Corespondență din Saigon
Este cel mai mare oraș al Vietnamului și crește ca Făt Frumos … într-un an cât altele în 5. Colonizat de francezi, bombardat de americani, populat pe alocuri de chinezi, este metropola în devenire care nu pare dispusă să doarmă vreodată. Dragi prieteni călători, bun venit în Saigon, bun venit în Ho Chi Minh City!
Good morning, Vietnam! Nici măcar capitala Hanoi nu poate rivaliza cu haosul controlat al străzilor din Saigon, pe care se revarsă parcă milioane de motociclete, într-un flux continuu, amețitor, de nestăvilit. Ai crede că s-a declanșat apocalipsa iar toți locuitorii au pornit în evacuarea orașului, într-o cursă contracronometru. Paradoxal, în tot acest haos nimeni nu este câtuși de puțin iritat de condițiile de trafic, de neimaginat pentru un european. Nici măcar pe trotuar nu ești complet în siguranță. Valul de măgărețe vine ca un tsunami, te ocolește în ultima clipă și pornește mai departe. Vă închipuiți zgomotul făcut de albine lângă stup? Ei bine, cel din Saigon este similar, înlocuit de motoare și claxoane.
14 milioane de suflete și 8 milioane de motociclete. Acestea sunt datele demografice la zi. Plus cohortele de turiști străini care vin aici ca la pomul lăudat, aglomerând la maxim Districtul 1, și așa sufocat de hotelurile și barurile care par că nu se mai termină. Bùi Viện este inima orașului, bulevardele și străzile adiacente sunt arterele iar tensiunea îi este dată de gălăgie și de fluxul de oameni și motociclete. La 2 noaptea, Saigonul freamătă, ca și cum ar fi în plină zi. Nu mai sunt milioane de măgărețe pe străzi dar … tot sunt. De jos, dintr-un bar, o melodie tehno umple obsesiv întreaga zonă, încercând să acopere vuietul orașului. În camera mică de hotel ai două opțiuni – lași geamul deschis și suporți toate cele de mai sus, lăsând să pătrundă aerul încins la peste 30 de grade sau închizi și dai drumul la aerul condiționat, riscând o pneumonie de toată frumusețea. Ar mai fi a treia variantă – fugi din cameră, te refugiezi într-un bar și te pierzi în mrejele unei beri … Saigon!
Dacă vrei să trăiești din plin atmosfera unui oraș, mergi în piețe. Te pierzi printre comercianți, nimeni nu te bagă în seamă (poate doar hoții de buzunare), totul este original, nimic nu este poleit pentru a impresiona vreun turist. Ți se face puțin foame, ai vrea să încerci una-alta dar parcă … nu, totuși. Descoperi arome noi, condimente, fructe de care nu ai auzit vreodată. Totul e pe fast forward, amalgamul de produse te amețește, te ia de cap. Ai vrea să ieși dar nu mai știi pe unde. Cam așa este și în Saigon 🙂
Metropola nu este una cu o istorie foarte bogată, la fel ca Hanoi. Khmerii au pus ochii pe aceste meleaguri înainte de vietnamezi, pentru solul fertil din Delta Mekongului. În secolul al XVII-lea, regii Nguyen s-au stabilit la Gia Dinh. În 1859 au venit francezii și l-au redenumit Saigon iar ulterior a devenit Ho Chi Minh. În zilele noastre, denumirea de Saigon este atribuită mai ales de străini, păstrând amintirea vechii colonii Cochichina. Dealtfel, în perioada colonială orașul a prosperat extrem de mult. Francezii au construit bulevarde largi (pe care nu le-am întâlnit în Hanoi) și clădiri în spiritul arhitectural european. Clădirea poștei (încă funcțională) și catedrala Notre Dame sunt cele mai emblematice construcții din perioada colonizării francezilor. Dominația chinezilor, reconstrucția orașului după bombardamentele americane și în final deschiderea țării către piața liberă au influențat definitiv arhitectura urbană a Saigonului. Azi întâlnim laolaltă zgârie – nori, clădiri coloniale și un amalgam de construcții haotice, înguste, pe unul sau maxim 5-6 etaje, fără nicio noimă, în care vietnamezul de rând își duce traiul de zi cu zi.
