Trec pe lângă o fermă ce părea mai degrabă desprinsă din filmele western. Nu e niciun John Wayne prin bătătură, mă gândeam să încerc un tur călare pe unul din superbii cai care moţăiau lângă bârnele din lemn. Totul e static, căldura s-a înteţit, nici măcar dulăii fermei nu se deranjează să mă hămăie, aşa că o iau din loc urcând primul deal. Mă trezesc curând într-o vale largă (ulterior aveam să constat că sunt în Valea Trandafirilor), plină de culturi de viţă de vie şi pomi fructiferi, flancată din toate părţile de vârfurile ascuţite ale hornurilor de basm. Ici colo, câte un ţăran îşi lucrează pământul, în rest, nici ţipenie. Drumul marcat duce către Valea Roşie, parţial cunoscută. Stau bine cu timpul, un bun motiv de a merge mai departe. Aparatul foto lucrează necontenit, suprinzând imagini splendide la fiecare pas. Am uitat de căldură, am uitat de timp, muntele mă atrage necruţător cu noi şi noi panorame. Zonele plate, acele piste de decolare matinală ale baloanelor alternează cu urcuşurile abrupte, dând în final la iveală o nouă vale, mult mai spectaculoasă – Red Valley sau Valea Roşie. I se spune astfel datorită culorii preponderent roşiatice a stâncilor, asemeni celor din Râpa Roşie de la Sebeş, deşi ar fi putut fi la fel de bine denumită Valea Albă sau Valea Galbenă, datorită irizaţiilor pline de culoare ce alternează cu acel roşu, incandescent în după amiezile însorite.