Arome chinezeşti
Mâncărurile chinezeşti savurate în ambientul original, adică în marea ţară tovărăşească, au o mare calitate: reduc ţesutul adipos! Vă propun în cele ce urmează o reţetă sigură, pe baza căreia puteţi slăbi: faceţi o excursie pe cont propriu în China! Dar fiţi atenţi: mă refer la o călătorie în China reală, nu la acele excursii – sejururi organizate până la cele mai mici detalii, unde se arată vizitatorilor numai “ce trebuie” şi totul iese aşa cum a fost planificat de la bun început. Efectul este garantat 100%: 5 kilograme în 2 săptămâni şi jumătate, iar după terminarea vacanţei, cu puţină atenţie, nu apare efectul de yo-yo.
Slăbirea este indusă de parcurgerea multor zeci de kilometri pe jos, de gustul unor preparate pe care le putem asemăna cu plasticul deghizat în mâncare, de ceaiul cald şi supa de tăiţei, omniprezente, de restaurantele autentice unde curăţenia nu este nici pe departe un punct forte …
Aşadar, călătoria noastră culinară poate începe cu micul dejun, care a fost destul de problematic, având în vedere că nu prea găseam cafenele unde să putem mânca şi altceva în afară de supă şi ceai. După ce am cumpărat de la supermarket, în 3 ocazii diferite, tot felul de lucruri pentru micul dejun, pe care le-am aruncat intacte la gunoi (aveau efectiv gust de plastic!) am urmat strategiile de a încerca până la urmă supa de tăiţei, de a căuta o cafeanea (valabil mai mult în Shanghai), de a comanda la hostel, ori pur şi simplu de a sări peste masa de dimineaţă. Cred că cel mai dificil era mirosul omiprezent de soia şi usturoi … nu ne inspira deloc, mai ales în primele ore ale zilei.
Fiind într-o dimineaţă la Green Olympic din Beijing, am zărit un McDonald’s, o raritate prin capitala chineză. Era plin de oameni. Victorie! Ne şi imaginam o cafeluţă cu lapte şi un sandwich normal. Când colo, intrăm şi constatăm că nu se servea decât un singur meniu de hamburger şi Coca Cola cu gust de Quick Cola. Deci era un McDonald’s într-o etapă inferioară de dezvoltare … poftele noastre trebuiau să mai aştepte.
Dar ce diferenţă faţă de Hong Kong, unde micul dejun era un festin! Fie că era vorba de Starbucks, de Delifrance ori de altă cafenea din centru. Aici ne răsfăţam cu cele mai gustoase tarte cu fructe sau cremă de vanilie, cafea, ceai, omletă cu şuncă, cârnăciori, croissant …
La mesele de prânz am avut parte de diversitatea autentică chinezească. Apropos, acum câţiva ani căutam autenticul în locuri cât mai puţin turistice, în cârciumi unde un străin este o raritate. Şi acum îmi aduc aminte de o masă luată în Hong Kong într-o astfel de locaţie, unde stăteam la masă cu cei de-ai locului, se mânca numai cu beţele (acolo am învăţat să le şi folosesc, oarecum obligată de situaţie) şi se vorbea numai chinezeşte. Mâncarea bună, gustoasă .. numai ce îl văd la sfârşit pe consort că scuipă ceva în farfurie. Totul a fost atât de rapid, că m-am speriat pe cinste. Tocmai dăduse afară un ciob de sticlă, foarte ascuţit şi destul de mare cât să poată perfora stomacul fără prea mari eforturi. 4 ore (cât am aproximat că durează digestia pastelor ingerate) am stat super stresaţi şi cu asigurarea de sănătate la suprafaţă, plimbându-ne mai mult prin zona spitalului, pentru orice eventualitate. Şi uite aşa diversitatea autentică pe care în prezent o căutăm este mai atenuată. Restaurantul să fie mai măricel, locul curat, lume la mese, chiar şi cu străini, într-o zonă turistică …
Astfel am descoperit Raţa de (din) Beijing, care a fost un deliciu. Am ales un restaurant din zona comercială Wangfujing unde, deşi ospătăriţele nu vorbeau engleză, au fost încântate să ne explice tehnica hăpăirii răţanei, folosind acele lipii de orez mici şi extrem de subţiri, ce le umpleam cu ceapă verde, castravete felii, ghimbir, apoi carnea crocantă dată prin sos de prune şi soia. Reţeta spune că raţa trebuie prăjită în cuptor la o temperatur
În cadrul turului organizat la urşii panda, la întoarcerea spre Xi’an, am avut inclusă în preţ masa de prânz. Ne opreşte ghidul într-un sătuc pierdut în timp, unde oamenii vegetau pe stradă şi se uitau ca la televizor la rarele maşini ce treceau pe acolo. Sărăcia domnea în aer. Şi vedem că ne invită într-un restaurant, cred că de fapt era singurul din zonă, vai de mama lui … O locaţie împărţită în camere, ce design, ce feng shui … !? Ne aşezăm toţi turiştii (eram un grup internaţional format din englezi, canadieni, finlandezi şi noi, cei doi români) la o masă rotundă, soioasă, într-o cameră goală, fără mobilier. Ne închid acolo şi încep să ne aducă platouri, multe feluri, de nu se mai opreau! Mâncarea a fost bună, dar la capitolul curăţenie mai aveau încă mult de lucru.