Dacă vrei să-l admiri de sus, urci în Bitexco Financial Tower, cea mai înaltă clădire din oraș (la acest moment al trecerii noastre pe aici – 2016), ușor de recunoscut după heliportul suspendat și forma sa de bulb de floare de lotus. Pentru 9 dolari, ajungi până la etajul 49 și ai o panoramă de 360°. Privind spre est, către Thủ Thiêm, o zonă urbană virgină de peste 7 km pătrați, mărginită de râul Saigon, nu poți să nu remarci poțentialul imens și rolul său pe care îl poate avea în dezvoltarea orașului. De sus, zona seamănă izbitor cu Pudongul anilor ’80 – ’90. Să fie Saigonul noul tigru asiatic? Ce va urma … vom vedea.
Dezvoltarea pe verticală a orașului nu îngroapă însă trecutul. Amintirile războiului cu americanii sunt încă vii iar ecourile sale sunt resimțite în triunghiul memorial – Muzeul Vestigiilor Războiului, Palatul Reunificării și Tunelurile Cu Chi, puncte de interes puse în prima listă a atracțiilor turistice. Mișcarea de rezistență Việt Cộng (sau Frontul Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud) a avut un rol determinant în timpul războiului. În lipsa tehnicii militare, trupele de gherilă au dus o luptă inteligentă cu inamicul, trăind într-o rețea de tuneluri săpate manual, în condiții absolut inimaginabile, fără aer sau provizii. Azi am mers aproximativ 30m într-unul din aceste tuneluri și … a fost de ajuns. Nu ne închipuim cum reușeau să supraviețuiască zile, chiar săptămâni, fără să iasă la suprafață. Singurele legături cu exteriorul erau căile de evacuare către apă, intrările camuflate extrem de înguste și tuburile din bambus prin care respirau.
Bogăția sudului nu este dată doar de Saigon. Delta Mekongului este motorul economic al întregii zone. Deltă este un termen total diferit de ceea ce putem noi înțelege, pentru că zona nu se aseamănă deloc cu Delta Dunării de la noi. Mekongul, unul din cele mai mari fluvii ale planetei, izvorăște din platoul Tibetan și traversează 6 țări (China, Myanmar, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam), până la vărsarea sa în Marea Chinei de Sud. În Vietnam formează o deltă imensă, practic un ansamblu de canale, mai mari sau mai mici, interconectate, străbătute azi de autostrăzi și poduri hobanate, construite în colaborare cu japonezii și australienii. Cel mai mare oraș în care am stat o noapte este Can Tho, ce numără nu mai puțin de … 3 milioane de locuitori. Climatul tropical avantajează agricultura iar abundența de produse am regăsit-o în piața plutitoare Cai Rang, unde am fost la primele ore ale dimineții. Aici esti asaltat de bărcile-minibar și, pe lângă clasica cafea vietnameză cu lapte condensat dulce ești ademenit cu fructe proaspete – mango, papaya, ananas, guava sau altele necunoscute.
Întorși din Delta Mekongului am resimțit din plin, în ultima zi de Vietnam, efectele anotimpului ploios. Dacă până acum am reușit să fentăm cu succes ploile și chiar taifunul Sarika (care a anulat practic toate croazierele din Halong Bay la doar o zi după ce noi am terminat-o), se pare că distracția s-a terminat – în Saigon plouă de rupe de mai bine de 5 ore. Ce mai contează? Mâine ne luăm rămas bun de la Vietnam și o luăm ușurel spre casă. Avem o poftă de brânză, struguri și temperaturi de 10°, ceva de speriat! 🙂
