Delta sălbatică
În orice anotimp, Delta Dunării este la fel de frumoasă. Când o privești prin lentila aparatului de fotografiat, simți că ai ajuns în paradis. Iar amintirea acelor zile, imortalizată în câteva cadre … vorba reclamei, este de neprețuit.
Despre Delta Dunării am mai scris aici și probabil nu va fi ultimul articol pe blog. Pentru că atracția acestui colț de lume este inimaginabilă. Peisajele sălbatice, multitudinea de specii, culorile apusului, liniștea de la răsărit, locuințele lacustre, canalele, pescarii ascunși prin stufăriș – toate sunt aspecte simple ale vieții cotidiene ce creează inevitabil dependență. De fiecare dată Delta ne dezvăluie o altă față, o altă perspectivă. Mărturisim că în ultima vreme am devenit dependenți de natură iar pasiunea pentru fotografie a venit la pachet cu noua abordare. Rezultatul? Imagini fascinante furate din inima unui ecosistem unic, aflat (spre norocul nostru) la doar câteva ore de casă.
În special primăvara – când natura se dezmorțește după o iarnă grea – Delta oferă iubitorului de natură imagini unice, splendide. Luna mai este momentul cel mai bun pentru a explora canalele. Temperatura este optimă, atmosfera nu este sufocantă iar țânțarii nu-și fac apariția decât răzleț, dimineața, înainte de răsărit, fără a fi deloc agasanți. În această perioadă, în Deltă activitatea este febrilă. Păsările cuibăresc, unele deja au depus ouăle. Mare parte din ele au eclozat. Apropierea de cuib se face încet, în cea mai mare liniște, pentru a nu perturba liniștea familiilor abia formate. Cuiburile, bine ascunse, nu se află la îndemâna oricui. În hățișurile de la marginea canalelor îți este aproape imposibil să detectezi vreo urmă. Doar un ochi format distinge un cuib de lișiță acolo unde, la prima vedere, pare o nesfârșită întindere de stufăriș. Puii, conștienți de necesitatea unei camuflări perfecte, tac mâlc. În momentul în care simt că au fost descoperiți își iau tălpășița, abandonând instantaneu cuibușorul de nebunii. Iată de ce este absolut necesar ca la o astfel de incursiune să ai în dotare un teleobiectiv cu o focală generoasă.
Despre PhotoTOUR știți deja. Am fost împreună prin Retezat, am declanșat povești în Țara Bârsei, iar în acest an vom continua alături de ei incursiunile prin țară. Tehnic vorbind, în Deltă am învățat în sfârșit să facem fotografii și nu doar poze de duzină. E drept, cu un echipament relativ modest iar rezultatele le puteți vedea mai jos. Nu e simplu să te apropii de colonia de pelicani. Cine s-ar fi gândit că ne vom simți ca în preeriile lui Karl May sau ca parte dintr-un episod de pe Nat Geo Wild, în care vom urmări vânatul îndeaproape, pentru ca la momentul maxim – cel în care hidroavioanele înaripate se pregătesc de decolare – vom pune aparatul pe foc automat, în căutarea cadrului perfect? Strategia nu este deloc simplă. Cauți să te apropii, conform tehnicilor clasice de vânătoare, din direcția opusă vântului. Pelicanii decolează pe curenții de aer iar dacă te-ai poziționat astfel încât vântul să-ți bată în față … voila! Te trezești cu întreaga colonie că trece la doar câțiva metri de tine. Poftim la fotografiat!
Sigur, o tură foto implică de fiecare dată trezirea la 4 dimineața. Trebuie să fii în dispozitiv până în ora 5, înainte de răsărit. E frig, e umezeală însă odată ce soarele dă semne de apariție, toate neajunsurile dispar. Răsăritul în Deltă are farmecul lui și nu poate fi zugrăvit în prea multe cuvinte. Așteptarea, poziția soarelui, poziția bărcii, prezența câtorva norișori sunt doar câteva elemente care contribuie în mod decisiv la succesul cadrului mult așteptat. După răsărit, urmează incursiunile pe canale, prin pădurile scufundate. Razele trimise aproape perpendicular printre copaci se răsfrâng peste vegetație, în culori galben-roșiatice ireale, într-un cadru natural desăvârșit. O egretă, un țigănuș și un stârc își fac apariția la mal, ori vreo dumbrăveancă este detectată după al treilea copac, ușor la stânga. În acel moment, artileria grea intră în acțiune. Teleobiectivele de minim 300 mm focusează precis și trag în rafală. Doar țăcănitul sacadat al declanșatoarelor se aude în liniștea dimineții. O vânătoare eco, total nevinovată, întotdeauna cu final fericit. Prada este imortalizată pe card și disponibilă pentru următorul val de fotografi.
Nici nu simți când trece ziua. Nu-ți mai trebuie prânz, nu-ți mai trebuie somn. Tot ce îți dorești este să fii în inima Deltei, în mijlocul sălbăticiei. Înveți să asculți în liniște, într-o relaxare totală. La finalul zilei, cauți apusul. Și atunci începe distracția. Filtre, obiective, diafragme, sfaturi, indicații, încercări peste încercări, expuneri, reîncadrări, criză de timp. Tragi la cadre cu nemiluita, cu un ochi în vizor, cu celălalt liber către apus, privind neputincios cum astrul își dă obștescul sfârșit cu o repeziciune debordantă. Apoi, după ce toate razele s-au stins, începe analiza. Inevitabil, ar mai fi fost ceva de imortalizat … hai că mai e și mâine o zi.
Punct și de la capăt. Un somn bun la Casa dintre sălcii din Uzlina, după care schimbare de traseu. Pornim către Perișor, mai întâi pe brațul Sf.Gheorghe, apoi pe canale navigabile. Prânz copios și fotografii la malul mării. După care ne avântăm din nou pe urmele sălbăticiunilor. Bizami, egrete, cormorani, chiar și câteva prigorii, lângă un mal surpat, unde și-au făcut cuib. Destul de greu de fotografiat prigorii. În ultima zi aveam să le admirăm mai bine la baza cetății Enisala. Cât despre prim planuri … ai nevoie de focală și multă stabilizare!
După trei zile de agitație, părăsim Delta cu evidente gânduri de întoarcere. Până acasă mai avem noroc de un crâmpei de sălbăticie. La marginea satului Murighiol, în apropiere de Sărături, dăm de un ciocîntors la pescuit. Nimic interesant, n-am avut noroc. Mai departe, aproape de Hârșova există lunca de la Hazarlâc iar drumul trece fix pe lângă mal. De data asta, cu noroc 🙂
Delta Dunării îți poate oferi adevărate clipe de extaz, atunci când știi să le cauți. Poate părea destul de anevoios să te trezești înainte de răsărit dar satisfacția va fi pe măsură. Dacă cele de mai sus v-au incitat cât de cât, aflați că în luna mai vi se pregătește ceva: un nou episod din Delta sălbatică.
Bursucimea Voastra, te rog sa imi zici unde se mai gasesc in delta atatia pelicani, ca ii vreau si eu; dupa vreo doua dezamagiri mai recente (cand de-abia le-am zarit coada la vreo doi, de la distanta) ma temeam ca deja mai is de vazut doar in poze…
gRRRozave poze, oricum! sunt invidios 🙂
Pe ici … pe colo … 😀
Nici de urs nu dai peste tot prin p?dure dar dac? ?tii s?-l cau?i,