De obicei, toate tururile organizate (e vorba de cele de o zi luate în general de la hostelurile unde am stat) au prânzul inclus, ceea ce este foarte interesant pentru că, pe lângă socializarea internaţională poţi servi masa în diverse locaţii, unde e mai greu de ajuns prin forţe proprii. De exemplu, în turul spre Marele Zid Chinezesc ne-am oprit înainte de a urca pe munte la o familie ce deţinea un mic restaurant în curtea casei. Mâncarea a fost delicioasă, totul foarte curat. În acest mod am avut şansa de a vedea cum este o gospodărie chinezescă mai înstărită. Deşi am insitat, nici unul dintre ghizii noştri nu ni s-a alăturat. Se pare că această tendinţă este generală.
Mesele abundă în legume diverse, înecate cu un sos brun, gelatinos de soia: ardei, porumb, spanac, etc. şi mult orez. Carnea este servită sub formă de fâşii foarte subţiri, pane ori prăjită, caramelizată cu zahăr ori în sos de soia cu usturoi. Este total diferită faţă de mâncarea chinezescă preparată în România – unde legumele şi carnea sunt vizibile, unde nu sosul de soia este predominant.
O adaptare a vitei chinezeşti pe plita încinsă cu ceapă am repetat-o acasă de câteva ori, datorită simplităţii şi gustului excelent.
O tigaie de teflon o împart imaginar în 2 jumătăţi: într-o parte aşez ceapa tăiată fideluţă iar în cealaltă pun fâşii foarte subţiri de carne de viţel (este mai fragedă) sau de vită. 3 linguri de ulei, sare, piper. Se lasă pe foc mediu destul de puţin, tocmai pentru a nu se arde. Toate ingredientele, fiind tăiate subţiri, se pătrund foarte repede. La final se adaugă sos de soia, atât pe carne cât şi peste ceapă. Se pot servi amestecate sau separat. Garnitura ideală ar fi un orez Basmati fiert simplu, fără sare, în 3 măsuri apă la o măsură orez. Nici acesta nu trebuie fiert excesiv, tocmai pentru a păstra mirosul exotic şi a rămâne “bob de bob”. O altă variantă îmbogăţită este aceea în care preparăm o omletă, o tăiem fâşii subţiri şi o amestecăm în orezul deja fiert.
Am încercat să pregătesc acasă un Hot Pot, precum cel servit în Hong Kong, la Cafe de Coral. Neavând primus, am mers pe ideea preparării unei supe clare de legume în care, după ce am luat-o de pe foc, am adăugat frunze (salată, spanac, felii subţiri de castravete), creveţi şi bucăţele de brânză tofu. De fapt, Hot Pot-ul adevărat este servit cu un primus cu apă clocotindă şi o rădăcină de ghimbir, alături de un platou crud cu orice îţi pofteşte inimioara: felii de carne, peşte, creveţi, paste de orez, diverse legume cu frunze, tofu, pe care le fierbi foarte puţin în apa din primus şi le consumi pe loc. Recomandăm ca pastele să le lăsaţi pe final, pentru că atunci se formează un sos excelent de la toate ingredientele fierte anterior.
Comparând, şi în Hong Kong am avut supriza ca, după ce am comandat un prânz la Cafe de Coral (preferatul nostru din prima excursie, din urmă cu 6 ani), să plecăm spre alt restaurant, pentru că nu ne săturasem …. ne-am distrat – enervat copios când am comandat raţă şi orez. Apar 2 boluri mari, pline ochi cu orez simplu, fiert, fără nici un gust şi pe deasupra câteva oase de la o aripă de raţă, prăjite şi tăvălite în soia. Practic erau numai pielea şi osul de ele. Şi stăm şi ne luptăm cu acele câteva oscioare (un chinezoi în stânga mea rodea la ele de mama focului cu o poftă de invidiat … aşadar, acel meniu nu era o greşeală, chiar aşa arăta raţa lor!). La un moment dat ne uitam unul la celălalt şi hotărâm: deşi mâncăm, tot ne e foame. Hai să plecăm în altă parte, să ne săturăm şi noi cu ceva! Aterizăm în alt restaurant dintr-un lanţ preferat în Hong Kong, un Yoshinoya japonez, unde comandăm un Hot Pot.
