Corespondenţă din Chitwan
Namaste! Transmitem în direct dintr-un sat uitat de lume de la marginea junglei, o junglă ce se întinde pe câteva mii de kilometri pătraţi, trece graniţa şi se opreşte în India. Aşadar, am ajuns în Parcul Naţional din Chitwan.
Am lăsat în urmă praful şi gunoaiele capitalei şi am pornit în explorarea Nepalului rural. După o noapte petrecută la Nagarkot şi o trezire dis de dimineaţă pentru a admira răsăritul soarelui de după crestele înzăpezite ale Himalayei, am pornit la drum spre sud-vestul ţării, pe un drum aglomerat şi prăfuit care ne-a hâţânat toate măruntaiele timp îndelungat. O şosea plină de camioane şi autobuze marca Tata, ce transportau pasageri atât în interior, cât şi în exterior, cocoţaţi deasupra, alături de bagaje, laolaltă cu caprele. Abilitatea localnicilor este nemaipomenită. Am fost în direct martorii unei căţărări în mers, în care pasagerul, sătul probabil de căldura şi lipsa de aer din interior, a ieşit pe fereastră şi, cu mişcări sigure şi precise, a urcat pe acoperiş.
Ultimele două zile s-au derulat pe repede înainte într-un ritm susţinut, cuvântul de ordine fiind aventura. La jumătatea drumului dintre Nagarkot şi Chitwan am coborât pentru o activitate cu adrenalină maximă – rafting pe râul Trisuli. Şi nu a fost o plimbare de ocazie, pentru că a trebuit să suportăm cu stoicism valurile învolburate timp de două ore şi cale de 22 de kilometri, văslind din răsputeri sub comanda unui tip mărunţel şi bronzat, adică instructorul. Cum vedea că ne întindem la vorbă, îl auzeam urlând: Forwaaaard!!! Faster, faster!!! Pe scurt, a fost o călătorie pe cinste.
-
- Baie cu elefanții
-
- Jungla din Chitwan
-
- Transportul public în Nepal
-
- Prin junglă cu elefanții
-
- Rafting pe Trisuli
-
- Rafting pe Trisuli. Canotorii erau, chipurile, paznici și salvatori. Credit foto: Roxana
Azi am făcut cunoştinţă cu jungla. Nefiind doar o atracţie turistică, Parcul Naţional Chitwan este o junglă în adevăratul sens al cuvântului, plină de animale sălbatice. Satul în care stăm se află chiar la marginea sa. De dimineaţă, conform programului, ne-am urcat pe elefanţi şi am pornit în căutarea tigrilor şi a rinocerilor. Sunt aproximativ 250 de tigri în Chitwan, dar probabil în această zi aveau alte locuri de bântuit, pentru că nu ne-am întâlnit cu niciunul. Nici măcar pe rinocer nu l-am văzut, cu toate că nu e chiar atât de scump la vedere ca Shere Khan. Am dat în schimb de păuni, oareşce căprioare şi alte păsări de-ale junglei, care mai de care mai frumoase şi mai colorate. Plimbarea a fost grozavă, am fost o caravană de 9-10 elefanţi. Jungla este spectaculoasă şi arată chiar ca în filmul făcut după cartea lui Kipling. Mahuţii, conducătorii uriaşilor pachidermi, stăteau pe ceafa lor, în timp ce noi am fost înghesuiţi câte 4 pe spinare. Când mahutul nostru a coborât să-şi facă nevoile, am descoperit că elefantul răspunde la comanda “Diii!!!” dar, spre norocul nostru, nu a parcurs decât câţiva paşi.
După plimbare am mers la râu să facem baie cu elefanţii. O operaţiune extrem de plăcută pentru toţi pentru că, nu-i aşa, ce poate fi mai frumos decât să stai pe spinarea unui elefant în timp ce acesta te stropeşte cu trompa? Iar după un duş pe cinste, am alunecat de pe spinarea sa direct în băltoacă. Aşa, uzi leoarcă, am plecat spre hotel, mergând pe jos prin sat. Ziua însă nu se terminase. După un prânz şi o odihnă de două ore, aveam să ne pregătim de o nouă incursiune prin junglă.
De această dată aveam să o facem în alt mod. Ne-am urcat în canoe, lungi şi înguste, făcute dintr-un singur trunchi de copac. Pilotul şi cârmaciul ne-au avertizat să nu băgăm mâna în apă deoarece râul este plin de crocodili. Într-adevăr, spre deosebire de tigri, aceştia nu s-au lăsat prea mult aşteptaţi. Am trecut la nici 4 metri de o creatură imensă, ce stătea liniştită la mal, pe jumătate ascunsă sub apă. Destul de terifiant să ştii că eşti atât de aproape de un asemenea animal. Am luat apoi jungla la pas, am vizitat un centru al elefanţilor aflaţi în captivitate şi am vizitat un sat aflat la marginea pădurii.
-
- Recompensa
-
- Spectacol de dansuri locale
-
- Baie cu elefanţii
-
- În canoe
-
- Dansul focului
-
- Prin orezărie, mergem în sat
-
- Se împart creioanele IKEA
-
- Uite tigrul … nu e tigrul …
-
- Copiii Tharu
Satul, numit Tharu, este incredibil. Localnicii trăiesc extrem de modest, doar din cultivarea orezului, iar casele din chirpici trebuie să înfrunte iernile dure aflate atât de aproape de un munte precum Himalaya. Aşezarea este împrejmuită cu un gard electrificat, împotriva tigrilor şi rinocerilor, care vin în sat ca urşii noştri la stână. Însă copiii satului ne-au cucerit pe loc. În lipsă de bomboane (ne-au întâmpinat cu Candy, candy), i-am umplut de creioane şterpelite în ultima lună de la Ikea (a fost pentru un scop nobil, sper să găsesc înţelegere). Pentru că era mare buluceală, am organizat operaţiunea, punând copiii în şir indian (pardon, nepalez). Până la urmă, fiecare s-a ales cu câte 2-3 creioane.
La final ne-am demonstrat abilităţile de dansatori în cadrul unei petreceri în care am fost onoraţi de localnici cu dansuri populare. Am intrat şi noi în horă şi am ţopăit pe ritmuri nepaleze la căderea nopţii. Este ultima seară în formative completă, pentru că mâine, grupul condus de Răzvan Marc pleacă spre Everest Base Camp, iar de acolo vor avea două zile de mers pe platoul Tibetan, până în capitala Lhasa. Le urăm drum bun şi aclimatizare grabnică, pentru că vor urca la o altitudine de 5.500m. Încheiem aici transmisiunea, noi o vom lua de mâine spre Pokhara, al doilea oraş al Nepalului. Ne aşteaptă alte zile pline. Satul a adormit, jungla s-a cufundat în întuneric dar probabil că este foarte activă, după sunetul animalelor sau păsărilor ce le aud de pe terasă, în timp ce scriu acest articol. Numai bine şi să ne auzim cât de curând!
Marturisesc ca va invidiez!:) Desi am facut si eu o plimbare pe elefant in Zambia, n-am avut ocazia sa-l si imbaiez, cred ca e super tare…Distractie placuta in continuare!
Claudia, mai degrabă ei ne-au îmbăiat pe noi … merci.
Cat de simpatici is elefantii!!! Auzi, dar nu e incomod?
Un pic, după prima oră, dar ce mai contează …?
Aha, ma gandeam eu :P. Sigur ca nu conteaza, doar de curiozitate.