Çeşme, paradisul din infern
Dacă dorul de mare pe țărm turcesc te duce aproape inevitabil cu gândul către Antalya, Bodrum, Marmaris sau Kușadasî, e bine de știut că în Turcia poți găsi destinații mai puțin cunoscute, numai bune de explorat. Mai ales când ai în apropiere un oraș important.
Peninsula Karaburun este un petec de pământ din vestul Anatoliei. Scăldat de apele limpezi ale Egeei, acesta adăpostește al treilea mare oraș al Turciei, Izmir. Mai puțin faimos decât vechea capitală imperială Istanbul sau Ankara (actuala capitală), Izmirul are totuși aerul unei metropole, ținând cont de mărimea sa și de cele 5 milioane de oameni care îl populează. Iar dacă punem la socoteală faptul că are ieșire la mare, deja îl putem pune pe lista atracțiilor urbane. Cu toate acestea, Izmir nu este neapărat o destinație punctuală, ci mai degrabă una de tranzit. Pentru noi a fost ultima escală din periplul anatoliano-caspic ce a inclus tripleta Armenia – Georgia – Azerbaijan, plus răsfățul din Cappadocia. Pentru că între Kayseri și Izmir am găsit un bilet de avion destul de convenabil, ne-am gândit că nu ar strica să facem un mic ocol, cu scopul de a explora un pic acest colț de lume.
După o alergătură de aproape o lună, pe final de vacanță am dorit să avem și ceva clipe de răsfăț, așa că am ales pentru soare și plajă Çeşme, o mică stațiune aflată în extremitatea vestică a peninsulei mai sus amintite, la o aruncătură de băț de vecina Grecie (reprezentată de insula Chios). Din Izmir se poate ajunge aici cu autocarul, pe care l-am luat din otogar Üçkuyular. Biletul este acceptabil (aproximativ 10 TL) iar în preț beneficiezi de ceai, cafea sau apă și de binecunoscutul confort al autocarelor turcești. Drumul durează mai puțin de o oră de-a lungul coastei. La întoarcere am arvunit, la un preț ceva mai mare un minibus care ne-a dus direct la aeroportul internațional Adnan Menderes.
Ca mai toate stațiunile de coastă, Çeşme se desfășoară pe mai mulți kilometri de-a lungul țărmului, plin de pensiuni și hotelașe. Pe noi ne-a interesat însă centrul, localizat într-un mic golfuleț, la poalele unei cetăți medievale. Din vârful ei, golful (plin de iahturi opulente și terase sofisticate) este întruchiparea paradisului pe pământ. Apele de culoare turcoaz contrastează armonios cu rozul plantelor mediteraneene și cu verdele frunzelor de palmier. Un paradis recent, aflat într-un loc în care avea să se dezlănțuie infernul, cu mai bine de 200 de ani în urmă, într-una din cele mai aprige bătălii navale din istorie.
Suntem în 1770, în plin război ruso-turc. În dorința ei de a controla zona Mediteranei și a Mării Negre, țarina Ecaterina cea Mare decide să-și croiască drum spre Constantinopole cu ajutorul forțelor navale dislocate din zona Baltică până în apele calde ale Egeei, via Atlantic și Gibraltar. Trupele otomane, fidele sultanului Mustafa al III-lea opun o rezistență îndârjită iar bătălia decisivă are loc la Çeşme, pe 5 iulie, în micul golf al paradisului din zilele noastre. Concentrația navelor de luptă a fost colosală și, cu toate că forța navală a turcilor era superioară, victoria a aparținut trupelor ruso-prusace comandate de prințul Alexei Orlov. Aproape toată flota turcă a fost nimicită sau capturată iar pierderile de vieți incomparabile: peste 11.000 de turci au pierit în bătălia de la Çeşme, față de aproximativ 600 de oameni din rândurile aliaților. Imagini, documente și alte mărturii ale cumplitei bătălii puteți afla în muzeul situat în Cetate, la intrarea căreia tronează statuia unuia din comandanții flotei turce din bătălia de la Çeşme, Cezayirli Gazi Hasan Pașa.
Revenind în zilele noastre, nimic nu pare să amintească de vremurile negre pierdute în istorie. Ambarcațiuni luxoase au ocupat locul navelor de luptă, sirenele vapoarelor au înlocuit bubuiala tunurilor iar mirosul prafului de pușcă s-a șters odată cu aromele ispititoarelor bucate ce răzbat ademenitor din restaurantele de la malul mării. Aici am încercat pentru prima dată Kokoreç, o specialitate preparată din măruntaie de tot felul, înfășurată în mațe de oaie pe un suport orizontal și perpelită la foc încins asemenea kebabului. Iar ca desert am recomanda porumbul fiert servit ca la carte, cu scobitoare în vârf ori o porție de Dondurma – înghețata turcească. Fiind la final de sezon, prin majoritatea teraselor (altădată pline ochi) cam bătea vântul așa că ne-am omorât timpul la o partidă de table. Turcii sunt amatori de Tavla și mari chibiți deci, într-o ordine firească a evenimentelor, am trecut rapid la un meci internațional de babaroase, chiar cu patronul localului. Rezultatul: otomanul și-a luat iar bătaie de la ghiaur, tot în golful de la Çeşme. Drept recompensă am primit ceai, cafele și baclavale, plus aprecieri binemeritate.
Plajele nu sunt punctul forte în această zonă, în schimb terasele sunt cochete spre foarte elegante, precum cele din golful Dalian, unde am ajuns cu un Dolmuș (un minibus care nu pleacă până nu e plin). Distracția în dolmuș o reprezintă circulația banilor – se plătește cash iar cei din spate dau din mână în mână banii și primesc biletul pe aceeași rută, vociferând puternic într-o turcă hămăită, într-o atmosferă generală de bună dispoziție. Dacă plajele par destul de sterpe și pe alocuri murdare, apa mării e limpede precum cristalul, mai ales în micile golfuri, unde valurile sunt practic inexistente. Vasele pescărești care ies în larg din Dalian pot fi admirate din dreptul unei sirene ce seamănă izbitor cu cea din Copenhaga. Iar dacă doriți să vedeți aroganța maximă, aflați că un turcalete din Çeşme, îmbogățit din afaceri cu imobiliare și-a tras vilă și gard cu pești. Merită o scurtă vizită 🙂
Mai trebuie spus că am găsit o cazare decentă la Akpinar Hotel (87 euro pentru 3 nopți), situat la o aruncătură de băț de golf, de terase și de un Carrefour foarte util. Departe de vedetele litoralului turcesc, Çeşme a fost o variantă foarte relaxantă pentru un final de vacanță prelungit.