Pentru cei ce vizitează Hong Kong, recomand un prânz la malul mării, în insula Cheung Chau (se ajunge imediat cu un ferry din Central Station). Este o micuţă insulă de pescari, inedită, cu o promenadă plină de restaurante excelente, unde produsele sunt abia scoase din mare. Clientul alege marfa, aceasta fiind pe loc preparată şi servită. A fost o masă copioasă, excelentă, unde am ospătat şi o pisică, până ce mai avea puţin şi se dădea de-a rostogolul, de plină ce-i era burtica. Un adevărat festin din orez cu legume şi ou (omletă bucăţi), homari cu usturoi, crabi cu ardei gras şi fasole neagră.
În Shanghai am degustat dumplings şi iar dumplings, din ziua când am ajuns şi până am plecat – este oraşul colţunaşilor. În prima zi nu prea am înţeles ce am comandat, era un restaurant unde nimeni nu vorbea engleza, deşi localizat central, în apropierea gării. Din meniu nu pricepeai mare lucru. Ne-au adus o supă clară de vită (identică cu cea gătită de noi acasă) şi un coş cu dumplings cu carne şi ierburi. Foarte gustose, fierte în abur, cu umplutură şi sos. 5 yuani porţia.
Seara colindam zonele comerciale gen Wangfujing din Beijing, pline de mâncătorii ambulante. Am încercat tot felul de gogoşi, banane fripte, viermi de mătase, dar nu ne-a impresionat nimic în mod deosebit. Mai mult, şerpii, lăcustele şi scorpionii nu ne-au tentat, în special după ce am constatat că unii din ei mişcau. Tarabele, pline de ciudăţenii gelatinoase şi dubioase, arătau bine doar în poză pentru că mirosul greţos mai mult ne-a îndepărtat. Acest fapt ne-a ajutat ca seara să preferăm fructele, lucru benefic curei noastre chinezeşti de slăbire.
Ceaiul verde, dar în special cel de iasomie se bea peste tot iar berea este foarte bună. Tsingtao este cel mai des întâlnită (o găsim şi în hypermarketurile noastre), dar au şi mărci produse local, mai ieftine. Nume extravagante cum ar fi Blue girl (poate că “Red” ar fi fost mai potrivit, deşi berea era blondă) şi altele de acest gen sunt întâlnite la tot pasul. O bere gustoasă, al cărei nume nu l-am reţinut, am băut în hostelul din Xi’an, la un preţ de 6 yuani sticla (1 euro e aproximativ 9 yuani).
China este o destinaţie destul de greu de “digerat”, să spunem că este un amestec de arome mai dure, de bază, în care nu am regăsit savoarea şi eleganţa altor părţi ale Asiei. Bucătăria este variată, dar în fapt ingredientele sunt mereu aceleaşi, mixate în funcţie de preferinţe. În schimb, aici te hrăneşti cu istorie şi locuri nemaipomenite, condimente ce garantează o experienţă de neuitat. Mâncătoriile, bucătarii ambulanţi şi aromele de pe stradă sunt sarea şi piperul. Mergeţi în China. Dincolo de prejudecăţi, veţi descoperi o lume magnifică.
Foarte interesant…si totusi, ce este primus? (o gospodina mai mult nu :-D)
Ma bucur ca ti-a placut articolul. Primusul este un aparat de gatit, in miniatura. Are un rezervor cu combustibil si un arzator. Cei care se duc la munte cu cortul, de obicei iau cu ei si un primus, sa isi gateasca o mamaliguta, etc.
Uite un exemplu grăitor: https://picasaweb.google.com/nenciu.catalin/MunteBestOf#5323101998961561858
Probabil știai de el, poate că nu denumirea de primus.
Da, asa e. Stiam de el, dar habar nu aveam ca se numeste "primus" :-)Mersi de lamuriri amandurora!
Mi-ai facut o pofta de mancare chinezeasca….plus ca mi-am amintit o gramada de chestii din China… 🙂
e bine sa ai pe cineva care sa-ti recomande mancarea,ca altfel…s-ar putea sa te ridici cam flamand de la masa.am un prieten care a fost in china si era cat pe ce sa manance un super catel de la o taraba din astea.noroc cu un tip,stabilit in china,care era pe-acolo si l-a atentionat ce este aia.
Pot sa-ti spun decat atat: China a fost mai normala decat Thailanda in materie de oratanii prajite … sa vezi un morman de gandaci prajiti vanduti pe post de snack-uri arata chiar apetisant ?!!….
Imi place ce ai postat, cu siguranta este util pentru mine