vedem partea suburbană din Kathmandu, o cocină infectă ce se întinde de-a lungul unui râu puturos, plin de gunoaie. Este inimaginabil, oamenii umblă nepăsători printre ele, ca şi cum nu ar exista. Vacile comunitare pasc alene printre bălăriile jegoase, completând o panoramă sordidă ce nu poate fi altfel descrisă. Imperator mă liniștește – Nepalul e parfum pe lângă India şi în general orice turist venit din Delhi în Kathmandu are impresia că a ajuns în rai. În urma acestor experienţe vizuale şi olfactive am reuşit totuşi să ne luăm micul dejun în bune condiţii, înainte de a ne strânge bagajele pentru următoarea destinaţie, Patan.
În trecut, Valea Kathmandu a fost teatrul bătăliilor între diverse regate, iar Patan a fost unul dintre ele. Azi este un oraş satelit al capitalei Kathmandu şi unul din cele mai bogate din punct de vedere cultural. Inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, mai tot timpul înţesată de turişti, Durbar Square din Patan este atractivă poate şi datorită faptului că pare mai curată decât cea din Kathmandu. În imediata apropiere a pieţei se află un muzeu interesant, vechi de mai bine de 200 de ani, unde am putut admira numeroase artefacte şi opere de artă nepaleză. Clădirea a fost ridicată pe locul unei vechi mănăstiri budhiste. Ulterior a căzut în paragină dar în ultimii ani, prin efortul familiei regale şi al Guvernului austriac a fost transformată şi deschisă ca muzeu în anul 1997.
-
- Ai păduchi, mânca-i-aş …
-
- Meditând la templu
-
- Fetiţa din Patan
-
- În curtea unui templu din Patan
-
- Durbar Square, Patan
În Patan au luat naştere multe meseriii ce au dus faimă artei nepaleze. Vom întâlni ateliere şi magazine ale micilor meşteşugari, printre ei aflându-se artizanii bolurilor cântătoare. La prima vedere nu par decât vase obişnuite din alamă. Confecţionate din mai multe aliaje, acestea intră în rezonanţă când sunt atinse pe buza marginii exterioare, producând o vibraţie cu efecte terapeutice, acompaniată de un sunet intens. Multe boluri sunt falsuri şi sunt vândute la colţ de stradă turiştilor naivi, la suprapreţ. O negociere face parte din program, dar trebuie să ştiţi că adevăratele boluri sunt vândute în magazine specializate la un preţ mai mare, însoţite de un certificat de calitate. Până la urmă totul depinde de client, cât este dispus să cumpere.
Am pornit pe străzile din Patan adiacente pieţei centrale. Nu erau cu mult diferite faţă de cele din Kathmandu. Am ajuns la un mic templu (nu i-am reţinut numele) unde activitatea era în toi – călugării se rugau, copiii se jucau în curtea interioară, o pereche de miri aduceau ofrande sacrificând un ţap (ritualul este destul de sângeros, animalul fiind decapitat şi lăsat să zacă lângă un stâlp). Într-un loc amenajat, câţiva localnici îşi spălau la comun rufele. Apa este o problemă în toată Valea Kathmandu şi probabil nu toată lumea beneficiază de apă curentă în propria-i cociobelniţă, astfel că întâlnirile la cişmelele publice sau de la malul râului sunt o practică obişnuită printre nepalezi. Pe lângă rufe, oamenii îşi fac baie la propriu, cu perdea desigur, iar săpuneala pe cap în mijlocul oraşului nu este ceva nemaivăzut.
Oprire pentru o scurtă vizită la Hiranya Varna Mahaa Vihar, un templu budhist cu importante influenţe hinduse, supranumit Templul de Aur. Destul de mic în comparaţie cu ce văzusem până atunci, dar important pentru comunitatea din Nepal. Este locul în care Kumari din Patan îşi face apariţia în rarele ocazii. Aici am întâlnit un maestru al bolurilor cântătoare care, după câteva demonstraţii spectaculoase în care a făcut apa din interiorul lor să “fiarbă”, a fost asaltat” de comenzi. Fireşte, în faţa acestui interes debordant, a fost foarte greu să mai negociezi. Dar am primit certificat, aşa că am rămas cu impresia că e original.
-
- Cine-i şeful …?
-
- Olărit în Bhaktapur
-
- Schimbările majore din ultimii ani au propulsat Bhaktapur în circuitul turistic şi, la fel ca şi Patan, se află inclus în UNESCO cu a sa … Durbar Square, evident.
-
- O masă de neuitat la Bhaktapur
-
- Nyatapola
-
- Suplimentul de la ora 8
Şi iată că am ajuns în Bhaktapur, vechiul “Oraş al Culturii”, al treilea ca mărime din Valea Kathmandu. Schimbările majore din ultimii ani l-au propulsat în circuitul turistic şi, la fel ca şi Patan, se află inclus în UNESCO cu a sa … Durbar Square, evident. Este mult mai spaţioasă decât celelalte pieţe, dar asta se datorează cutremurului din 1934 care a avariat grav oraşul. Pe lângă vasele ceramice, Bhaktapur mai este recunoscut pentru iaurtul şi caşul de yak, vândut în vasele tradiţionale din lut. Există o altă piaţă, la fel de importantă, poate chiar mai căutată decât Durbar. În Taumadhi Square vom întâlni cea mai înaltă pagodă din Nepal, un fel de zgârie nor în rândul templelor, pe nume Nyatapola. Templul de 5 etaje (în traducere nepaleză) a fost ridicat în 1702 şi este dedicat lui Siddha Laxmi, zeiţa prosperităţii. Am urcat un şir lung de trepte abrupte de la bază până la construcția propriu zisă, de unde am admirat o panoramă incredibilă până departe spre munţi.
Prosperitatea invocată nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Piaţa este plină ochi de turiştii care populează internet-café-urile şi restaurantele. Am savurat un prânz în aer liber pe o terasă pitorească din centrul pieţei, acompaniaţi de sunetul străzii şi mantrele ce răsunau peste tot. Am privit de la înălţime viermuiala de jos, în lumina caldă a soarelui de amiază, în timp ce degustam o supă din lapte de yak şi o bere Everest. Ce putea fi mai plăcut? O plimbare pe la meşerii olari, poate, o siesta binemeritată. Ceramica de Bhaktapur este de calitate şi se vinde bine, dar pentru noi atârnă greu la bagaj. Părăsim Valea Kathmandu cu ochii aţintiţi spre crestele înzăpezite ale Himalayei, care încep să se contureze din ce în ce mai bine. După un drum la limita prăpastiei, ajungem pe înserat la Nagarkot, un loc cu o panoramă … dar mai bine vă povestesc în episodul următor.
Cum adica s-a dat la tine? 🙂
ps. maimuța
Normal că maimuța … adică a vrut să mă atace, era pe un postament și mă apropiasem cu aparatul prea mult. În acel moment a luat poziție de atac, fixându-mă și a făcut câteva mișcări de amenințare, ca și cum ar fi vrut să-mi sară în cap … sunt foarte imprevizibile.
Credeai că s-a dat la mine … în alt sens? :))
:)) Nici chiar, dar tot mi s-a părut amuzant cum ai povestit! Acum nici nu prea îmi dau seama cum ar putea sa te atace o maimuță. Adică să te zgârie sau ce să-ți facă?
Acum am terminat de citit, extrem de frumoasă imaginea vizuală cum ascultați mantrele la masă. Superb!
Nu-mi doresc să aflu cum poate ataca o maimuță. Sunt agresive, cred că și mușcătura poate fi periculoasă.
Cu mantrele … da, nu ne dădeam duși de acolo. De sus, de la masă se vedea foarte bine toată forfota.